EXCLUSIV Genaro Rivas la London Fashion Week Spring Summer 26: între ambiție couture și execuție ieftină

Colecția lui Genaro Rivas, prezentată la London Fashion Week, septembrie 2025, a încercat să surprindă prin dramatism, decupaje teatrale și elemente sculpturale, dar ceea ce s-a văzut pe podium a fost mai degrabă o sumă de referințe recognoscibile și reciclate, decât o propunere originală sau coerentă.

Stilistic, direcția asumată trimitea clar către universul vizual impus de Daniel Roseberry la Schiaparelli: plăci aurii aplicate pe bust, decupaje ample care dezvăluie pielea, contrastul dintre negru și auriu sau roșu aprins, gesturi de opulență care ar fi trebuit să evoce armuri contemporane ori bijuterii transformate în elemente vestimentare.

Problema majoră este însă că aceste trimiteri nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, rămânând la stadiul unor imitații lipsite de finețe și materializate în forme rigide, lipsite de acel dramatism luxos pe care îl cere limbajul vizual citat.

Privind mai atent, colecția trădează o tensiune între intenție și execuție. Designerul vrea să transmită o poveste de forță și transgresiune, femei armate cu elemente metalice, bărbați în siluete fluide și crop-topuri ornamentale, imprimeuri inspirate de iconografia clasică și decupaje care sugerează deopotrivă fragilitate și agresivitate. Însă materialele folosite sabotează complet această intenție.

Denimul franjurat, tulle-ul sintetic, jerseul subțire și plasticul pseudo-metalic transformă ceea ce ar fi putut fi un statement couture într-o colecție care arată ieftin, aproape ca o serie de costume pregătite pentru un spectacol studențesc. În loc ca textura să amplifice dramatismul formelor, ea le reduce la un nivel precar, făcând detaliile să pară lipite, prinse în grabă, și deloc integrate organic în croi.

Se observă, de asemenea, o lipsă de coerență vizuală între piese. Pe de o parte, avem rochii cu imprimeuri renascentiste, scene dramatice inspirate de iconografia medievală, aproape ca niște fresce purtate pe material textil. Pe de altă parte, apar piese în care se mizează pe minimalism pseudo-futurist, cu linii drepte și negru compact, accesorizate cu forme aurii decupate grosolan.

Între cele două direcții nu există o punte clară, o poveste care să unească aceste elemente într-o narațiune coerentă. Astfel, colecția oscilează între costume istorice reinterpretate și pastişe ale unui futurism couture deja consacrat de alte case, fără să aducă propria voce distinctă.

Nici prezentarea nu a reușit să salveze impresia generală. Alegerea unui coridor de hotel, lipsit de scenografie, cu lumină rece și pereți banali, a amplificat senzația de improvizație. Într-un astfel de cadru, hainele au avut nevoie de un impact vizual mult mai puternic pentru a compensa lipsa de atmosferă, dar fragilitatea materialelor și croiurilor nu a reușit să umple golul.

Modelele, machiate într-un registru dur și cu o atitudine serioasă, nu au putut masca precaritatea construcțiilor. Mai degrabă decât un show de fashion week, prezentarea a părut o repetiție incompletă, lipsită de mijloace tehnice și estetice.

Ce rămâne, în final, este senzația că Genaro Rivas a încercat să pășească pe un teritoriu foarte riscant, acela de a rivaliza sau măcar de a dialoga cu limbajul vizual al Schiaparelli, dar a făcut-o fără resursele necesare pentru a transforma inspirația într-o propunere proprie.

În loc de un omagiu sau o reinterpretare, colecția pare o copie diluată, realizată cu mijloace ieftine, care compromite intenția prin execuția deficitară. Dacă Schiaparelli transformă metalul și textilele în sculpturi purtabile, Rivas a transformat plasticul și materialele sintetice în costume rigide, lipsite de viață.

Iar acolo unde se putea găsi o voce personală în imprimeurile picturale, de pildă, ele au fost integrate superficial, fără să creeze o narațiune consistentă.

Astfel, colecția de la London Fashion Week SS25 rămâne un exercițiu ambițios, dar nereușit. În loc să confirme maturitatea unui designer cu o viziune puternică, ea ridică semne de întrebare asupra lipsei de coerență stilistică și asupra dorinței de a miza pe efecte vizuale puternice fără a le susține prin materiale și execuție.

Dincolo de intenția de a șoca sau de a impresiona, moda are nevoie de consistență și rafinament. În această colecție, ambele lipsesc, iar rezultatul final este o parodie involuntară a unei estetici couture care cere, înainte de toate, lux, atenție la detaliu și o poveste care să lege formele de sens.