Ar trebui ca afro-americanii să primească despăgubiri pentru sclavie? Câteva explicații la o dezbatere dificilă

Problema despăgubirilor acordate urmașilor sclavilor de culoare a revenit în discuție în Statele Unite în ultimele saptamâni, în contextul protestelor anti-rasism și împotriva brutalitatii poliției care au urmat morții lui George Floyd, un afro-american ce a murit la 25 mai în timp ce se afla în custodia poliției din Minneapolis (Minnesota), după ce un ofițer alb a îngenuncheat pe gâtul sau pentru mai mult de 8 minute.

Incidentul a declanșat un val de demonstrații în SUA, multe dintre ele transformate în violente și jafuri, dar a repus pe tapet problema delicată a compensațiilor pe care America ar trebui să le ofere descendenților sclavilor negri. Unul dintre cei care au cerut acordarea de despăgubiri a fost co-fondatorul canalului de televiziune BET, Robert L. Johnson, care a vorbit de despagubiri financiare de 14 triliarde de dolari pentru descendenții sclavilor afro-americani.

Într-o declarație de presă publicată după moartea lui Floyd, Robert L. Johnson a afirmat: „Este prea mult să ceri 14 trilioane de dolari pentru răscumpărarea a mai mult de 200 de ani de sclavie brutală, discriminare socială și economică sponsorizată de facto și de jure de guvern, precum și pentru trauma emoțională permanentă provocată americanilor de culoare, care au fost forțați să creadă într-o ipocrită și neîmplinită promisiune că toți oamenii sunt creați egali?”

Co-fondatorul postului BET (Black Entertainment Television) a inclus în comunicatul său de presă un link către un studiu care pledează pentru suma de 350.767 de dolari pentru fiecare persoană neagră din Statele Unite. Johnson a susținut că acest lucru s-ar putea face prin acordarea de plăți directe în numerar în următorii 10-20 de ani.

Johnson a spus că acești bani sunt necesari pentru a reduce inegalitatea rasială sistemică care a rezultat din istoria sclaviei în America. „Acum este momentul să oferim soluții mari, căci răspunsurile scurte la întrebări îngrozitoare, de lungă durata, despre pata sclaviei nu vor rezolva problema inegalității,” a declarat Johnson pentru reporterii de la CNBC. „Cel mai bun mod de a combate inegalitățile persistente este prin transferul de avere,” a spus el, citat de The Hill.

„Transferul de avere este exact ceea ce este nevoie,” a explicat Johnson. „Gândiți-va la asta. Din cauza sclaviei de peste 200 de ani sau ceva mai mult, munca forțată fără nicio compensație este un transfer de avere. Negarea accesului la educație, care este un motor principal al acumulării de venituri și avere, este un transfer de avere.”

Johnson a discutat, de asemenea, decalajele similare în ceea ce privește deținerea de locuințe, care îi elimină în continuare pe americanii negri de la construirea de avere în comparație cu omologii lor albi. „Rezolvarea acestor dezavantaje rasiale în SUA începe cu plata reparațiilor sau a despăgubirilor datorate unor generații întregi de americani de culoare,” a afirmat Johnson, care a fost primul miliardar de culoare din Statele Unite.

„Daunele sunt un factor normal într-o societate capitalistă atunci când ați fost lipsit de anumite drepturi,” a spus Johnson. „Dacă acești bani întră în buzunare așa cum a fost cazul cecurilor de stimulare economică (acordate în urma crizei coronavirusului)… acești bani vor reveni în economie,” a afirmat co-fondatorul canalului de televiziune BET, adaugând că acest lucru va duce la apariția mai multe afaceri deținute de persoane de culoare.

Statele Unite au vorbit despre acordarea de compensații pentru sclavi și descendenții acestora înca din timpul Războiului Civil. Înainte ca moartea lui George Floyd să relanseze subiectul despagubirilor pentru afro-americani, subiectul a apărut intermitent în timpul dezbaterilor prezidențiale democratice din 2020, cu foștii candidați Kamala Harris, Elizabeth Warren și Julián Castro exprimându-și sprijinul pentru această inițiativă în diferite grade.

Aceasta mai ales în condițiile existenței unui decalaj rasial major în ceea ce privește bogăția în SUA, care arată că gospodăria albă este în medie de 10 ori mai bogată decât cea neagră. Un articol de anul trecut din New York Times afirma si el că bogăția medie pentru gospodăriile albe este de 171.000 de dolari față de 17.600 de dolari pentru gospodăriile negre.

Ce înseamna însa aceste despăgubiri și care sunt șansele ca afro-americanii să intre în posesia lor? Iată câteva dintre cele mai importante întrebari și răspunsuri în această dezbatere controversată.

• Acordarea de despăgubiri. Procesul prin care guvernul american își cere scuze și oferă compensații celor afectați de sclavie și moștenirea ei. Argumentul de bază al mișcării care susține acordarea de reparații este că bogăția Americii a fost construită pe spatele muncii sclavilor negri și că americanilor de culoare li s-a refuzat în mod sistematic accesul la această bogăție.
• Numărul sclavilor. O inițiativa legislativă în Congresul de la Washington afirmă că 4 milioane de africani și descendenții lor au fost înrobiți în Statele Unite și în colonii. Primii sclavi africani au ajuns pe teritoriul american în urmă cu 400 de ani, iar sclavia a durat pâna în 1865, după adoptarea celui de-al Treisprezecelea Amendament la Constituția SUA.
• Durata dezbaterii. Deși ideea compensațiilor a existat încă din timpul Războiul Civil, actuala dezbatere despre reparații a fost readusă în conversația populară națională în 2014, când jurnalistul Ta-Nehisi Coates a scris un articol provocator în revista The Atlantic, intitulat „The Case for Reparations,” argumentând că reparațiile financiare ar conduce la o „evaluare națională ce ar duce la reînnoirea spirituală”.

În 2016, the Movement for Black Lives, o coaliție de zeci de grupuri activiste care activează în domeniul justiției rasiale, a inclus despăgubirile în platforma sa politica.

Mai recent, apelurile online pentru despagubiri au fost determinate de o mișcare de masă a activiștilor negri care pledează în mod specific în numele descendenților americani ai sclaviei (American descendants of slavery sau ADOS).

Poziția democraților și republicanilor. Problema despăgubirilor acordate descendentilor sclavilor a apărut ca un subiect relativ important în cursa electorală democratică din 2020. Cea mai concretă inițiativă a venit din partea fostului primar din San Antonio, Julian Castro, care a vorbit de crearea unui grup de lucru prezidențial pentru a rezolva această chestiune.

Fostul președinte al SUA, Barack Obama, a spus că nu există nicio modalitate practică de a administra despăgubirile sau mijloace de a construi un sprijin politic puternic pentru acest subiect. Hillary Clinton s-a opus, la fel ca și alți candidați democrați, lucru care arată diferențele majore dintre democrați în această chestiune.

În acelasi timp, Partidul Democrat a fost criticat pentru că, în ceea ce priveste acest subiect, s-a îndreptat prea mult spre stânga politicii.

De partea lor, republicanii au evitat constant să abordeze subiectul din cauza controverselor pe care le generează, precum și a sumelor uriașe de bani care ar fi necesare. Opinia conservatorilor americani este în general de a nu acorda aceste despăgubiri.

În Congres. În Congres, Sheila Jackson Lee, o democrată care reprezinta statul Texas în Camera Reprezentanților, este sponsorul principal al unei rezoluțîi (Resolution 40 sau HR 40) prin care se solicită o comisie de studiu pentru acordarea de reparații financiare. Initiativ ei se bazează pe o promisiune guvernamentală făcută după Războiul Civil legată de acordarea a 40 de acri și un măgar pentru circa 40.000 de foști sclavi, o promisiune care nu a fost păstrată.

Legislația HR 40 instituie o comisie care ar realiza o revizuire extinsă a sclaviei și ar dezvolt propuneri de compensații. Pe lângă faptul că ar examina ce s-a întâmplat din secolul al XVI-lea și până după Războiul Civil, comisia va studia „efectele negative persistente ale instituției sclaviei” și efectele sale „asupra afro-americanilor în viață și asupra societății din Statele Unite.”

