Autoritățile din Vrancea și Holocaustul: Cum l-a reabilitat un judecător din Panciu pe Gheorghe Alexianu, sub care au murit aproape 300 de mii de evrei pe când era guvernator în Transnistria

La 14 septembrie 1940, România devenea în mod oficial Stat Național-Legionar și trecea la implementarea pe scară largă a politicilor Holocaustului. În orășelul Panciu din fostul Județ Putna, (actualul Județ Vrancea), la 10 noiembrie 1940, a avut loc un cutremur devastator care a distrus în întregime urbea în care trăiau, pe lângă români, aproximativ 600 de evrei. Profitând de situația creată, sub pretextul refacerii orașului, autoritățile legionaro-antonesciene au izgonit toți evreii din oraș, vrând să facă din localitate un oraș-model, pur creștin-legionar care să servească drept exemplu întregii Românii.

Încă din ședința consiliului de miniștri, din 18 noiembrie 1940, generalul Ion Antonescu s-a pronunțat pentru această soluție radicală. La precizarea făcută de lt.-col. N. Dragomir că autoritățile trebuiau să înceapă „reconstrucția acestui oraș istoric”, Antonescu a răspuns sec: „Dar de 50 de ani scriu istorie în el jidanii. Să-l refacem, dar pentru români. Nici un jidan nu se va mai instala acolo”. Și într-adevăr, printr-un decret-lege din august 1942, Orașul Panciu devenea „oraș creștin cu excluderea oricărui element evreiesc”.

De parcă suferințele sinistraților evrei nu erau de ajuns, autoritățile locale în frunte cu primarul Panciului, Adolf Căpățână, au trecut la jefuirea sistematică a bunurilor evreiești rămase sub dărâmături, a mărfurilor din fostele prăvălii și a materialelor de construcție de la imobilele distruse de cutremur.

După prăbușirea regimului Antonescu, s-a constituit Societatea Locuitorilor Evrei ai orașului Panciu, Sinistrați, Evacuați și Deposedați care a adresat memorii autorităților centrale de la București în care cerea restituirea bunurilor furate și pedepsirea vinovaților, memorii care au rămas, de cele mai multe ori, fără răspuns.

În disperare de cauză, reprezentanții evreilor din Panciu au comunicat instituțiilor centrale din capitala României că se vor adresa Conferinței de Pace de la Paris (1946/1947) și chiar O.N.U. Cea mai elocventă în acest sens este petiția din 24 decembrie 1946 păstrată la Arhivele Naționale Vrancea. Desigur, conținutul documentului ar putea fi considerat de unii negaționiști subiectiv, dacă faptele nu ar fi fost cercetate de Poliția Panciu și de Echipa Mobilă a Siguranței Statului din Galați care au confirmat în rapoartele lor că primarul Adolf Căpățână și oamenii săi au fost implicați în jefuirea bunurilor evreiești.

De atunci au trecut multe decenii și părea că praful uitării s-a așternut peste locuri și peste memoria oamenilor. În anul 2013, în prezența Excelenței Sale, Dan Ben-Eliezer, ambasadorul de atunci a Statului Israel în România și a oficialităților locale și județene, am prezentat cartea mea, „Evreii din Vrancea în timpul Holocaustului….”,în care am expus pe larg situația evreilor din Panciu, inclusiv cazul fostului primar Adolf Căpățână.

Am aflat ulterior că Adolf Căpățână ar fi fost proclamat cetățean de onoare al Orașului Panciu. Primăria Panciu a negat în scris că acesta ar fi fost declarat cetățean de onoare, dar pe pagina oficială de pe Internet a instituției Adolf Căpățână figurează printre cetățenii de onoare.

În orice caz, în aprilie 2015, Primăria Panciu organizează prima ediție de atletism pentru copii intitulată Memorialul „Adolf Căpățână” pentru a cinsti memoria fostului edil.

Dar nici Judecătoria Panciu nu s-a lăsat mai prejos și, în anul 2009, printr-o sentință a judecătorului Costică Ilie (dosar 1333/275/2008), moștenitorului guvernatorului Transnistriei Gheorghe Alexianu (1941-1944), Șerban Alexianu i se restituia o suprafață de 183,86 hectare de pădure pe raza comunei Străoane din Județul Vrancea.

Cu toate că, în anul 2008, Înalta Curte de Justiție și Casație a respins în mod definitiv și irevocabil reabilitarea lui Gheorghe Alexianu, care fusese condamnat la moarte în 1946, de Tribunalul Poporului din București, pentru crime de război și crime împotriva umanității, confiscându-i-se totodată întreaga avere, judecătorul Ilie Costică consemnează în sentință că guvernatorul Transnistriei Gheorghe Alexianu a fost „condamnat politic” și dispune restituirea suprafeței de pădure pe care moștenitorul pretinde că ar fi fost deținută de tatăl său în comuna Străoane.

Abia în anul 2018 Prefectura Vrancea este sesizată și cere revizuirea. Dar magistratul din Panciu care a pronunțat sentința în data de 18 ianuarie 2019 (dosar 1622/275/2018), respingând cererea de revizuire ca neîntemeiată, nu a ținut cont de decizia definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Justiție și Casație din 2008.

