G4Media.ro

Bulgaria a devenit o țintă pentru studenții germani la medicină

Sursa foto: Pexels

Bulgaria a devenit o țintă pentru studenții germani la medicină

Fiecare al 12-lea student german la medicină alege să studieze mai degrabă în străinătate, nu în Germania arată o analiză Dnevnik, citată de Rador Radio România. Majoritatea merg în Austria și Ungaria, dar și Bulgaria intră în calculele multora dintre ei.

Medicina în Germania este ridicată pe un piedestal, medicii se bucură de un mare respect, iar facultatea de medicină este de mare interes. Dar unii dintre candidații germani la facultatea de medicină pleacă în alte țări, inclusiv în Bulgaria. Potrivit Centrului pentru Dezvoltarea Învățământului Superior, 7.500 de germani studiază în prezent medicina în străinătate. Centrul a studiat condițiile pentru candidați și taxele universitare pentru studenții la medicină la 84 de universități din afara Germaniei.

Cel mai mare număr de germani studiază medicina în Austria vecină. În 2021, numărul lor a fost de 2.585. Circa 2000 studiază în Ungaria, sub 800 în Polonia, iar cele mai recente informații disponibile din Bulgaria arată că, în anul 2019, în patru universități de medicină din țară au studiat aproximativ 600 de germani.

Portalul Medigate scrie despre educația medicală în limba engleză în patru universități bulgare: Varna, Plovdiv, Sofia și Plevna. Potrivit informațiilor, din ce în ce mai mulți studenți din Europa de Vest și de Nord se îndreaptă spre Bulgaria pentru că nu există nicio cerință privind diploma de liceu (deși uneori sunt examene de admitere), pentru că taxele și costul vieții sunt mici, iar țara este membră a UE – adică transferul la o altă universitate europeană este posibil, iar diplomele sunt recunoscute în Germania și în întreaga Uniune Europeană. Portalul oferă răspunsuri la o serie lungă de întrebări, precum: cât costă să studiezi în Bulgaria? Care este costul vieții? Cum să își găsească o locuință? Ce calități trebuie să aibă pentru a studia medicina în Bulgaria? Sunt dificile examenele? Este interesantă viața în orașe precum Varna și Plovdiv?

Anul trecut, BTA a citat un studiu special pe această temă al platformei de informare educațională Erudera, care a reamintit că și în țările cu studii superioare gratuite precum Germania, studenții trebuie totuși să plătească taxe administrative. Bulgaria, alături de Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Polonia, Portugalia și România, sunt țări în care taxele sunt mici și costul vieții pentru studenții străini este cel mai acceptabil.

Bulgaria este populară în rândul studenților străini care caută oportunități educaționale la prețuri accesibile în Europa, notează platforma de informații educaționale. Datele acestora coincid cu informațiile guvernului bulgar: în anul universitar 2021-2022, 16.525 de studenți străini au studiat în Bulgaria – 8,2% din totalul studenților în țară. Potrivit documentului, Bulgaria este lider în întreaga UE în ceea ce privește ponderea studenților străini la specialitățile medicale – 58,5% dintre studenții la medicină din țară sunt străini.

Taxele plătite de studenții străini din țările UE variază între 300 de euro și 1.700 de euro pe an, în funcție de specializare și diplomă. Iar costul vieții în Bulgaria este de 450-650 de euro pe lună, potrivit Erudera. În plus, studenții străini din Bulgaria au posibilitatea de a lucra în timpul studiilor – până la 20 de ore pe săptămână. După absolvire, aceștia pot solicita un permis de muncă în țară.

Într-o informație pe acest subiect de la postul public german MDR, reporterul Vesela Vladkova arată de asemenea că, de fapt, costul vieții pentru un student în Bulgaria se ridică la circa 700 de euro, iar transportul în comun, cinematograful și teatrul, cu reducere pentru studenți, ies mai ieftin. Gheorghi Stoichev de la Open Society amintește că în Bulgaria nu este necesar liceul pentru a studia medicina, iar acest lucru atrage mulți străini – în principal greci, germani și italieni.

Studenții care decid să studieze medicina în străinătate, atât în Germania, cât și în Bulgaria, dau naștere unei alte discuții: unde vor lucra după ce vor absolvi. În prezent, conform Asociației Medicale Germane, Germania are nevoie de cel puțin 6.000 de locuri pe an pentru a studia medicina, pentru a satisface nevoia de medici a țării. Și oare acești 7.500 de studenți germani care studiază în străinătate se vor întoarce apoi să practice medicina în Germania? Centrul pentru Dezvoltarea Învățământului Superior, citat de agenția KNA, notează critic că acest subiect nu pare a fi discutat. Nu există date despre unde merg acești studenți după absolvire, se arată în studiul citat. „Câteva universități străine au participat la sondajul nostru și au informat că majoritatea absolvenților germani merg acasă în Germania, dar aceste informații nu ar trebui generalizate”, spune Gero Federkeil, coordionator al studiului.

O astfel de problemă există și în Bulgaria, de unde prea mulți medici ajung în țări bogate din Europa și din lume. Cu toate acestea, nu există date despre dacă și câți dintre acești 58% de studenți străini la medicină intenționează să rămână cel puțin pentru o perioadă ca medici practicanți în Bulgaria.

Sursa: DNEVNIK / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează