Capitolul dedicat sprijinirii familiilor din programul de guvernare abundă în promisiuni de sprijin financiar pentru cuplurile cu copii. Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea (PSD), promite în documentul oficial atât vouchere și subvenții pentru familii, cât și reduceri de taxe. Măsurile propuse în Programul de guvernare nu sunt însă însoțite de termene de implementare sau […]
Consiliul Local Timişoara a decis, marţi, să îl desemneze pe economistul Cristian Amza în funcţia de administrator special al Colterm S.A., acesta urmând să reprezinte interesele municipiului Timişoara în procedura insolvenţei pe care compania de termoficare o traversează. Potrivit unui comunicat de presă, de marţi seara, al Primăriei Timişoara, Alexandru Cristian Amza are 40 de […]
Utilizatorii rețelei de socializare Facebook care comentează pe pagina lui George Simion, co-fondatorul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), primesc automat pe Messenger și invitația să semneze pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis. Reamintim că AUR folosește în mod intensiv rețeaua Facebook pentru a ajunge la electoratul său. George Simion, de exemplu, are una dintre cele mai […]
Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunțat marți seară că liderii partidului au decis ca Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele partidului, să fie vicepremier și ministru al Transporturilor. Oprea a mai spus că PSD l-a numit pe Florin Spătaru ca ministru al Economiei, care îl înlocuiește pe Marius Humelnicu, anunțat cu o zi în urmă. […]
Hala Obor a fost închisă temporar de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit unui anunţ postat la intrarea în piaţă, relatează Agerpres. Hala Obor este vechea construcție de lângă Piața Obor, în care se vând atât produse alimentare, cât și produse de tip bazar, și care a avut în mod constant probleme […]
Preşedintele Salvaţi Copiii Mureş, dr. Meda Neagoe, a anunţat, marţi, că judeţul Mureş a ajuns, în acest an, la 931 de mame minore, fiind lider la nivel naţional. Ea a subliniat că unul din patru copii născuţi de mame sub 18 ani se nasc prematuri sau cu malformaţii congenitale, relatează Agerpres. „Judeţul Mureş a ajuns, anul […]
Coloane de camioane s-au format, marţi, în principalele puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, iar la Nădlac II se aşteaptă şase ore pentru ieşirea din ţară pe arterele dedicate traficului greu, autorităţile informând că situaţia este provocată de implementarea unei noi aplicaţii la controlul de frontieră de către partea ungară, relatează Agerpres. „În acest […]
Potrivit unui comunicat dat de biroul de presă al PSD, senatorul Marius Humelnicu ar renunța la nominalizarea pentru conducerea Ministerului Economiei. Un mesaj transmis de biroul de presă al partidului este atribuit senatorului social-democrat care susține că se retrage din motive personale: „Am decis să renunţ la nominalizarea pentru funcţia de ministru al Economiei din […]