
Ceremonie în Piaţa Tricolorului din Capitală cu ocazia Zilei Drapelului Naţional
Ziua Drapelului Naţional va fi sărbătorită, joi, în Bucureşti, printr-o ceremonie care va avea loc în Piaţa Tricolorului, zona Palatului Cercului Militar Naţional, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În cadrul acestui eveniment, organizat de Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Instituţia Prefectului Capitalei şi Primăria Municipiului Bucureşti, Drapelul Naţional va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catargul din piaţă, în acordurile Imnului Naţional, informează MApN.
Ceremonia are loc de la ora 10:00.
Ceremonii similare vor avea loc în garnizoanele din ţară.
Totodată, cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, militarii din echipa Invictus România vor marca evenimentul printr-o ascensiune pe Vârful Omu.
Această iniţiativă va culmina cu desfăşurarea unui drapel naţional, de aproximativ 100 metri, de către militari, voluntari Invictus şi civili, simbolizând unitatea naţională.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 26 iunie.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.