Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au respins, marți, proiectul de reformă a pensiilor magistraților.
„Procurorii din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel București, întruniți la data de 24.11.2025 in Adunare Generală, au exprimat, cu majoritatea celor prezenți, un punct de vedere negativ referitor la propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, solicitând totodată emiterea unui aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată într-un comunicat de presă al parchetului.
Luni, judecătorii Curții de Apel București au respins proiectul de reformă a pensiilor magistraților, decizia fiind luată luni cu 215 voturi din 216 judecători prezenți.
„Judecătorii Curții de Apel Bucureşti, întruniți în Adunarea Generală, astăzi, 24 noiembrie 2025, fiind prezenţi 216 din 243 judecători, cu o majoritate covârşitoare de 215 judecători, îşi exprimă punctul de vedere prin care resping propunerea legislativă privind modificarea completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, consecvenți fiind în sustinerea demersurilor promovate de Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casație şi Justiție”, a anunțat Curtea de Apel București.
Context: Luni și marți se întrunesc adunările generale ale procurorilor și judecătorilor din toată țara pentru a-și exprima pozițiile oficiale cu privire la modificările pe care Guvernul Ilie Bolojan vrea să le aducă pensiilor magistraților.
Articolul continuă mai jos
În urma consultărilor și ale deciziilor pe care parchetele și instanțele din țară le vor transmite Consiliului Superior al Magistraturii, acesta va da un aviz consultativ pe proiect. Executivul poate promova proiectul, indiferent dacă avizul CSM este negativ sau pozitiv, avizul fiind consultativ însă obligatoriu pentru procedura legislativă.
Noua lege în foma actuală ar urma să reducă pensiile judecătorilor și procurorilor la 70% din ultimul salariu net. Modificarea față de legea anterioară, respinsă de Curtea Constituțională, este că acum se va prelungi perioada de tranziție la 15 ani, iar la finalul acestei perioade magistrații vor ieși la pensie la 65, ca restul populației, exceptând încă unele categorii.
perioada de tranziție la 15 ani, e normal nu? ca la fel s-a intins si atunci cand au fost introduse beneficiile, tot pe 15 ani. nesimtire.