Home » Articole » Australia a blocat accesul la trei site-uri web care permiteau generarea de conţinut pedopornografic prin intermediul AI

Australia a blocat accesul la trei site-uri web care permiteau generarea de conţinut pedopornografic prin intermediul AI

27 nov. 2025
78
Australia a blocat accesul la trei site-uri web care permiteau generarea de conţinut pedopornografic prin intermediul AI
Sursa foto: pexels
Ascultă articolul

Trei site-uri care permiteau utilizatorilor să genereze conţinut pedopornografic cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) au fost blocate în Australia, a anunţat joi agenţia de reglementare a internetului din această ţară, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Agenţia guvernamentală australiană pentru siguranţa electronică (eSafety Commissioner) a declarat că aceste pagini web au primit peste 100.000 de vizite de la utilizatori de internet aflaţi în Australia.

Potrivit agenţiei, aceste site-uri sunt legate de cazuri deja mediatizate de conţinut pedopornografic generat de AI, în care apar în special elevi.

Comisarul pentru siguranţa online, Julie Inman Grant, a explicat că site-ul web „nu a implementat măsuri de protecţie pentru a împiedica utilizarea serviciilor sale în scopul creării de materiale pedopornografice” şi comercializa funcţionalităţi care permiteau utilizatorilor să dezbrace „orice fată”.

„Odată cu blocarea accesului la acest furnizor important (…), considerăm că va exista un impact tangibil asupra numărului de elevi australieni victime ale exploatării sexuale generate de IA”, a adăugat ea.

Paginile erau administrate de compania Itai Tech, amendată săptămâna trecută de autoritatea britanică de reglementare Ofcom, pentru că nu a implementat măsuri de verificare a vârstei utilizatorilor, a aflat AFP.

Itai Tech a primit un avertisment oficial din partea eSafety în septembrie şi a fost ameninţată cu o amendă de până la 49,5 milioane de dolari australieni (aproximativ 28 de milioane de euro) pentru funcţionalităţi „alarmante” destinate în mod clar copiilor.

Guvernul australian a indicat anterior că lucrează la elaborarea unei noi legislaţii împotriva conţinutului pornografic generat de AI şi a hărţuirii online, fără a furniza însă un calendar.

De asemenea, începând cu 10 decembrie, va obliga o serie de platforme, precum Facebook, Instagram şi TikTok, să elimine utilizatorii cu vârsta sub 16 ani, sub sancţiunea unei amenzi.

Meta va anticipa măsura, excluzând australienii cu vârsta sub 16 ani de pe Facebook şi Instagram începând cu 4 decembrie, cu şase zile înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole