GALERIE FOTO | Golirea Lacului Herăstrău pentru consolidarea malurilor: cum arată acum lacul după retragerea apei din cel mai cunoscut parc al Capitalei. Un fir al râului Colentina va fi păstrat pentru protejarea faunei

N-are foarte mare legatura cu Ciucu. Cautati dupa „herastrau” pe G4Media si vedeti ca acest contract a fost semnat cu trei ani in urma, iunie 2023. Imi amintesc cu precizie, pentru ca am fost scan.dalizat (si sunt in continuare, daca cifrele sunt tot alea) de pretul sau.
Ar fi trebuit sa inceapa de mai multe ori de-atunci, dar, deh, suntem in Romania…
Asa ca da, intr-un fel aveti dreptate – are legatura cu Ciucu. Macar, in sfarsit, se intampla.
Altfel, frumos articol (chiar daca eu n-am vazut nici macar o pasare, in niciuna din poze; poate sunt eu chior, sau s-or fi amestecat pozele). Frumos articol, „cu suflet”, chiar mi-a placut… vorba ceea, a facut sa vibreze o coarda.
Pe mine insa ma intereseaza mai putin partea „soft”, emotionala si mai mult cea „hard” – cifrele, costurile, faptele. Asa incat, din postura de cititor fidel, o incurajez pe doamna autoare sa „tina aproape” de subiect, iar data viitoare sa incerce sa obtina si raspunsuri la cateva intrebari mai prozaice:
– Pana la urma, cat costa acest proiect?
– Mult mai important, in ce consta el, respectiv ce obtinem noi – platitorii de taxe locale (finantatorii proiectului, carevasazica) pentru banii respectivi? Ca sa punem lucrurile in context, precedenta mare amenajare (care a fost cumva banala, la nivelul vremurilor respective, un simplu parapet din placi de beton, inalt de 1.0 – 1.5m, poate chiar 2.0 m pe alocuri) inteleg ca dateaza din prima jumatate a secolului 20, adica a rezistat – nu neaparat cu brio, dar multumitor – aproape un secol. Acum, cand pare ca se face o lucrare mult mai ampla, mai complexa (si bineinteles mult mai scumpa), m-as astepta la o durata estimata de viata de macar 200 de ani, daca nu chiar rivalizand cu piramidele. Si o garantie corespunzatoare. Si nu sunt sarcastic, la ce cifre si detalii tehnice am vazut.
Astfel incat sa putem spune si noi, precum predecesorii, ca am platit pentru un parc care nu e al nostru, nici al copiilor nostri, ci al copiilor copiilor nostri etc etc etc.
– Cat vor dura lucrarile?
Un interviu cu patronul firmei executante ar putea fi de asemenea foarte interesant, chiar dincolo de acest proiect.
Dimar, desi in piata dansilor este o firma de dimensiune mica-medie, nu este o firma oarecare si din perspectiva competentelor. Este o firma foarte, foarte interesanta dpdv jurnalistic si tehnic.
Proiectul asta se va termina cam pe cand patronul sau, citat mai sus, va implini o varsta foarte frumoasa. Speranta (si sugestia) mea e ca va dori sa-si lege numele de constructor de o lucrare care ar trebui sa-i supravietuiasca nu ani, ci generatii. Multe generatii, sper.
Daca insi de teapa d-lui S.O. au putut avea tupeul tipic pesedist de a-si lega numele de o lucrare de referinta precum podul Basarab, la care au avut de altfel o contributie nula, dl. Dragunoiu sper sa aiba ambitia onesta si legitima de a-si lega numele de o lucrare pe care a inceput deja sa o execute si pe care urmasii sa o priveasca cu respect si recunostinta. Lasand banii la o parte, poate ca merita sa te gandesti cum ar fi ca nepotii si stranepotii nostri sa-si plimbe propriii copii pe malurile „Garlei” si sa se intrebe, „Bai, nu stiu cine-o fi fost nea Iulica asta la viata lui, da’ a facut o treaba de exceptie, meserias adevarat…”
Vorba ceea – speranta moare ultima.