Arderea gazelor a generat anul trecut 389 de milioane de tone de poluare cu carbon, potrivit unui raport al Băncii Mondiale

Industria combustibililor fosili a emis în atmosferă, anul trecut, încă 389 de milioane de tone de poluare cu carbon prin arderea inutilă a gazelor – o practică ce echivalează cu emisiile anuale ale Franței, potrivit unui raport al Băncii Mondiale. Este vorba despre o „pierdere enormă” de combustibil, cu impact major asupra climei, potrivit The Guardian.

Flaring-ul (arderea gazelor) este utilizat pentru a elimina gaze precum metanul, care apar în procesul de extragere a petrolului. Deși uneori este necesar pentru siguranță, în multe țări această practică este folosită în mod obișnuit, deoarece este mai ieftin să arzi gazul decât să-l capturezi, procesezi și valorifici.

Raportul arată că, în 2024, arderea gazelor a crescut pentru al doilea an consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel din 2007. În total, au fost arși 151 de miliarde de metri cubi de gaz – cu 3 miliarde mai mult decât în 2023.

„Flaring-ul este inutil și risipitor”, a declarat Zubin Bamji, directorul parteneriatului Băncii Mondiale pentru Reducerea Flaring-ului și a Metanului (GFMR). „Este o oportunitate ratată de a consolida securitatea energetică și de a îmbunătăți accesul la electricitate fiabilă.”

În multe cazuri, reglementările privind flaring-ul sunt slabe sau prost aplicate, iar companiile nu sunt penalizate pentru poluarea cauzată. Nouă țări – Rusia, Iran, Irak, SUA, Venezuela, Algeria, Libia, Mexic și Nigeria – au fost responsabile pentru trei sferturi din gazele arse în 2024. Cele mai afectate sunt statele cu companii petroliere de stat.

Deși s-au făcut eforturi pentru a opri această practică, intensitatea flaring-ului – volumul ars per baril de petrol extras – a rămas constantă în ultimii 15 ani. Datele arată că Norvegia, unul dintre cei mai curați producători de petrol și gaze, are o intensitate de flaring de 18 ori mai mică decât SUA și de 228 de ori mai mică decât Venezuela.

Andrew Baxter, expert în petrol și gaze la Environmental Defense Fund, a calificat revenirea la nivelurile din 2007 drept „profund dezamăgitoare” și „catastrofală pentru climă și sănătatea umană”.

Agenția Internațională a Energiei (IEA) cere eliminarea tuturor flaring-urilor neesențiale până în 2030. Valoarea gazului ars anul trecut – estimată la 63 de miliarde de dolari la prețurile UE – este mai mult de jumătate din costurile inițiale necesare pentru oprirea completă a acestei practici, potrivit IEA.

Jonathan Banks, expert în metan la Clean Air Task Force, a subliniat că soluțiile există și sunt adesea rentabile. „Ce lipsește este voința politică și presiunea de reglementare pentru a le implementa la scară largă.”

Raportul evidențiază și câteva progrese. Țări precum Angola, Egipt, Indonezia și Kazahstan au reușit să reducă flaring-ul. Kazahstanul, de exemplu, a introdus amenzi severe pentru companiile care încalcă regulile, reușind o reducere de 71% din 2012.

„Avem nevoie de mai multe astfel de acțiuni și de mai mult sprijin pentru țările cu venituri mici și flaring ridicat, pentru a depăși barierele de infrastructură și guvernanță”, a spus Banks. „Avem nevoie și de coordonare globală, mai ales din partea marilor importatori de petrol, pentru a crea stimulente care să recompenseze producătorii responsabili.”

Raportul, bazat pe date satelitare, a fost realizat de GFMR – un grup care include unele dintre cele mai poluante guverne și companii din lume. Printre finanțatori se numără firme europene precum BP, Eni, Equinor, Shell și TotalEnergies, dar și țări producătoare precum SUA, Norvegia și Emiratele Arabe Unite.

Țările care au aderat la inițiativa Băncii Mondiale „Zero Flaring Rutinar până în 2030” au redus în medie intensitatea flaring-ului cu 12% din 2012, deși volumele absolute au scăzut puțin. În schimb, țările care nu au semnat angajamentul și-au crescut intensitatea cu 25%.

„Reducerea flaring-ului nu este lipsită de provocări”, a spus Bamji. „Necesită investiții inițiale, infrastructură adecvată, cadre de reglementare puternice și o voință politică susținută.”

Dacă aceste condiții ar fi îndeplinite, țările ar putea reduce semnificativ flaring-ul, „de multe ori deblocând surse noi de venit și îmbunătățind accesul la energie”.