
Ciucu: Am agreat cu toţii în coaliţie că nu vor fi atacuri între noi în campania pe Capitală şi să nu venim că unul se retrage
Partidele din coaliţie, care vor avea candidaţi proprii la alegerile pentru Primăria Capitalei, au agreat că nu se vor ataca în campanie şi nu vor fi retrageri de candidaţi, a declarat, luni, prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu, citat de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ciucu a mai spus că, în privinţa deciziei ca partidele din coaliţie să aibă candidaţi proprii în alegerile locale parţiale din 7 decembrie, premierul Bolojan s-a consultat cu propriul partid, cu preşedintele României şi cu partidele din coaliţie.
„Premierul s-a consultat cu propriul partid, că este normal. Premierul s-a consultat cu preşedintele României, s-a consultat cu toţi preşedinţii de partid, care fac parte din coaliţie. Mă refer la domnul Grindeanu, domnul Dominic Fritz, domnul Kelemen Hunor şi cu reprezentanţii minorităţilor”, a precizat Ciucu.
El a mai menţionat că în şedinţă s-a decis ca partidele să nu se atace.
„Evident, am zis, domnule, hai să nu venim şi să forţăm, să creăm o coaliţie în cadrul coaliţiei, hai să fim deferenţi, suntem suficient de maturi încât să nu ne atacăm unii pe alţii, şi asta am agreat cu toţii, că nu vor fi atacuri, sper să ne şi ţinem de ele şi pe parcurs să nu venim şi să zicem, ok, unul se retrage, ci mergem mai departe în această competiţie până la capăt. Asta este ce s-a agreat astăzi. Deci premierul s-a consultat cu toată lumea şi de aceea am şi avut consens, pentru că aţi văzut că şi PSD, inclusiv, a comunicat în acelaşi sens ca şi noi”, a spus Ciprian Ciucu, după şedinţa PNL.
Întrebat dacă va fi un acord semnat între partidele din coaliţie ca niciunul dintre candidaţi să nu se retragă în favoarea celorlalţi, Ciucu a spus că era „natural” să fie o astfel de discuţie, dar s-a convenit să fie respectat acordul care există în acest moment.
„Pe anumite teme în Parlament s-a votat cum nu s-a agreat în coaliţie şi atunci să semnăm încă un acord pe care, cine ştie, poate nu-l respectăm, să nu picăm într-o astfel de spirală. Dar am agreat, este vorba despre un gentlemen agreement, confirm acest lucru. Decizia în coaliţie agreată de toată lumea, inclusiv de către USR a fost ca fiecare partid să meargă cu un candidat propriu, fiind imposibil să venim cu un candidat comun pentru municipiul Bucureşti”, a adăugat Ciucu.
Întrebat dacă ar putea să se schimbe această regulă pe parcursul jocului, Ciucu a spus: „În ceea ce priveşte viitorul, nu plec de la această premisă”.
„L-aţi văzut şi pe domnul Bolojan, când spun un lucru, rămâne spus. Evident că totul depinde şi de comportamentul celorlalţi. Din moment ce noi am agreat că nu ne atacăm între noi, inclusiv, am insistat eu, nici pe la spate şi nici neasumat, cum s-a întâmplat în trecut, nu vrem să mai intrăm în acea sarabandă a unei campanii electorale eminamente negativă”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.