Cazul Vance și ponderea catolicismului american în alegerea următorului papă, presa internațională

Mulți italieni vor fi descoperit abia în timpul vizitei sale la Vatican că vicepreședintele lui Donald Trump este catolic. Nu de la naştere, ci de-abia din 2019, când, la vârsta de 35 de ani s-a convertit și s-a botezat. Vance nu a fost niciodată un admirator al Papei Francisc, deși la recenta lor întâlnire l-a tratat cu respectul cuvenit. Vance aparține unei comunități de catolici americani foarte tradiționaliști, care urmăresc slujbe celebrate în latină, în timpul cărora femeile poartă un voal pe cap, iar dincolo de aspectele rituale se îndepărtează de învățăturile lui Bergoglio din motive politice, sociale și de mediu. Se definesc „creștini augustini”, cu referire la Sfântul Augustin şi sunt o comunitate bogată, puternică, care în ultimii ani și-a consolidat influența culturală și printr-o serie de universități, centre de studii, inițiative culturale. O cumunitate care cu siguranţă va încerca să își spună cuvântul în Conclav și să influențeze alegerea succesorului lui Francisc, scrie Il Corriere della Sera, citat de Rador.

The Wall Street Journal îl citează pe Stephen White, directorul de cercetare de la Catholic Project, conform căruia Biserica Americană se confruntă cu un scenariu de „anglicizare”, adică un fel de schismă nedeclarată, care are loc la nivel național. Un recensământ realizat de Catholic Project pe 3.500 de preoți hirotoniți din 2020 în SUA, dezvăluie că 80% se declară „conservator-tradiționaliști”: ceea ce înseamnă că trecerea la dreapta (și distanțarea de pontificatul lui Francisc) este mai accentuată în noile generații de preoți.

Câteva date despre ponderea catolicismului în Statele Unite. Potrivit sondajelor realizate de Pew Research Center, 53 de milioane de adulți din America se identifică drept catolici, ceea ce înseamnă 19% din populație, ceva mai puțin de o cincime. O componentă religioasă care este în scădere, având în vedere că în 2008 erau 24%, însă scăderea pare să se fi oprit în ultimii ani. O altă statistică interesantă se referă la practica religioasă reală, măsurată prin participarea la slujba de duminică: aici, declinul este clar, în anii ’70 cel puţin jumătate dintre catolici mergeau la liturghie în fiecare duminică, în timp ce astăzi, doar un sfert.

Deplasarea spre dreapta a alegătorilor catolici a fost detectată prin compararea ultimelor două cicluri electorale. În 2020, cu un candidat democrat catolic precum Joe Biden, electoratul acestei comunități de credincioși era împărțit egal între democrați și republicani; În 2024, Trump a câștigat voturile catolicilor cu 11%, mult mai mare decât media națională a avansului său electoral față de Kamala Harris.

Biserica americană găzduiește mișcările conservatoare, ale căror sedii se află în locuri precum Institutul de Teologie Augustine din Denver, Colorado; Universitatea Franciscană din Steubenville, Ohio și în Colegiul Benedictin din Atchison, Kansas.

Printre liderii opoziției față de papalitatea lui Francisc se numără episcopul Joseph Strickland din Texas, care a cerut alegerea unui pontif „mai hotărât în apărarea tradiției credinței”. Trump l-a numit în calitate de ambasador al SUA la Sfântul Scaun pe Brian Burch, liderul unei asociații catolice de dreapta din Wisconsin, care critică foarte mult pontificatul lui Francisc.

America este doar a patra cea mai mare națiune din lume în ceea ce privește numărul credincioșilor catolici, însă ponderea bisericii sale este mai mare dacă este măsurată în resurse economice. Deși scandalurile de pedofilie și alte procese au cauzat pierderi financiare semnificative, ajungându-se chiar la falimentul unor dieceze, Statele Unite rămân un plămân financiar crucial pentru Vatican.

Pentru a ne face o idee despre criticile pe care dreapta catolică americană le-a adresat mereu papalităţii lui Bergoglio, un rezumat reprezentativ este editorialul pe care Wall Street Journal îl publică cu ocazia morții sale:

„Când Jorge Mario Bergoglio a fost ales al 266-lea papă în 2013, evenimentul a fost marcat de o serie de premiere. A fost primul papă iezuit și, ca argentinian, primul în mai multe secole venit din afara Europei. Cu toate acestea, moștenirea sa ca Papă Francisc, care a murit în Lunea Paștelui la vârsta de 88 de ani, a fost dezamăgitoare chiar și prin comparație cu prioritățile pe care el însuși le-a stabilit pentru pontificatul său.

Papa Francisc a fost cunoscut mai ales pentru apelul său la atenție față de cei săraci, aşa cum cere cea mai bună tradiție creștină. Cerea un cler format din „păstori cu miros de oi”, adică preoți și călugărițe care să împărtășească suferința aproapelui. A făcut din sprijinul acordat celor mai slabi piesa retorică a pontificatului său şi a conferit Vaticanului un ton informal și deschidere publică.

Din păcate, Papa Francisc a îmbrățișat ideologii care îi mențin pe săraci în sărăcie. Una dintre aceste doctrine pământeşti este ecologismul radical, care nu își propune să păstreze Pământul curat pentru omenire, ci să păstreze Pământul pentru sine, tratând omul ca pe un dușman.

Într-una dintre primele sale scrieri ca Papă, enciclica Laudato Si’, Papa Francisc a citat aerul condiționat ca exemplu al „obiceiurilor dăunătoare ale consumatorului” care vor duce omenirea la autodistrugere. Nu părea să-și dea seama că ieșirea din sărăcie necesită un consum mai mare de energie.

Pontificatul său a fost marcat de o atitudine antiamericană, și nu numai împotriva lui Donald Trump. Părea să creadă că America Latină este săracă pentru că Statele Unite sunt bogate. Numai că aceasta este o rețetă pentru stagnare și disperare, deoarece adevăratele cauze ale sărăciei în America Latină se află în: lipsa statului de drept, coluziunea între afaceri și guvern, protecționismul și alte obstacole în calea dezvoltării umane.

Unii atribuie ostilitatea sa față de piețele libere originii latino-americane. Născut la Buenos Aires, Papa Francisc a fost numit superior provincial al ordinului iezuit din Argentina la o vârstă foarte fragedă, în timpul dictaturii militare. Un echilibru greu de menținut, iar unii membri ai ordinului său l-au acuzat pe nedrept că este prea aproape de regim. În cea mai mare parte a istoriei sale, Argentina a fost dominată de peronism, o formă de populism de stânga numită după președintele argentinian Juan Perón. Când Bergoglio a privit realitatea din jurul său, a văzut corupția și bogații prosperând în timp ce compatrioții lor zăceau în sărăcie. Astfel stând lucrurile, poate fi înțeles că a confundat corporatismul argentinian cu capitalismul.

Mai puțin justificabilă a fost înțelegerea lui cu Beijingul în calitate de papă, care a dat Partidului Comunist puterea de a avea un cuvânt de spus în alegerea episcopilor. Condițiile pentru catolicii din China s-au înrăutățit, în ciuda faptului că Vaticanul a reînnoit în mod repetat această declarație. Sfântul Scaun a rămas tăcut cu privire la soarta editorului Jimmy Lai, cel mai faimos catolic întemnițat din China.

Spre deosebire de cei doi predecesori imediați ai săi — Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea — Papa Francisc provenea din aripa progresistă a Bisericii. El i-a pedepsit pe episcopii tradiționaliști care nu împărtășeau linia lui și a umplut colegiul cardinalilor cu figuri la fel de progresiste.

Ironia face ca acest progresism să fie foarte popular în locuri precum Europa, unde bisericile sunt goale duminica. Pe de altă parte, Biserica prosperă în Africa și în rândul tinerilor catolici ortodocși din Occident, care, dincolo de consumul material continuă să caute sensul vieții . Cardinalii care aleg succesorul Papei vor contribui la determinarea viitorului pe care şi-l doresc pentru Biserică și pentru cei 1,3 miliarde de catolici din lume”, scrie The Wall Street Journal.