
Cercetare cu privire la introducerea obligatorie a educației sexuale în școli: peste 83% dintre respondenți sunt „pentru”
Analiza este semnată de Cezara Botez, masterand psihologie, și Sebastian Vaida, psiholog dr și asistent cercetare în Departamentul de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai:
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Educația sexuală este o temă aprins dezbătută în ultimele luni, de când a fost promulgată legea pentru introducerea obligatorie a programelor de educație pentru viață și sănătate, de către președintele României, Klaus Iohannis. Nici această temă nu a scăpat nepolitizată, astfel că unele partide și-au manifestat dezacordul cu privire la denumirea materiei, propunând schimbarea denumirii din ”educație sexuală” în ”educație sanitară” și au impus necesitatea acordului în scris al părinților. În acest context, am demarat o cercetare de tip sondaj de opinie în mediul online, pentru a vedea care este atitudinea respondenților cu privire la introducerea educației sexuale în școli.
Educația în general este unul din acele subiecte la care toată lumea pare să se priceapă și care trezește emoții puternice în orice conversație pe această temă. Și devine cu atât mai controversată cu cât persoanele care poartă acea discuție au și copii. Iar dacă mai adăugăm ca subtemă educația sexuală, atunci avem un adevărat subiect mediatic, lucru care a devenit evident încă de la propunerea legii și cu precădere în ultimele zile, când a fost reformulată.
Potrivit staticilor propuse de Comisia Europeană ”Eurostat”, în anul 2018, România a avut cel mai mare număr de mame minore din toată Europa, cele mai multe fiind cuprinse între vârstele de 15 și 19 ani, urmate de cele între 10 și 14 ani. Totodată, numărul avorturilor care au avut loc în România în anul 2018 este în top cinci din Europa. Aceste statistici îngrijorătoare ne aduc dovezi convingătoare legate de necesitatea investigării atitudinii pe care românii o au legată de educația sexuală și cu precădere, introducerea acesteia în programa elevilor.
Vom încerca în rândurile următoare să vă prezentăm o analiză cât mai simplă și obiectivă a informațiilor obținute, pornind de la datele demografice și terminând cu o serie de răspunsuri la câteva dintre întrebările pe care le-am considerat noi a fi relevante în acest context. Iar la final, bazându-vă pe informațiile aflate, vă invităm să trasați singuri concluziile la adevărata întrebare a acestui studiu: Diferă educația sexuală de orice alt fel de educație predată în școli? Dacă da, în ce fel? Iar dacă nu, atunci de ce stârnește atât de multe critici și discuții?
Pe scurt, datele demografice ale acestui studiu arată în felul următor: un număr de 1322 respondenți, cu vârste cuprinse între 15 și 68 ani (m=34.9 ani, AS=8.19) au completat răspunsurile la acest sondaj online, promovat în special prin intermediul canalelor de socializare.

Din acest total, un procent majoritar de 88.19% provin din mediul urban și 88.72% sunt de gen feminin.

Religia este predominant ortodoxă (69%), un procent de 11.04% declară că nu urmează nici o religie, iar restul procentelor (19.96%) vizează alte rituri (greco sau romano-catolică, reformată, penticostală, adventistă). Un procent de 35% dintre respondenți se consideră a fi credincioși practicanți, iar 60% nu se consideră a fi practicanți.
Sursa foto: Freepik.com
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
27 comentarii