Home » Articole » Cum au ajutat selfie-urile și imaginile din satelit la localizarea unor copii ucraineni răpiți de Rusia / Un laborator de la Universitatea Yale din Statele Unite a dezvăluit 210 tabere de reeducare și militare

Cum au ajutat selfie-urile și imaginile din satelit la localizarea unor copii ucraineni răpiți de Rusia / Un laborator de la Universitatea Yale din Statele Unite a dezvăluit 210 tabere de reeducare și militare

27 nov. 2025
347
Cum au ajutat selfie-urile și imaginile din satelit la localizarea unor copii ucraineni răpiți de Rusia / Un laborator de la Universitatea Yale din Statele Unite a dezvăluit 210 tabere de reeducare și militare
Sursa Foto: X
Ascultă articolul

Un laborator al Universității Yale documentează încă din 2022, folosind imagini din satelit, locația copiilor ucraineni răpiți de Rusia, iar în septembrie anul trecut a dezvăluit 210 tabere de reeducare și militare unde sunt trimişi aceştia, a declarat directorul său pentru AFP.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

La inițiativa Departamentului de Stat al SUA Laboratorul de Cercetare Umanitară (HRL) a fost însărcinat în acel an cu estimarea numărului de copii strămutați de autoritățile ruse și a amplorii fenomenului, a declarat directorul său, Nathaniel Raymond, care s-a aflat luni, 24 noiembrie, la Stockholm pentru un seminar la Parlamentul Suediei pe această temă.

Selfie-uri ale oficialilor ruși cu copii ucraineni geolocalizați

Inițial el a considerat sarcina aproape imposibilă. „Cum putem găsi copii ascunși și protejați de serviciile de securitate rusești? Într-un caz de răpire în care avem doar internetul și imagini din satelit?”, s-a întrebat el.
Soluția a apărut datorită unei greșeli făcute de ruși: selfie-uri ale oficialilor locali ruși cu copii ucraineni. „Oficialii locali, căutând să câștige favoarea Kremlinului, se fotografiau alături de copii în autobuze”, spune Nathaniel Raymond.

„Cel mai amuzant lucru în toată povestea asta”, povestește el, „este că au uitat să dezactiveze serviciile de localizare pe telefoanele lor. Așa că am reușit să extragem latitudinea și longitudinea pozițiilor acestor oficiali și apoi am văzut în fotografii că puteam identifica dispozitivele, inclusiv ceasurile lor Apple. Am început să investigăm”. Informațiile sunt transmise apoi autorităților ucrainene.

210 tabere de reeducare și militare

De atunci, analizând alte date disponibile, inclusiv fotografii oficiale publicate de autoritățile ruse, HRL a identificat 210 tabere de reeducare și militare în Rusia, unde sunt ținuți unii dintre copiii ucraineni. Laboratorul estimează numărul lor total la 36.000.

În 2023, „Le Nouvel Obs” a relatat despre presupusele salvări ale copiilor ucraineni de către Rusia, care au mascat o altă realitate: deportările la scară largă a zeci de mii de copii ucraineni, cu încălcarea Convenției de la Geneva. Printre copiii furați s-au numărat copii din plasament, orfani, copii cu dizabilități și copii răniți care s-au trezit singuri în toiul războiului. Alții, din regiunile Herson, Harkiv sau Donețk, au fost trimiși de școlile lor într-o tabără de vacanță în Crimeea – anexată de Moscova în 2014 – în momentul invaziei, adesea cu acordul familiilor lor, dar cu promisiunea că se vor întoarce peste două săptămâni.

Rușii „încep să mute copiii”

În martie 2023, Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin pentru rolul său în „deportarea” a mii de copii ucraineni în Rusia de la începutul conflictului cu Ucraina – o crimă de război. Aceasta este prima dată când Curtea îl vizează pe șeful statului unui membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Comisarul rus pentru Drepturile Copilului, Maria Lvova-Belova, se numără și ea printre cei vizați.

De la emiterea acestui mandat de arestare, autoritățile ruse au încetat să mai publice online orice informație, cum ar fi fotografiile care au ajutat la identificarea copiilor: „Au început să curețe locul crimei, să mute copiii”, spune Nathaniel Raymond.

Munca laboratorului amenințată de Trump

Soarta acestor copii trebuie să fie o prioritate absolută în negocierile actuale, susține Nathaniel Raymond. Din păcate, nu este prioritatea lui Donald Trump: ca o consecință a reducerilor de finanțare ale administrației președintelui SUA, Laboratorul de Cercetare Umanitară riscă să se închidă până la sfârșitul anului 2025. Pentru a-și proteja activitatea, HRL şi-a transmis datele Europolului.

Sursa: Nouvel Observateur/ Traducere: Rodezia Costea/RADOR RADIO ROMÂNIA

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole