Euobserver: Cum s-a întors împotriva Ucrainei reuniunea NATO de la București

Există un clișeu care spune că negocierile de culise de la marile reuniuni lasă uneori senzația că se desfășoară într-o „sală a oglinzilor”.

În cazul reuniunii NATO din 2008 de la București, la care Ucrainei i s-a oferit în premieră perspectiva aderării la alianța vestică, acum un cărbune încins, acel clișeu a fost literalmente adevărat, relatează Euobserver, citată de Rador.

Reuniunea NATO s-a ținut în Palatul Poporului al lui Nikolai Cecaescu [numele lui Ceaușescu e scris așa în tot articolul – n.trad.], numit acum Palatul Parlamentului. E un monument ca dintr-un basm transformat în coșmar, închinat egolatriei și auto-promovării răposatului dictator român.

Ceaușescu a sfârșit executat de Crăciun de propriul popor în 1989 – sau mai exact mitraliat împreună cu soția de către propria armată – după o tentativă eșuată de a fugi din țară cu elicopterul și în urma condamnării lui de către un tribunal ad-hoc.

Sfârșitul macabru al lui Ceaușescu s-a născut din nemulțumirea provocată de regimul lui totalitar, lucru la care un oaspete de la acea reuniune, Vladimir Putin, ar face poate bine să mediteze acum.

Din exterior, palatul lui Ceaușescu este o monstruozitate gigantică aducând cu un tort de nuntă, cu straturi suprapuse, așezat în vârful unui deal ce domină capitala.

În interior, te simțeai prins în mintea unui nebun.

Într-o combinație de David Lynch cu MC Escher, se desfășoară acolo un vârtej labirintic fără capăt de încăperi pentru banchete de stat și săli de bal, toate dând din una-n alta și iar în alta, aparent la nesfârșit, către infinit, și fără absolut nici un scop practic.

Comparat cu acesta, Hotelul Overlook din „The Shining” de Stanley Kubrick pare o mică pensiune primitoare.Eram corespondent la conferință din partea Agenției France-Press, parte a unei echipe de 12 reporteri și fotografi.

Fusesem însărcinat să mă ocup anume de Macedonia – fapt ce reflecta nemijlocit calitatea mea de novice. Una dintre preocupările principale ale reuniunii era Afganistanul, motiv pentru care au fost invitați și Hamid Karzai și însuși Putin.

Țin minte că am ridicat mâna să pun o întrebare la conferința comună de presă Karzai-Putin până m-au durut ambii umeri. Nu am fost băgat în seamă – ceea ce e păcat, fiindcă aș fi întrebat: „Domnule președinte Putin, aveți vreun sfat pentru NATO despre cum se poate invada și ocupa Afganistanul?”

Cele scurte sunt cele mai bune. Karzai ar fi fost jenat, Putin ar fi râs – dar nu ar fi fost râsul lui.
Să revenim la Ucraina.

Îi rog pe istoricii și diplomații profesioniști să mă corecteze, fiindcă în primul rând au trecut 14 ani, în al doilea nu mă ocupam acolo de subiectul acesta, iar în al treilea rând chiar și în comunicatul formal el a fost pe poziția 23: și totuși, nu pot să nu-mi amintesc că președintele american George W. Bush îi presa pe ceilalți delegați NATO să primească Ucraina și Georgia în alianță.

Capătul european al ecuației NATO (condus la acea vreme de Angela Merkel, Gordon Brown și Nicolas Sarkozy) a opus rezistență, astfel încât comunicatul final le-a oferit ucrainenilor aspirația de a adera, un stadiu intermediar de compromis denumit „Plan de Acțiune pentru Aderare” (MAP).

Era poziționat pe la jumătatea declarației în 50 de puncte și suna după cum urmează (redau integral):

„NATO salută aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și Georgiei la calitatea de membru NATO. Am convenit astăzi că aceste țări vor deveni membri NATO. Ambele țări au adus contribuții valoroase la misiunile Alianței. Salutăm reformele democratice din Ucraina și Georgia și așteptăm cu interes alegerile parlamentare libere și corecte din Georgia din mai. MAP este următorul pas pentru Ucraina și Georgia pe drumul lor direct către calitatea de membru. Noi clarificăm astăzi că susținem solicitările acestor țări privind MAP. Prin urmare, vom începe acum cu ambele o perioadă de dialog intens la nivel politic înalt pentru a aborda întrebările încă rămase în privința solicitărilor lor cu privire la MAP. Le-am cerut Miniștrilor de Externe să întocmească o primă evaluare a progresului la întâlnirea lor din decembrie 2008. Miniștrii de Externe au autoritatea de a decide în privința solicitărilor referitoare la MAP ale Ucrainei și Georgiei.”

În mod fatidic, cuvintele care încă mai reverberează în capul lui Putin sunt cele din a doua propoziție: „Aceste țări vor deveni membri NATO”. Putin a invadat Georgia în același an. Reuniunea de trei zile s-a încheiat pe 8 aprilie 2008; invazia rusă din Georgia a avut loc în august.

Au trecut 14 ani și iată că a invadat și Ucraina.

A avut Bush dreptate, dorind să le primească în NATO pe loc? Sau Europa a avut dreptate, oferindu-le o perspectivă îndepărtată?

Eu nu știu răspunsul – și cu siguranță nimeni nu avea răspunsuri în acele săli nesfârșite cu oglinzi.

Sursa: Eurobserver/ Articol de Matt Tempest (editor și jurnalist la EUobserver, stabilit la Berlin; a mai lucrat pentru AFP, The Guardian și DPA)/ Rador/ Traducere: Andrei Suba