G4Media.ro

BREAKING Grevă de avertisment în toate școlile din România în care sunt…

Foto: World Vision

BREAKING Grevă de avertisment în toate școlile din România în care sunt membri de sindicat, miercuri, 19 ianuarie 2022, anunță cele două federații sindicale. Profesorii nu vor face ore în intervalul 11:00-13:00

Grevă de avertisment în toate școlile din România, miercuri, 19 ianuarie 2022, potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” (FSE).

În baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea Grevei de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și inistituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. „SPIRU HARET” și F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00, anunță sindicatele.

Aceștia spun că protestul este provocat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru mai multe puncte pe care le-au solicitat în ultima lună, printre care acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic) și alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Ciucă, totuși e premier și a acceptat creșterea salariilor în justiție cu 20%, inclusiv a pensiile speciale, care și așa erau exagerat de mari. La ce te aștepți?? Oricum, omul este în afara problemelor, nu pricepe nimic, dar absolut nimic. Ce caută acolo?? Să raspundă dulapul!

  2. Talibanii userei spuneau ca sindicatele sunt cu PSDul si trebuiesc desfintate, uite ca acum s-au pus in capul PNL-PSD, asta inseamna ca sunt cu USR si AUR?

  3. Copiii din clasele V-VI nu știu tabla înmulțirii si noțiuni elemente de aritmetică, nu știu scrie insa profesorii au pretenții până la cer ! Toți părinții trebuie să caute mediatori ca acești copii sa treacă examenul de capacitate si bacalaureat și dascălii au numai pretenții ! Nu se poate așa ceva mai oameni buni.

    • Foarte adevarat

    • Pai daca copii vostri au ajuns in clasa V – Vi si nu stiu tabla inmultirii ar trebui sa va puneti voi parintii intrebari.
      Sau… na faceti parte dintre aceia care trimit copii la scoala eventual after-school, ii duc dimineata ii aduc seara inapoi acasa si… au pretentia ca scoala sa ii invete de toate!!!
      Profesorii cer salarii decente si 6% din PIB pentru invatamant. Mi se pare corect!

    • Profesorii sunt profesori! Dvstra vreti sa-i transformati in dadace, doar sa aiba grija de copii, cat timp va faceti programul. Altceva (pregatirea lor scolara, nivelul de cunostinte, disciplina…) nu va mai intereseaza. Cine stie ce odrasle mai aveti si dvstra… Sunt tot din aceia care nu vor teme pentru acasa si se plang ca le e greu sa poarte ghiozdanul cu manuale? de cat timp nu i-ati mai cumparat o carte pe care sa o citeasca in vacanta? Nu mai comentati aiurea pe FB. Profesorii cer doar ce li se cuvine si este prevazut de lege!

  4. Copiii sunt foarte slab pregatiti, nu exista implicare din partea profesorilor, fara meditatii nu intra la liceu.Sa primeasca bani mai multi, dar sa si ofere mai mult.

    • ce copii mai aveti si dvstra?! Ii doare capul daca deschid manualul? La liceu se intra si cu nota 2…. Nu poate lua nici aceasta nota?

  5. PSD-imea se răscoală contra PSD .
    Unde erați când Ponta făcea ce făcea?.
    Unde erați când Abramburica distrugea învățământul?.
    Erați trup și suflet PSD .
    Acum ce să schimbat ?.
    Sunt la putere cei care au guvernat cel mai mult această Țară.

  6. Profesorii au fost intotdeauna tepuiti de politicieni (vezi PSD si programul cu mariri pentru profesori) si PNL.

    Daca ai inflatie 10% si primesti marire de 60 de lei cand (conform programului PSD/Olguta) trebuia sa primesti mult mai mult atunci e normal sa faci greva.

    Ajung fel de fel de functionari/politisti locali cu salarii de peste 5000 de lei si profesorii sunt uitati de fiecare data.

  7. Cred că părinții ar trebui să facă o grevă pentru calitatea slabă a profesorilor … salarii luate de unii fără rezultate, copii sunt nepregătiți, sunt încurajați să fenteze, primesc note nemeritate iar la final profesorii mai vor o mărire de salariu …

  8. RROMania ieducata .
    Doar un naiv mai poate crede ca tara asta mai poate fi scapata de mafia politica

  9. Profesorii nu fac nimic la ore, copiii ies din școlar fără noțiuni de baza. Părinții trebuie sa se descurce cu meditații plătite din greu. Au peste 3 luni de vacanța pe an. Dați-i afara, ca tot scot elevi slab pregătiți. Angajați alții, nu e nicio supărare. Veți vedea ca nu vor sa plece. Organizați ore deschise, la care sa poată participa și părinții. Au stat 2 ani acasă, plătiți absolut degeaba. Părinții au acceptat salarii diminuate, ca sa poată supraveghea copii care făceau școala online. Nu le mai dați niciun leu din banii noștri, plătim after-URI și meditații la greu.

