G4Media.ro

China va trimite marți primul astronaut civil în spațiu

Sursa: Space.com/ China Manned Space Engineering Office

China va trimite marți primul astronaut civil în spațiu

Marți, China va trimite în spațiu, pentru prima dată în istoria sa, un astronaut civil într-o misiune cu echipaj uman către stația spațială Tiangong, un nou pas în realizarea ambițiilor sale de explorare a spațiului, potrivit agenției AFP, citată de boursorama.com.

Astronautul, Gui Haichao, este „profesor la Universitatea de Aeronautică și Astronautică din Beijing”, a declarat luni, într-o conferință de presă, Lin Xiqiang, purtătorul de cuvânt al Agenției chineze pentru zboruri spațiale umane.

Până în prezent, toți astronauții chinezi care au decolat în spațiu au fost membri ai Armatei Populare de Eliberare.

Gui va fi „în principal responsabil de gestionarea pe orbită a încărcăturilor utile” dedicate experimentelor științifice spațiale, a precizat purtătorul de cuvânt.

Astronautul civil va orbita alături de comandantul misiunii Shenzhou-16, Jing Haipeng, și de astronautul Zhu Yangzhu.

Echipajul urmează să decoleze de la baza de lansare Jiuquan, în nord-vestul Chinei, marți, la ora locală 09:31 (01:31 GMT), potrivit agenției spațiale.

Gui provine dintr-o „familie obișnuită” din provincia vestică Yunnan, potrivit Universității Beihang, numele instituției unde lucrează profesorul.

El „s-a simțit atras de industria aerospațială” în 2003, când a urmărit zborul primului chinez în spațiu la postul de radio din campusul său, a precizat universitatea sa pe rețelele de socializare.

Visul spațial

Proiectele legate de „visul spațial” al Chinei se înmulțesc sub președinția lui Xi Jinping.

De câteva decenii, gigantul asiatic investește miliarde de euro în programul său spațial condus de militari, care i-a permis să recupereze cea mai mare parte din terenul pierdut în fața americanilor și rușilor.

China a trimis primul său astronaut în spațiu în 2003, iar stația spațială Tiangong („Palatul ceresc”) este pe deplin operațională de la sfârșitul anului 2022. În 2019, o navă spațială chineză a aterizat pe partea nevăzută a Lunii. Apoi, în 2021, China a trimis un mic robot pe suprafața planetei Marte. Aceasta intenționează să trimită primul său echipaj pe Lună până în 2029.

Ultimul modul al stației Tiangong a fost andocat cu succes la structura principală a instalației în 2022.

Tiangong este programată să funcționeze pe orbita joasă a Pământului, la o altitudine de 400-450 de kilometri, timp de cel puțin 10 ani, pentru a permite Chinei să mențină o prezență umană pe termen lung în spațiu.

Echipajele vor asigura, pe rând, o prezență continuă în laboratorul orbital, vor efectua experimente științifice și vor testa noi tehnologii.

Beijingul nu intenționează să folosească Tiangong pentru cooperarea cu alte țări la aceeași scară ca și Stația Spațială Internațională, dar se declară deschis la posibile colaborări de o amploare necunoscută.

China a fost exclusă de pe Stația Spațială Internațională în 2011, când Washingtonul a interzis NASA să coopereze cu Beijingul.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...