G4Media.ro

Barna: USR PLUS doreşte ca Secţia Specială să fie desfiinţată până în…

Sursa foto: captură video

Barna: USR PLUS doreşte ca Secţia Specială să fie desfiinţată până în luna iulie

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni că USR PLUS doreşte ca Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) să fie desfiinţată în această sesiune parlamentară sau într-o sesiune extraordinară din luna iulie, relatează Agerpres.

„Avem în momentul de faţă şi raportul MCV – şi am văzut că e un raport care arată bine, cât timp reuşim să îndeplinim aceste cerinţe, printre care şi desfiinţarea SIIJ -, avem şi decizia din 18 mai a CJUE şi aşteptăm la începutul lunii iulie şi decizia Comisiei de la Veneţia pe acest subiect. Este foarte clar şi este dorinţa pe care o avem ca fie în această sesiune, până la finalul ei, fie într-o sesiune extraordinară, în luna iulie, să se termine povestea SIIJ, să eliminăm această excrescenţă dureroasă de pe sistemul de justiţie care a adus atâtea deservicii şi a afectat atât de semnificativ percepţia sistemului de justiţie din România”, a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii.

Barna a menţionat că va aborda acest aspect în şedinţa coaliţiei, care urmează să aibă loc în cursul zilei.

„Este un subiect pe care îl voi discuta şi în această seară la coaliţie, cel legat de calendarul asumat pentru a avea şi în Senat votul privind desfiinţarea SIIJ”, a spus Barna.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. A spus Pensii Speciale?

    • PE ALEA LE-A TAIAT CLOVNUL rares IN 30 DE ZILE

      PANA ACUM, DE ATATA TAIAT S-AU DUBLAT LA 1-2 ANI.

    • Sa nu uitam si de bonusurile primite de catre Judecatori. Nimeni nu-i poate opri sa le primeasca daca sunt bani. Si bani sunt ca doar nu-i numaram noi. Citu ii numara

  2. Barna, ai luat-o razna si tu?!
    Cum sa firmi ca MCVul ala „arata bine”, cand NU exista nici o Recomandfare care sa fi fost iMPLEMENTATA!
    NIMIC!
    Doar critici si observatia clara a MCV: „Comisia Europeana spune că așteaptă ca autoritățile române să transpună angajamentele asumate în MASURI Concrete, legislative și de altă natură. CE anunță că va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia situaţiei din România prin intermediul MCV, până la îndeplinirea obiectivelor de referinţa”
    Adica: pana si Comisia Europena s-a saturat de promisiuni, de vorbe goale si CERE Romaniei MASURI CONCRETE si IMPLEMENTAREA Recomandarilor asumate prin MCV!!

    • Mai bine ne spunea ceva despre bani si efectul lor „Actiunile la purtator trebuie convertite in actiuni nominative”… cine ce face in aceasta privinta in acest moment?
      Domnu barna…vrem sa stim despre BANI si cum ne fac viata mai buna… nu despre vanatoare de phantome

  3. BLA, BLA, BLA !

    • Doar nu ai vrea sa vorbeasca despre
      Scandal cu acuzații de fraudă la alegerile USR PLUS Focșani. A intervenit Poliția
      „„Avem Poliția cu noi… Așa se organizează alegerile în USR Vrancea de oamenii lui Dan Barna”, spune, printre altele, subprefectul PLUS.”

      Nu s-a putut online, pentru ca e USR.

  4. Pensii speciale (inclusiv cele militare, sek.USRistilor)

    Nimanui din Romania, nici un singur votant USR, PNL, PSD, UDMR, NIMENI nu da doi bani pe sectia speciala, nu are legatura cu viata noasta de zi cu zi.

    Tortionarii securisti au pensie de mii de euro.

    Mii de lichele au statut de „revolutionar” luat pe spaga, au primit apartamente si bani. Adevaratii revolutionari au fost topiti si aruncati in canal, parintii lor nu au primit nicio dreptate.

    Victimele tortionarilor si veteranii de razboi au pensii infime, i-ati lasat sa moara in mizerie, urmasii lor nu au primit nicio dreptate.

  5. Si noi dorim ca Barna sa nu mai conduca USR pana-n August. Hai, Barnutzule, ca semeni cu vulpoiul din Pinocchio, ai avut tu un PNRR mai mic si ai aratat ce stii sa faci … O croitorie care s-a dus si niste shaorma pt. surioara … Frate adevarat.