    • @Elena… de ce nu incerci tu sa te angajezi in invatamant? Pari a fi o persoana foarte competenta!

    • Nu toti avem competente pedagogice, dar putem recunoaște incompetenta atunci când o vedem. Vin la școala ca sa pescuiască clienți pentru meditații și iau și salariu pentru asta. In plus, lenea e evidentă la aceste “ victime”. Nu au 3 luni de vacanța pe an, au vreo 4. Ca sa nu mai vorbim de cei aproape 2 ani in care au fost plătiți degeaba.

    • Domnu’ Adi , daca Elena prezinta clar realitatea din invatamanul rromanesc ar trebui sa se angajeze in sistemul infect?
      Se pare ca stii dumneata cel mai bine cum stau lucrurile in invatamat din calitatea de antreprenor, pe care o pretinzi. Cel mai bine cunosc realitatea parintii care au copii la scoala si stiu dece probleme se lovesc zilnic nu angajatii sistemului care in mare parte paraziteaza aceasta tara

  10. Dați afara puturoșii din învățământ!

  11. Daca impartim salariul net anual al celor din invatamant la orele lucrate intr-un an s-ar putea sa fie angajații cel mai bine platiti din tara asta RON/ ora de munca

  12. Domnu’ Adi , cate ore ati lucrat anul trecut? Pe bune adica, nu pe hartie…

    • @Tatelu
      cam… 10-12 ore pe zi pentru a tine afacerea pe linia de plutire.
      Deci… nu! Nu lucrez in invatamant!
      Daca vrei sa ai rezultate trebuie sa platesti corect colaboratorii. Dupa aceea poti face selectii… Acum foarte putini oameni competenti aleg sistemul educational. Salariile de mizerie sunt unul din motive.

    • Salarii de mizerie in învățământ??! De ce nu-și dau demisia? Vin la școala sa caute copii pentru meditații, iar preotesele (sau absolventii de teologie fără parohie) sa predea religia, sa nu se plictisească acasă. Lucrează prea puțin pentru câți bani iau, ba mai au și 4 luni de vacanța plătită pe an!

  13. Va raspund eu: in medie peste 3 ore de predare efectiva la catedra, 2 ore de pregatire a lectiilor online si 9 ore pentru lamuriri, corectat teme. La care se adaugau: raportari online si cate 5-6 pe zi chiar si in weekend, sedinte online cel putin saptamanal.

  14. Din calcul simplu rezulta ca lucrati 19-20 de ore pe zi… Va sugerez sa va cautati de lucru in mediul privat ca sa va odihniti pentru o perioada muncind 10-11 ore zilnic.

    • Reies 15-17, dar cum dumneata nu stii sa socoti … Pai cum asa? Parca nu faceam nimic, acum iti pare mai usor in privat? Auzi, nenea, in privat nu vii nici cu desktopul in „schinare” la serviciu, nici cu betonera de acasa, nici cu cifa sau buldozerul in rucsac si nici nu am vazut angajati care vin cu banda de lucru de acasa. Si dupa terminarea programului merg unde vor ei, ca si in concediu, nu trimit rapoetari telefonic sau Whatsaap, nu trimit excelluri cu cate fete si cati baieti au facut online acum 3 luni. Intelegi ipocrizia din invatamant? Stii cum e sa ai 18 clase si in timp ce esti in drum spre mare in concediu sa primesti whats ca trebuie sa dai situatie cu nr de fete si baieti din cele 18 clase cum s-au scarpinat ei in cwr acum 3 luni cand ai facut online? Si sa incepi disperat sa suni lumea si ea in concediu sa afli numar de elevi, ca deh, la mare nu pleci cu agenda sau desktopul de acasa. Si toata treaba asta mi-a luat 6 ore pe telefon drumul spre mare. Pana nu-mi mai simteam ochii. Incarca telefon, scrie, trimite. Si astea sunt regula in invatamant. Nu conteaza ca e concediu, weekend, absurd sa fie.

  15. Unul din aspectele care a dus la creşterea nemulţumirii profesorilor este lipsa de coerenţă a măsurilor antipandemie. Din păcate, printre revendicări nu se numără coerenţa măsurilor respective.

    • Mare dreptate aveti. Am remarcat acelasi lucru citind revendicarile. Nimic despre online fortat din banii nostri, nimic despre faptul ca nu mai lasi tel din mana sa afli stiri ce se schimba de la o ora la alta si decizii ce intarzie sa apara pentru ca luni incepe scoala si ministerul tine sedinte sambata sau duminnica noaptea, nimic despre decizii de online la hurta etc. Sindicatele traiesc pesemne intr-un univers paralel…