Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Drumurile de acces în Parcul Naţional Retezat (PNR) sunt blocate, pe alocuri, luni, de copacii căzuţi la pământ din cauza ninsorilor care au căzut la munte, rangerii Parcului urmând să desfăşoare, în următoarele zile, lucrări de curăţare de resturi a porţiunilor afectate.
„Ninsorile căzute la sfârşitul săptămânii trecute au îngreunat copacii de pe marginea unor drumuri de acces. O parte dintre arbori sau crengi ale acestora au căzut la pământ. Rangerii Parcului Naţional Retezat au verificat zonele Râu Mare, Barajul Gura Apelor şi Gura Bucurei, spre Poiana Pelegii”, a declarat, pentru Agerpres, directorul Administraţiei Parcului Naţional Retezat, Alin Alimpesc, transmite Agerpres.
Rangerii au intervenit deja pentru degajarea drumurilor până spre zona Stănuleţ, iar în următoarea perioadă vor continua operaţiunile de curăţare a tronsoanelor afectate.
În Masivul Retezat zăpada măsoară circa 10 centimetri, însă problema rămâne ninsoarea depusă pe copaci, a mai spus şeful APNR.