
Consiliul Județean Hunedoara le-ar putea oferi locuinţe de serviciu medicilor de urgență / Municipiul reședință de județ se confruntă cu o criză în rândul medicilor de urgență
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva se confruntă cu o criză a medicilor de Urgenţă, pentru a-i atrage să vină în cadrul unităţii medicale conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara intenţionând să le pună la dispoziţie locuinţe de serviciu, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Este o lipsă acută a medicilor la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). De nenumărate ori am cerut conducerii Spitalului Judeţean să scoatem la concurs posturile. Cred că am scos posturile la concurs de 10-12 ori, dar nu vine nimeni”, a declarat, vineri, la finalul şedinţei CJ Hunedoara, preşedintele instituţiei administrative, Laurenţiu Nistor.
Potrivit acestuia, în condiţiile lipsei medicilor de urgenţă, CJ Hunedoara a solicitat şi repartizarea unora din alte judeţe, însă acest lucru nu s-a materializat. Pentru a-i atrage spre SJU Deva, şeful CJ Hunedoara a menţionat că le-ar putea oferi locuinţe de serviciu.
„Este o lipsă acută de medici de urgenţă la nivel de ţară. Am făcut apel azi şi voi face, în continuare, şi la Ministerul Sănătăţii să ne ajute cu repartiţii din alte judeţe, dacă sunt medici. Mai mult, vreau să mă ocup ca acestor medici, care vor să vină la noi pentru Urgenţă, să le asigurăm şi casă de locuit. În momentul în care le asigurăm şi o casă de locuit, condiţii pentru viaţă, (…) sunt convins că vor veni şi ei”, a apreciat preşedintele CJ Hunedoara.
SJU Deva dispune, din martie 2024, de o nouă Unitate de Primiri Urgenţe, investiţia, în valoare de peste 9,8 milioane lei, fiind realizată în baza unei finanţări nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi cofinanţată de CJ Hunedoara.
UPU Deva dispune de 16 paturi, toate fiind prevăzute cu instalaţie de oxigen pentru bolnavi. Accesul pacienţilor se face din exterior, prin triaj, după care urmează o cameră pentru urgenţele minore, un spaţiu pentru urgenţele majore şi unul pentru pacienţii în stare critică. UPU mai dispune de o zonă de resuscitare şi spaţii de decontaminare.
SJU Deva se află în subordinea CJ Hunedoara.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.