De ce s-a răsucit PSD pe tema anticipatelor. Pericolul ultrapopulismului

Paul Stănescu și Marcel Ciolacu s-au prins într-un târziu că mai pierd un procent de fiecare dată când ies la televizor să explice cât de proaste, de inutile și de nocive sunt anticipatele pentru România.

Publicul înțelege un singur lucru: PSD fuge de alegători, se teme de vot, marele partid evită o nouă confruntare cu electoratul. Oricâte argumente s-ar strădui să aducă împotriva anticipatelor, pesediștii pierd masiv dacă, în plină campanie pentru locale, liderii lor susțin mai departe că votul nu e bun și că întoarcerea la popor reprezintă răul suprem.

Cineva a înțeles totuși zidul spre care PSD se îndreaptă cu toată viteza și a zis, stop. Schimbam foaia. PSD vrea și el anticipate sau mai bine zis nu se opune. ”Trebuie să dăm dovadă că nu ne e frică”, le-a cerut Paul Stănescu, duminică, pesediștilor chemați să o aleagă pe Firea la șefia PSD București.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Marcel Ciolacu le-a numit luni o mascaradă, cu precizarea că majoritatea liderilor reuniți luni în CEX ar fi spus că partidul e gata de anticipate și că nu se teme de niciun fel de alegeri.

Prin urmare, liderii PSD au băgat partidul în ședință pentru noi instrucțiuni pe tema anticipatelor: zicem ca liberalii, dar facem ca noi. Nu ne costă nimic, dar în realitate vom sabota la maximum calendarul alegerilor în așa fel încât parlamentarele să nu poată fi suprapuse cu alegerile locale.

Acest comportament schizoid pare să se manifeste și în interiorul partidului. O parte dintre lideri, în frunte cu Marcel Ciolacu, chiar vor anticipate, în primul rând pentru a scăpa de șantajul baronilor locali și pentru a-și consolida puterea internă.

În schimb, o parte din baroni și cei care nu se vor mai regăsi pe viitoarele liste parlamentare nu le doresc, deoarece pierd semnificativ din puterea de a influența deciziile liderilor de la centru.

În caz de anticipate, va fi mai dificil pentru baroni să-și plaseze oamenii în viitorul Parlament sub amenințarea că, în caz contrar, nu vor mai trage pentru partid. Parlamentarele organizate simultan cu alegerile locale îi obligă se mobilizeze la maxim în primul rând pentru ei, dar de efortul lor va beneficia, implicit, și partid.

În cazul parlamentarilor, groaza de anticipate e și mai ușor de înțeles. Cel puțin jumătate dintre ei riscă să nu mai prindă viitorul Parlament, adică pierd indemnizația și toate celelalte privilegii de ales al poporului cu aproape un an mai devreme.

Replierea PSD vine însă cam târziu. Cu sau fără o înțelegere pe sub masă, pesediștii au intrat deja în jocul Cotroceniului acceptând să dea jos guvernul Orban. Astfel, ei au creat premisele organizării de alegeri anticipate și, cel puțin până azi, tot ei au părut că fac tot posibilul ca ele să nu aibă loc.

Prin dărâmarea guvernului Orban, pesediștii au mai comis însă o eroare de ordin tactic. În plină campanie electorală pentru locale, PSD amintește din nou electoratului cine controlează jocul în Parlament, oferindu-le ocazia liberalilor să se comporte ca un veritabil partid de opoziție, deși se află la putere.

Din acest motiv, liberalii transmit non stop, în fiecare zi, mesajul că ar dori să guverneze țara, să-și asume decizii și să repare o economie făcută praf după epocile Ponta, Dragnea, Dăncilă, dar că nu pot din cauza unui PSD nereformat, care blochează totul în Parlament.

Cu lideri slabi și cu un aparat de propagandă tot mai irelevant (vezi aici cum s-au prăbușit audiențele TV în ultimii cinci ani), PSD a ajuns, după un lung șir de erori, în situația lose-lose, adică pierde orice ar face.

Dacă acceptă într-adevăr anticipatele, partidul va lua mult mai puține mandate de parlamentar decât numără azi. PSD are azi în sondaje cam 20%, față de 45% în urmă cu trei ani. Cu acest scor înjumătățit, câștigă doar primarii, care se vor alege tot într-un singur tur, și liderii de la centru, dacă vor reuși să colonizeze Parlamentul cu oamenii lor.

Dacă nu acceptă anticipatele și va boicota organizarea lor, prelungind fiecare procedură în Parlament sau prin contestații la Curtea Constituțională, PSD riscă să plătească scump fuga de alegători și să ridice din nou valul de ură care a costat partidul procente bune de câte ori a reușit performanța să stârnească indignarea alegătorilor de drepta.

Anticipatele sunt predicatul de campanie de care liberalii aveau nevoie pentru a mobiliza alegătorii. Dragnea și Dăncilă au dispărut din prim-plan, PSD a plecat de la guvernare, nu și de la putere. Lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban le lipsea un predicat puternic, capabil să genereze emoție.

Pesediștii au jucat până acum atât de prost cartea anticipatelor, încât i-au ajutat pe liberali să puncteze indiferent dacă, în final, ele vor fi organizate sau nu.

PSD nu înțelege nici acum că nu mai ține cu jocul pur propagandistic pe o temă sau alta (anticipate, majorarea pensiilor, naționalism vs europenism etc) și că va continua să se prăbușească în sondaje dacă va amâna în continuare reformarea internă.

Ciolacu și Stănescu nu vor mai păcăli la fel de multă lume, cum a reușit Dragnea în 2016, dacă vor defila la braț cu vechea garnitură de baroni locali, cu lideri corupți al căror unic scop este preluarea controlului asupra justiției și cu teme ultrapopuliste, de tipul referendumului propus de liderul PSD Maramureș.

De fapt, riscul cel mai mare este ca, în lipsă de soluții interne, PSD să apeleze la măsuri și promisiuni ultrapopuliste, ca ultima armă în lupta disperată pentru a-și menține baza de putere (primari, șefi de CJ) și pentru a spera într-un scor cât mai bun la parlamentare.

Ultrapopulismul reprezintă, așadar, cel mai mare pericolul în 2020, din partea unui partid care și-a dat deja, în cei 7 ani cât a condus România, măsura populismului.