
EXCLUSIV Fosta judecătoare Daniela Panioglu, cea care l-a condamnat pe Sorin Oprescu la 10 ani și 8 luni de detenție: ”Miza reducerii pedepsei la 9 ani și 8 luni este legată de liberarea condiționată. În loc de 8 ani, va face doar 6”
”Miza reducerii pedepsei lui Sorin Oprescu de la 10 ani și 8 luni de închisoare la 9 ani și 8 luni este legată de liberarea condiționată. În loc de 8 ani, va face doar 6”, a declarat fosta judecătoare Daniela Panioglu pentru G4Media.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit articolului 100 din Codul Penal, ”liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani”.
”Avea de executat 8 ani închisoare, acum 6 ani, 5 luni și 10 zile”, a explicat fosta judecătoare Daniela Panioglu. ”Este primul pas făcut pentru salvarea inculpatului condamnat Sorin Oprescu. Ușurel, ca broasca care fierbe să se obișnuiască”, a declarat fosta judecătoare.
Alături de judecătoarea Claudia Jderu, Panioglu l-a condamnat pe Oprescu la 10 ani și 8 luni de detenție cu executare pentru luare de mită, abuz în serviciu, grup infracțional organizat și luare de mită, în 2022.
Joi, 9 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a redus pedeapsa de 10 ani și 8 luni de închisoare primită de Sorin Oprescu pentru abuz în serviciu, luare de mită, grup infracțional și spălare de bani, în urma unei contestaţii la executare formulate de fostul primar al Capitalei.
Curtea de Apel a ajuns la concluzia că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată prin decizia CCR 405/2016.
Instanța a menținut și contopit pedepsele primite de Oprescu pentru luare de mită, grup infracțional și spălare de bani și noua pedeaspă rezultată este de 9 ani și 8 luni de detenție cu executare.
Decizia de reducere a pedepsei lui Sorin Oprescu cu un an a fost luată de judecătoarele CAB Andreea Ionescu, Adina Adriana Radu și Andreea Florentina Pascaru.
În iunie acest an, Tribunalul Bucureşti i-a respins contestaţia lui Oprescu, însă el a formulat apel.
Tribunalul a arătat că legea 200/2023 de modificare a Codului penal pune în acord definiţia infracţiunii de abuz în serviciu cu decizia CCR din 2016 de dezincriminare a abuzului în serviciu prin încălcarea de legislaţie. Cu alte cuvinte, chiar dacă legea a intrat în vigoare un an mai târziu, după condamnarea lui Oprescu din 2022, se referă la o decizie CCCR din 2016, de care instanţele care l-au condamnat pe Sorin Oprescu au ţinut cont.
În plus, a argumentat, Tribunalul, fostul primar a încălcat legislaţie primară (legi, ordonanţe), nu legislaţie secundară (regulamente), cum pretinde.
Sorin Oprescu se află în Grecia, la Salonic, unde așteaptă sub control judiciar decizia instențelor elene privind extrădarea în România. În 2022, judecătorii greci au refuzat să îl predea pe Oprescu României invocând condițiile proaste din penitenciarele românești.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii