
Balonul de Aur 2025: Luis Enrique, Hansi Flick și Arne Slot, printre nominalizările pentru Trofeul Cruyff al antrenorilor / Lista nominalizărilor pentru cele mai bune cluburi
A 69-a ceremonie de decernare a Balonului de Aur va avea loc pe 22 septembrie, iar pe lângă lista pentru Balonul de Aur masculin și feminin, France Football a publicat și lista nominalizaților pentru Trofeul Cruyff, acordat celui mai bun antrenor din sezonul 2024/2025.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Printre numele sonore se numără câștigătorul de Liga Campionilor cu Paris Saint-Germain Luis Enrique, revoluționarul din Barcelona Hansi Flick și fantasticul de pe Anfield Arne Slot.
Premiul din 2024 a fost câștigat de Carlo Ancelotti. Italianul a primit Trofeul Cruyff la capătul unui sezon în care a câștigat LaLiga și Champions League cu Real Madrid. De data aceasta se poate vorbi că Luis Enrique este cel mai favorit să reitereze performanța făcută de Ancelotti.
Se va acorda, de asemenea, un trofeu pentru cel mai bun antrenor al unei echipe feminine. În 2024, Emma Hayes, fosta antrenoare a echipei Chelsea, a câştigat acest premiu.
Lista nominalizărilor pentru Trofeul Cruyff:
- Luis Enrique (Spania, Paris Saint-Germain)
- Enzo Maresca (Italia, Chelsea)
- Antonio Conte (Italia, Napoli)
- Hansi Flick (Germania, Barcelona)
- Arne Slot (Olanda, Liverpool)
Lista pentru Trofeul Cruyff feminin:
- Arthur Elias (Brazilia, selecționata Braziliei)
- Justine Madugu (Nigeria, selecționata Nigeriei)
- Sonia Bompastor (Franța, Chelsea)
- Renee Siegers (Olanda, Arsenal)
Nominalizările pentru cel mai bun club la masculin și feminin
Pentru a completa evenimentul de la Théâtre du Châtelet din Paris, France Football a publicat și lista echipelor nominalizate pentru cel mai bun club al sezonului.
Lista detaliată:
- FC Barcelona (Spania)
Palmares 2024-2025: Campionatul Spaniei, Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei.
Alte competiţii: Liga Campionilor (semifinale)
Serie de invincibilitate în toate competiţiile: 24 de meciuri
Top 3 golgeteri: Lewandowski, 42; Raphinha, 34; Ferran Torres, 19.
Top 3 pasatori: Raphinha, 23; Yamal, 21; Fermin Lopez, 11.
- Botafogo (Brazilia)
Palmares 2024-2025: Copa Libertadores 2024 şi Campionatul Braziliei 2024.
Alte competiţii: Cupa Mondială a Cluburilor (optimi de finală), Recopa Sudamericana 2025 (finală), Campionatul Braziliei 2025 (locul 6 la 13 iulie), Cupa Braziliei 2024 (optimi de finală), Supercupa Braziliei 2025 (finală).
Serie de invincibilitate în toate competiţiile: 14 meciuri.
Top 3 golgeteri: Igor Jesus, 17; Jefferson Savarino, 10; Luiz Henrique, 7.
Top 3 pasatori: Jefferson Savarino, 12; Marlon Freitas, 8; Igor Jesus, 6.
- Chelsea (Anglia)
Palmares 2024-2025: Cupa Mondială a Cluburilor, Conference League.
Alte competiţii: Campionatul Angliei (locul 4), Cupa Angliei (şaisprezecimi), Cupa Ligii (optimi de finală).
Serie de invincibilitate în toate competiţiile: 12 meciuri.
Top 3 marcatori: Palmer, 18; Jackson şi Nkunku, 13.
Top 3 pasatori: E. Fernandez, 17; Palmer, 14; Sancho, 9.
- Liverpool (Anglia)
Palmares 2024-2025: Campionatul Angliei.
Alte competiţii: Liga Campionilor (optimi de finală), Cupa Angliei (şaisprezecimi de finală), Cupa Ligii (finală).
Serie de invincibilitate în toate competiţiile: 24 de meciuri.
Top 3 golgeteri: Salah, 34; Gakpo, 18; L. Diaz, 17.
Top 3 pasatori: Salah, 23; Szoboszlai, 8; Alexander-Arnold, 7.
- PSG (Franţa)
Palmares 2024-2025: Liga Campionilor, Campionatul Franţei, Cupa Franţei, Trofeul Campionilor.
Alte competiţii: Cupa Mondială a Cluburilor (finală).
Serie de invincibilitate în toate competiţiile: 22 meciuri.
Top 3 marcatori: Dembélé, 35; Barcola, 21; Ramos, 19.
Top 3 pasatori: Barcola, 21; Doué şi Hakimi, 14.
Totodată, nominalizările pentru cel mai bun club feminin al anului sunt Arsenal, FC Barcelona, Chelsea, OL Lyon, Orlando Pride.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.