Home » Articole » Donald Trump anunţă că susţine votul privind publicarea dosarelor referitoare la Jeffrey Epstein / ”Nu avem nimic de ascuns”

Donald Trump anunţă că susţine votul privind publicarea dosarelor referitoare la Jeffrey Epstein / ”Nu avem nimic de ascuns”

Donald Trump anunţă că susţine votul privind publicarea dosarelor referitoare la Jeffrey Epstein / ”Nu avem nimic de ascuns”
Screenshot YouTube
Ascultă articolul

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, duminică, faptul că este în favoarea unui vot al Camerei Reprezentanţilor care vizează publicarea dosarelor referitoare la infractorul sexual Jeffrey Epstein. Până în prezent, liderul de la Casa Albă se opunea, relatează AFP, transmite News.ro.

„Republicanii din Camera Reprezentanţilor ar trebui să voteze pentru publicarea dosarului Epstein, pentru că nu avem nimic de ascuns”, a scris preşedintele pe platforma Truth Social.

- articolul continuă mai jos -

Camera Reprezentanţilor va examina săptămâna aceasta un proiect de lege care ar obliga Ministerul Justiţiei să publice „dosarul Epstein”. „Ministerul Justiţiei a făcut deja publice zeci de mii de pagini despre „Epstein” şi se interesează de mai mulţi agenţi democraţi” în legătură cu „relaţia lor cu Epstein”, a adăugat Donald Trump, citându-i pe „Bill Clinton, Reid Hoffman, Larry Summers etc.”

Preşedintele este acuzat că încearcă să ascundă elemente care îl implică în acest caz blocând votul, ceea ce acesta a negat. Poziţia sa a semănat diviziune în tabăra republicană, de obicei loială.

Donald Trump s-a distanţat de aliaţii apropiaţi „MAGA”, printre care se numără parlamentari precum Marjorie Taylor Greene, căreia i-a retras în acest weekend sprijinul pentru alegerile din 2026. „Anumiţi „membri” ai Partidului Republican sunt „folosiţi”, iar acest lucru nu poate fi permis”, a declarat liderul. „Comisia de supraveghere a Camerei poate avea tot ceea ce îi revine legal, NU-MI PASĂ”, a precizat el în mesajul său.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole