
Directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, trimis în judecată pentru abuz în serviciu / Șeful DAJ Bihor este acuzat că a încheiat contracte de asistență juridică cu trei cabinete de avocatură, deși instituția avea trei consilieri juridici
Florian Nicolae Hodișan, director executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, aflat în prezent sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În boxa inculpaților a ajuns și Angela Mirela Barău (în stare de libertate), consilier superior în cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, persoană în drept să exercite viza de control financiar preventiv în cadrul instituției, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
„În perioada ianuarie 2023 – iulie 2024, în trei împrejurări, inculpatul Nicolae Florian Hodișan, în calitatea menționată anterior și beneficiind de ajutorul inculpatei Angela Mirela Barău, ar fi încheiat, cu încălcarea dispozițiilor legale, trei contracte de asistență juridică cu trei cabinete de avocatură, fără să existe viza prealabilă de control financiar preventiv și avizul prealabil al ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în condițiile în care Direcția pentru Agricultură Județeană Bihor avea în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică, producând astfel instituției publice un prejudiciu total de 34.655 de lei, precum și un folos necuvenit în același cuantum celor trei cabinete de avocatură”, au stabilit anchetatorii.Nicolae Florian Hodișan ar fi încheiat în mod nelegal cele trei contracte de asistență juridică, după cum urmează:
– la data de 13 ianuarie 2023, acesta ar fi semnat contractul de asistență juridică în valoare de 7.140 de lei, cu un cabinet de avocatură, contract având ca obiect redactare și susținere acțiune civilă și ordonanță președințială, precum și asistare și reprezentare în fața organelor judiciare (poliție și parchet) a instituției în dosarul având ca obiect plângere împotriva persoanelor responsabile din Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (O.S.P.A.) Bihor;
– la data de 10 mai 2024, acest ar fi semnat contractul de asistență juridică în valoare de 8.925 de lei, cu un cabinet de avocatură, contract având ca obiect redactare și comunicare plângere prealabilă în legătură cu contestarea unor adrese întocmite în cadrul unui proiect;
– la data de 17 iulie 2024, acesta ar fi semnat contractul de asistență juridică în valoare de 22.000 de lei (din care ar fi fost dispusă plata și achitată suma totală de 18.590 de lei), cu un cabinet de avocatură, contract având ca obiect asistență juridică, formulare cereri și căi de atac în fața Tribunalului București, respectiv exercitare recurs în fața Curții de Apel București, în cadrul dosarelor având ca obiect anulare acte administrative/recuperare sume declarate neeligibile în cadrul unui contract de subvenție încheiat în anul 2021.
În perioada respectivă, Direcția pentru Agricultură Județeană Bihor avea în structura organizatorică trei consilieri juridici care ar fi putut asigura serviciile de asistență juridică menționate anterior și ar fi putut reprezenta instituția publică în fața instanțelor de judecată.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă.
În vederea recuperării prejudiciului reținut, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile aparținând inculpaților.
Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
, director executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, aflat în prezent sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În boxa inculpaților a ajuns și Angela Mirela Barău (în stare de libertate), consilier superior în cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, persoană în drept să exercite viza de control financiar preventiv în cadrul instituției, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
„În perioada ianuarie 2023 – iulie 2024, în trei împrejurări, inculpatul Nicolae Florian Hodișan, în calitatea menționată anterior și beneficiind de ajutorul inculpatei Angela Mirela Barău, ar fi încheiat, cu încălcarea dispozițiilor legale, trei contracte de asistență juridică cu trei cabinete de avocatură, fără să existe viza prealabilă de control financiar preventiv și avizul prealabil al ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în condițiile în care Direcția pentru Agricultură Județeană Bihor avea în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică, producând astfel instituției publice un prejudiciu total de 34.655 de lei, precum și un folos necuvenit în același cuantum celor trei cabinete de avocatură”, au stabilit anchetatorii.
Nicolae Florian Hodișan ar fi încheiat în mod nelegal cele trei contracte de asistență juridică, după cum urmează:
– la data de 13 ianuarie 2023, acesta ar fi semnat contractul de asistență juridică în valoare de 7.140 de lei, cu un cabinet de avocatură, contract având ca obiect redactare și susținere acțiune civilă și ordonanță președințială, precum și asistare și reprezentare în fața organelor judiciare (poliție și parchet) a instituției în dosarul având ca obiect plângere împotriva persoanelor responsabile din Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (O.S.P.A.) Bihor;
– la data de 10 mai 2024, acest ar fi semnat contractul de asistență juridică în valoare de 8.925 de lei, cu un cabinet de avocatură, contract având ca obiect redactare și comunicare plângere prealabilă în legătură cu contestarea unor adrese întocmite în cadrul unui proiect;
– la data de 17 iulie 2024, acesta ar fi semnat contractul de asistență juridică în valoare de 22.000 de lei (din care ar fi fost dispusă plata și achitată suma totală de 18.590 de lei), cu un cabinet de avocatură, contract având ca obiect asistență juridică, formulare cereri și căi de atac în fața Tribunalului București, respectiv exercitare recurs în fața Curții de Apel București, în cadrul dosarelor având ca obiect anulare acte administrative/recuperare sume declarate neeligibile în cadrul unui contract de subvenție încheiat în anul 2021.
În perioada respectivă, Direcția pentru Agricultură Județeană Bihor avea în structura organizatorică trei consilieri juridici care ar fi putut asigura serviciile de asistență juridică menționate anterior și ar fi putut reprezenta instituția publică în fața instanțelor de judecată.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă.
În vederea recuperării prejudiciului reținut, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile aparținând inculpaților.
Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.