Curtea a respins la vremea respectivă cererea de reabilitare a lui Gheorghe Alexianu și de legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic care menționează în mod expres la articolul 7 (articol declarat constituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 1062/2010, definitivă și general obligatorie) că prevederile respectivei legi de încadrare în categoria „condamnări cu caracter politic” nu se aplică „persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie”.

Practic, sentințele magistraților Judecătoriei Panciu din anii 2009 și 2018 anulează în bună parte o decizie definitivă și irevocabilă a ÎCCJ din 2008, o decizie definitivă și general obligatorie a Curții Constituționale din 2010 și art. 7 din legea 221/2009 prin faptul că se menține încadrarea lui Gheorghe Alexianu drept „condamnat politic” și i se restituie moștenitorului averea pe care susține că ar fi avut-o tatăl său la Străoane.

Surprinzător este că, într-o evidență a titlurilor de proprietate a Oficiului de Cadastru Vrancea, Gheorghe Alexianu figurează camuflat sub numele de Alexandru Gheorghe. Titlul de proprietate a fost eliberat pe numele defunctului pentru suprafața de 183,86 hectare de pădure la Străoane.

Suspect este și faptul că, în rezumatul sentinței din 2009 date de judecătorul Ilie Costică în dosarul din 2008, care figura pe portalul electronic al Judecătoriei Panciu, suprafața de pădure apărea corect exprimată din punct de vedere numeric (183,86) dar incorect exprimată în unitatea de măsură, m. p. (metri pătrați) în loc de hectare. La 23.07.2018 am trimis prin poștă, sub formă recomandată, o scrisoare Judecătoriei Panciu în care ceream lămuriri, dar nu am primit răspuns nici până în ziua de astăzi.

În mod inexplicabil, Prefectura Vrancea, nu a făcut apel și recurs la sentința din 2009 dată de Judecătoria Panciu ca primă instanță.

De precizat că instanțele din București au refuzat să restituie lui Șerban Alexianu proprietățile deținute de tatăl său datorită faptului că, în 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat să acorde acestuia reabilitarea.

Nu știm ce acte de proprietate a depus la dosar moștenitorul guvernatorului Transnistriei, Gheorghe Alexianu. Cert este că în documentele și evidențele deținute de Arhivele Naționale Vrancea, Gheorghe Alexianu nu figurează cu nicio moșie la Străoane-Muncelu în perioada 1919 – 1945.

Într-adevăr, înainte de Primul Război Mondial tatăl guvernatorului Gheorghe Alexianu, Ovanes Alexan a deținut o moșie de 97 de hectare la Străoane dar această moșie a fost pierdută de el în mod definitiv în favoarea Băncii Economia din Focșani din cauza împrumuturilor nerestituite.

Moșia Muncelu era împărțită în 3 trupuri: Trupul Conduraru cu 7 hectare de vie și construcții, Trupul Muncel de pășune și Trupul Străoane de Sus compus din tufăriș și imaș. Din totalul celor 97 de hectare, 52 de hectare era „loc neproductiv”. Nicăieri nu este menționată suprafața de 183,86 hectare de pădure. Alexianu a încercat în 1919 să răscumpere fosta moșie a tatălui său oferind Băncii Economia o sumă de 30.000 de lei dar banca, cerându-i o sumă dublă (60.000 de lei), acesta a renunțat la ea.

Arhivele Naționale Vrancea au pus la dispoziție o serie de documente Prefecturii Vrancea pentru a fi utilizate ca probe, dar probabil aceste acte nu au fost luate în considerare de instanță. Cu toate acestea, informații privind moșia Băncii Economia din Străoane (fostă Alexianu) se regăsesc și la Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (fond Ministerul Agriculturii – inventar 1102, dosar 114).

Cât privește documentele despre procesul și condamnarea lui Alexianu în 1946, acestea se păstrează atât la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (fond Documentar, dosar 9988, cota SRI 10600, vol. 1), cât și la Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (Colecția Rechizitorii, declarații și stenograme ale proceselor unor criminali de război – inventar 3140, dosarele 3 – 6/1946).

În Transnistria, administrată de guvernatorul Gheorghe Alexianu au pierit, în timpul Holocaustului, aproape 300.000 de evrei și aproximativ 11.000 de romi.

Pentru ca memoria victimelor să nu rămână veșnic pătată de acțiunile nesăbuite ale magistraților de la Panciu, sperăm ca Prefectura Vrancea să facă apel și apoi recurs. De fapt, are obligația morală și legală să facă. Și mai sperăm că, Prefectura Vrancea va solicita strămutarea procesului la o instanță din afara ariei de jurisdicție a Curții de Apel Galați. În cazul criminalului de război Banffy Daniel reprezentanții Statului Român au obținut strămutarea procesului de la Mureș la Giurgiu și au avut câștig de cauză.

Cine uită istoria riscă să o repete. Ilustrul savant evreu, Albert Einstein afirma, pe bună dreptate, că „lumea nu va fi distrusă de cei ce fac rău, ci de aceia care doar îi privesc și refuză să intervină”.

Notă: Bogdan Constantin Dogaru este licențiat al Facultății de Arhivistică din București, promoția 2004, specializarea arhivistică-istorie; absolvent în 2008 al cursurilor de master (specializarea arhivistică contemporană) la aceeași facultate; autor al unor lucrări, studii și articole despre istoria evreilor, istoria societății civile (societăți, asociații, cluburi) și istoria serviciilor secrete.

Sursa Foto: Adevărul.ro