    Lasati-l pe Ciolos, ultimul mohican, poate poate sa redreseze vaca …

    • „Traducerea din limba rusă în română a eșuat ! Te rugăm, mai încearcă o data. ”

      Si da, Ciolos ar fi mai potrivit pentru conducerea usr+plus. Nu este asa disperat dupa functii, mai putine compromisuri, mai putin vizite la Mafia TV.

  6. Dacă nu se realizează așteptăm demisia ta, a lui Stelică, a lui Câțu, a lui Orban bașca și Șefa Senatului, Șefa comisie juridice și alții care sforăie în politica românescă…

  7. …românească…Scuze.

  8. Bla,bla,bla,vorbe în vânt,bai neputinciosilor si pacalicilor mai ales cei din PNL si UDMR care sunt blat cu mafia PSD,conform ultimelor sondaje organizatiile mafiote AUR si PSD au trecut de 50% în preferintele turmelor de oi fara creier din Romania, mentalitatea de analfabeti îsi spune cuvantul, mafia a reusit sa detina controlul facebookului,internetului,a jurnalistilor corupti si îsi duce planul la bun sfarsit, voi aveti cap doar pt a nu va ploua în gât si atât, sunteti rupti de realitate, vai de tarisoara asta ce-o asteapta,KOREEA DE NORD va scrie pe ea

  9. iulie, sau august, cel tarziu aprilie.
    2024. Ne dorim noi. Asumat.

    Şî dacă nu, nu. Soarta potrivnica csf naicsf.

    Barna lasa-te asumat de leadership la plusere ca nu ai nici carisma nici cohones. Ia-l si pe Stelian Ion si faceti voi un partid de garsoniera, asumat bineinteles. Daca nu sunteti in stare lasati pe altii mai cu vână din partid pe pozitiile astea.

    Ca daca o tineti tot asa dupa un an de rahat asumat ne vom asuma si noi ca nu mai intrati in parlament data viitoare…

  10. !Lotus Team

    dar ce suparare v-a facut sectia asta speciala de tineti atat de mult sa o vedeti desfiintata?

    eu gandeam ca dupa cazul Popoviciu, noi ar trebui sa cream 3 sectii speciale,

    una pe fiecare decada din 90 incoace, 90-2000, 2001-2010 si 2011 pana la zi…

    la cate magarii s-au facut in justitie, cu retrocedarile de proprietati, de imobile, cu infierea de copii, cu vinovatii legate de disparitia de banci…

    toti astia care se simt cu musca pe caciula vor sa se pune batista pe tambal

    • Stefan, ceea ce a pus in evidenta Inalta Curte de la Londra ar fi ca justitia romaneasca se face in baza unor talambi ca Jiji, dar daca ar fi evidentiat motivarea clasarii, deoarece dosarul judecatorului Tudoran a fost clasat de procurorul SIIJ, ai fi observat ca Tudoran a fost spalat si apretat de toate pacatele.
      Decizia Inaltei Curti britanice spune ca justitia romaneasca este defectuasa in concluzie si datorita SS.

  11. In continuare niciun userist nu e capabil sa articuleze de ce e necesara desfiintarea institutiei SIIJ. Fara lozinci sau apel la autoritate.

    • Este un avorton de institutie, inca de la infiintare….infractiunea e aceeasi, indiferent cine o comite, de ce ar fi necesara o structura specializata numai pe infractiunile magistratilor?, hai sa facem una care ancheteaza numai primari, alta numai ospatari etc….daca ai facut un accident in Bihor, judecatoria de acolo nu te poate ancheta?….institutia a fost infiintata numai ca ajutor pt pesedistii smecheri, daca in Dosarul Teldrum a fost si un magistrat, era judecat la SIIJ, pentru treaba de la S1, desi totul e filmat in sectie, procesele verbale sunt semnate de reprezentantii tuturor partidelor, acum numaram inca odata, inclusiv ce au adaugat comunitarii lui Tudorache,…nu conteaza ce spune justitia pana la urma, A3 si RTV or so tina cu frauda pana la urmatoarele alegeri, o tema de atac.
      Daca voiai un raspuns de la un usrist, nu merge…..am votat odata cu ei si mi-a ajuns, membru niciodata….peste 3 ani nu stiu cu cine voi vota, dar sigur PSD nu va fi pe lista, ever

    • Ce naiba sa mai numeri??
      E nevoie de un eczpert si o analiza la un laborator certificat neBRML ca ștampila aplicata nu dispare daca voturile nu sunt depozitate in conditii propice…
      PV-urile din sectie sunt sfinte.
      Daca sectiile contestate nu schimba soarta castigatorului unii fura curent la greu acum

