De ce l-au martirizat pesediștii pe Ion Iliescu și cum l-a judecat deja propriul popor 

Pentru o zi, Palatul Cotroceni a fost al lor. Foști lideri PSD – Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu – s-au așezat cuminți în primele rânduri, la capul mortului din Sala Unirii, primind și ei, odată cu el, onorul statului român. Sorin Grindeanu a preferat o apariție separată, cu o zi înainte. PSD visează să-l transforme pe săracul și cinstitul Ion Iliescu într-o icoană a stîngii.

Ironia e că Grindeanu n-a mai fost văzut la funeraliile de stat propriu-zise, deși tocmai el atacase USR pentru că se opune organizării lor. A apărut doar la Cotroceni, la depunerea sicriului, apoi a dispărut. Cu alte cuvinte, a tunat împotriva celor care au lipsit, apoi… a lipsit.

Premierul Ilie Bolojan a organizat funeraliile de stat nu pentru Iliescu, ci pentru PSD, ca să nu riște un scandal care ar arunca în aer coaliția. Și a fost aproape: pesediștii au făcut tărăboi fiindcă USR a îndrăznit să se opună. Un scandal disproporționat cu explicații cât se poate de banale – PSD căuta orice pretext să boicoteze ședința de coaliție. Nu Iliescu îl doare pe Grindeanu. Îl doare faptul că partidul lui nu vrea să împartă cu USR funcțiile de prefect și subprefect, cele 60 de agenții guvernamentale și, mai ales, controlul asupra alegerilor din Capitală.

Până și în moartea lui Ion Iliescu, PSD a văzut o oportunitate. Partidul are nevoie de lideri legitimi, de simboluri, de martiri. Cu doi foști lideri condamnați (Năstase și Dragnea) și alți doi fără pic de carismă (Dăncilă și Ciolacu), PSD s-a prăbușit electoral. Dovada crizei de lideri? L-au pus interimar pe Grindeanu, pentru că n-au avut pe altul mai de soi.

Grindeanu – autorul celebrei Ordonanțe 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă în 2017 – are și vulnerabilitatea Nordis. El și Ciolacu sunt imaginea perfectă a socialismului de caviar: fani ai luxului și vieții bune, în total contrast cu legenda „sărac și cinstit” cultivată de Iliescu.

Complexul de inferioritate n-a părăsit niciodată PSD. Deși e urmașul direct al PCR, partidul sare discret peste acest detaliu în istoria sa oficială.

„Partidul Social Democrat este un partid de centru-stânga care își are rădăcinile în lupta istorică a social-democraților români de peste 127 de ani…”, scrie pe site-ul PSD.

În realitate, Iliescu n-a scăpat niciodată de eticheta de bolșevic, activist, comunist. Pentru a-și construi o genealogie și tradiție de partid istoric, comparabil cu PNL sau PNȚCD, PSD-ul condus de Adrian Năstase a fuzionat în 2001 cu PSDR-ul lui Sergiu Cunescu – moștenitorul simbolic al social-democrației interbelice. După fuziune, Cunescu a acuzat că noul lider PSDR, Alexandru Athanasiu, a „vândut partidul bolșevicilor din Kiseleff” și a demisionat.

Acum a venit rândul lui Iliescu să fie transformat în icoană pesedistă. Textul In Memoriam îl descrie drept:

„…cel care a avut curajul să-l înfrunte pe Ceaușescu și să orienteze România ireversibil pe drumul euro-atlantic.”

Fals. Iliescu nu a semnat scrisoarea celor șase disidenți din 1989 și nu l-a înfruntat niciodată pe Ceaușescu. Doar a fost marginalizat. Iar România nu s-a îndreptat spre Vest sub conducerea lui, ci sub Emil Constantinescu. În 1991, Iliescu semna ultimul tratat cu URSS. Ca dovadă nici un lider occidental nu i-a dat onorul așa cum a făcut-o statul român. Au făcut-o doar Rusia și China.

Ce a reușit Iliescu a fost să se adapteze, în al doilea mandat, unei Românii deja orientate spre Vest. Judecat pentru crime împotriva umanității în dosarele Revoluției și Mineriadelor, nu a rămas în conștiința națională ca un reper moral de talia Regelui Mihai sau a lui Corneliu Coposu.

Justiția n-a reușit să-l condamne în 35 de ani, dar poporul a făcut-o. La înmormântarea lui n-au fost zeci de mii de oameni pe străzi, cum s-a întâmplat cu Regele Mihai sau cu fostul lider țărănist. Mașina funerară a fost flancată de jandarmi, iar seara, în Piața Universității, a răsunat pentru ultima oară, probabil, Imnul Golanilor:

Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist