Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a emis un ordin prin care partajează responsabilitățile între ea și adjuncții săi.
Potrivit ordinului, procurorul general Cristina Chiriac va coordona direct activitatea DNA, DIICOT, precum și următoarele secții și servicii din Parchetul General: Secția de urmărire penală, Serviciul de îndrumare și control, Serviciul de documente clasificate, Serviciul de cooperare judiciară internațională și Biroul de informare și relații publice.
Prim-adjunctul procurorului general, Ionuț Spiridon, va coordona direct Secția de resurse umane și documentare, Secția judiciară, Unitatea de management a proiectelor, Serviciul de audic public intern, Biroul juridic și Cabinetul de psihologie.
În sfârșit, adjunctul procurorului general, Marius Voineag, va coordona direct Secția Parchetelor Militare, Serviciul de tehnologia informațiilor, Serviciul tehnic (interceptările – n.r.), Serviciul de coordonare a activităților tehnice de specialitate și Compartimentul economico-financiar și administrativ.
Amintim că președintele Nicușor Dan, atunci când l-a numit pe Marius Voineag adjunct al procurorului general și pe Alexandru Florența ca adjunct al DIICOT, a declarat următoarele: „Nu contează funcția de adjunct în direcția pe care PG, DNA, DIICOT o iau. Florența și Voineag au candidat la funcția de adjuncți. I-am și criticat. Au candidat la funcția de adjunct, au trecut de un test, nu am motive de a-i respinge”.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2FMake-la-interceptari-1024x827.jpg)