Campioana CSM Bucureşti a învins duminică, pe teren propriu, formaţia HC Podravka, scor 34-24 (16-10), în etapa a IV-a din grupa B a Ligii Campionilor, transmite News.ro. Principalele marcatoare ale partidei au fost Ostergaard 8 goluri, Omoregie 5, Hansen 5, Novak 4, pentru CSM, respectiv Peltikosic 5, Barisic 4, Pandza 3, Mamic 3, pentru HC […]
Jucătoarea americană Amanda Anisimova a câştigat al doilea său titlu WTA 1000 din acest sezon la Beijing, învingând-o în finală pe cehoaica Linda Noskova în trei seturi, cu 6-0, 2-6, 6-2, transmite News.ro. Jucătoarea în vârstă de 24 de ani a câştigat în acest an, la Doha, primul său trofeu în această categorie, care se […]
Într-o perioadă în care europenii își caută o identitate și o memorie comune, există încă percepții și preconcepții foarte diferite între Est și Vest. Iar imaginea europenilor în ochii celor din „restul lumii” se dovedește de multe ori departe de felul în care ne-ar plăcea să fim văzuți. Prin urmare, devin legitime întrebările despre percepția […]
Acordarea premiilor Nobel va începe luni, 6 octombrie și va dura până pe 13 octombrie, potrivit website-ului oficial, iar instituțiile care acordă premiile au decis să anunțe deciziile privind premiile Nobel pentru 2025 după cum urmează: FIZIOLOGIE SAU MEDICINĂ – luni, 6 octombrie, cel mai devreme la ora 11:30 CEST (Central European Summer Time) Adunarea […]
Consiliul Judeţean Iaşi a anunţat că pagina sa oficială de pe reţeaua de socializare Facebook a fost compromisă în urma unui atac cibernetic efectuat prin preluarea neautorizată a unui cont cu drept de administrator, transmite Agerpres. Potrivit informării, reprezentanţii instituţiei colaborează în prezent cu reprezentanţii Meta pentru recuperarea paginii şi au solicitat şi sprijinul autorităţilor […]
O puternică furtună s-a abătut sâmbătă asupra mai multor regiuni din Europa, provocând căderi de copaci şi anularea de zboruri, dar până acum nu au existat pagube majore, relatează duminică dpa, citată de Agerpres. Serviciile de pompieri au fost desfăşurate în mai multe ţări. În capitala Belgiei, Bruxelles, au avut loc circa 90 de intervenţii […]
Aproximativ 15.000 de angajați ai NASA au fost trimiși acasă săptămâna aceasta, odată cu începerea închiderii guvernului, oprind activitatea în mare parte a agenției, care se confrunta deja cu reduceri bugetare și pierderi masive de locuri de muncă, scrie CNN. Dar cel puțin un efort al NASA pare să avanseze cu viteză maximă: programul Artemis. […]