  12. Salut , dle haBARNAI !
    Fiule, mama ta , stie ce faci ? Bati campii ca, poate, spargi siij , dar, te asigur, ca, oricum, nu scapi de dosarele cale, care fierb, pana dau in clocot. Dar, nu numai tu, mai sunt si altii de-ai tai

  13. Mafia nu-si amputeaza singura tentaculele.

  14. !PR la maxim

    iar eu care ziceam ca ar trebui infiintate 3 sectii speciale….

    una sa se ocupe de perioada 1990-2000, alta care sa se ocupe de perioada 2000-2010 si alta care sa se ocupe de perioada 2010 pana azi

    si sa se ia la mana dosarele legate de privatizari, adoptii, retrocedari, mafia imobiliara, disparitia de banci…

    unii spun ca prin aceasta sectie onorabilii nostri judecatori s-ar simti amenintati si intimidati ( Cristian Parvulescu), vezi doamne, in stresul care le-ar da prezenta acestei sectii, nu ar mai putea fi lucizi, ca si cum pana la infiintarea acestei sectii au fost pe deplin lucizi si competenti, vezi cazul Popoviciu

    altii, precum dumneavoastra, sustin ca ar ajunge instrument in mana psd, de parca psd-ul ar fi pe veci la butoane si daca psd-ul ar fi la butoane si ar pune mana pe sectia asta cine stie ce nereguli se vor gasi la ai nostri…ai nostri reprezinta adevarul istoric, ceilalti, nu….aia sunt raul istoric…parca ieri a fost 1947, 48, 49….

    cat priveste rostul A3 si RTV, nostalgia dupa Scanteia nu v-a parasit….eu v-as propune sa reflectati la un text scris la 1835..

    zice Tocqueville, in *Despre democratie in America* : ,,mărturisesc că nu port libertăţii presei acea iubire completă şi spontană acordată lucrurilor integral bune, prin însăşi natura lor. O apreciez luând în considerare mai curând relele pe care le împiedică, decât binele pe care îl produce”; vol.I, p.245

    adica spun ca nimeni nu ar trebui sa atace presa pe motiv ca ii ataca pe cei pe care-i pupam noi in dos…caci daca nu era Realitatea in 2004 ( antiNastase) si Antena 3 in tristul regim Basescu, alta era istoria….

    se vede ca 30 de ani au trecut peste domnia-voastra ca si cum ar fi fost o luna…

  15. Trombonistul Barna „doreste” multe la TV sau in fata jurnalistilor sau pe Facebook sau in fata colegilor!
    In coalitie, il parasesc „dorintele”!
    Azi, si-a adus aminte ca alegerile locale din vara asta sunt tot in sistem de 1 singur Tur, desi in Progarmul de guvernare al aliantei au promis alegeri in 2 tururi pentru Primari!
    Dar se opune vehement, ghici cine?!
    Balamaua UDMR!
    Iar Barna tace, prinde glas doar la TV prinde glas:
    „Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, s-a arătat nemulţumit de faptul că alegerile locale parţiale din 27 iunie se desfăşoară într-un singur tur, menţionând că va propune în coaliţie un calendar pentru implementarea reformei electorale.
    El a precizat că în cadrul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS de luni a fost abordată tema Codului electoral.
    „Avem în câteva zile din nou alegeri pentru primari. Din nou într-un singur tur. E foarte clar că promisiunea pe care Programul de guvernare şi pe care USR PLUS a făcut-o, şi COALITIA a făcut-o, NU s-a materializat şi NU avem alegeri în două tururi. Voi propune, voi discuta în coaliţie un calendar clar şi faţă de acest subiect. Comisia de cod electoral trebuie să devină realitate”, a arătat Barna, într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului.
    Vicepremierul a menţionat că USR PLUS va pune „pe masa coaliţiei” REFORMELE promise în campania electorală.
    „Ideea aceasta că odată veniţi la guvernare închidem ochii la subiectele cu care am defilat în campanie este de neacceptat. Şi USR PLUS este exact în această poziţie, de a spune foarte clar şi de a pune pe masa coaliţiei acele reforme pe care le-am PROMIS românilor. Programul electoral vorbeşte despre necesitate unei reforme electorale şi acest lucru trebuie să se întâmple, pentru că avem din nou alegeri fix cum erau în perioada PSD. E vreo performanţă aici?”, a întrebat Barna.

    Barna, pariez ca nici in 2022 sau 2023 NU veti schimba asta, se impotriveste UDMR iar Orban stie asta si azi a spus CLAR: mai e pana in 2024!!!