După un an, grupul de 13 membri ar lua în considerare programe pentru „anularea rănilor sclaviei” și ar planifica modul în care guvernul Statelor Unite și-ar putea cere scuze pentru „săvârșirea de încălcări grave ale drepturilor omului și a crimelor împotriva umanității realizate împotriva sclavilor africani și a descendenților acestora.”

Documentul a primit un imbold recent când președinta Camerei, democrata Nancy Pelosi, a aprobat planul lui Sheila Jckson Lee. În cest context, merită mentiont că HR 40 a fost introdus în mod repetat în Camera Reprezentanților de către fostul congresman John Conyers timp de aproape trei decenii, însa nu a fost niciodată adoptat.â

Fără să ne referim la sprijinul de care beneficiază sau nu această inițiativa, trebuie precizat că doar Congresul de la Washington poate adopta o astfel de legislație.

Moduri de compensare. Felul în care ar putea fi acordate aceste despagubiri nu este clar. Unele voci, să cum este cea a Mariannei Williamson, fosta candidată democrată pentru Casa Albă, au propus ca afro-americanii să primească plăți de 10 miliarde de dolari anual timp de zece ani, cu o varinta mai ambițioasă care să prevadă un buget de 500 de miliarde de dolari destinat acestor plăti.

Mai mulți experți au vorbit despre faptul că oferirea doar de bani nu este o soluție indicată, ei propuând un „portofoliu de reparații: o combinație de plăți individuale și o serie de propuneri precum bonuri pentru construirea de active financiare, asigurare medicală gratuită sau educație gratuită la universitate pentru studenții negri sau un fond financiar exclusiv pentru americanii de culoare.”

Unii democrați au vorbit de dcrearea unor programe universale de jutorarea a comunităților de culoare, în timp ce, de exemplu, senatoarea Elizabeth Warren a făcut mai multe propuneri, între care American Housing and Economic Mobility Act, iar senatorul Cory Brooker a propus crearea unui cont de economii pentru fiecare copil de culoare.

Precedente istorice. Cele șase programe anterioare cele mai clare din care se pot insipira americanii sunt cele instituite de Germania pentru a compensa victimele Holocaustului, de Africa de Sud pentru a compensa victimele apartheidului, de SUA pentru a compensa victimele internării japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de statul Carolina de Nord pentru a compensa victimele programelor sale de sterilizare forțată de la mijlocul secolului XX, de către guvernul federal pentru a compensa victimele experimentului Tuskegee și de Florida pentru a compensa victimele revoltelor Rosewood din 1923.

De exemplu, în 1988, președintele Ronald Reagan a semnat o lege care a autorizat acordarea de 20.000 de dolari la peste 100.000 de americani de origine japoneză care au fost încarcerați în lagăre aflate pe teritoriul SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Guvernul german a plătit zeci de miliarde de dolari de-a lungul anilor supraviețuitorilor evrei ai Holocaustului (doar în 2019, suma plătită de Germania a fost de peste 500 de milioane de dolari la nivel global). Berlinul a acordat mai mult de 7 miliarde de dolari Israelului, dar în mare măsură s-a axat pe furnizarea de compensații individuale supraviețuitorilor Holocaustului. Acesta ar fi, în opinia expertilor, cel mai apropiat program de acordare de despagubiri pentru descendenții sclavilor din SUA.

Opinia americanilor. Majoritatea americanilor nu văd rostul compensațiilor pentru sclavie. Doar 29 la sută dintre americani au fost de acord că guvernul federal ar trebui să plătească reparații în numerar, potrivit unui sondaj Associated Press din 2019. Doar 46 la sută au considerat că guvernul ar trebui să ofere scuze formale pentru sclavie.

Un sondaj Business Insider din martie 2019 a constatat că aproximativ 25% dintre americani ar favoriza acordarea de „compensații financiare și asistență guvernamentală” descendenților sclavilor. Ancheta a indicat că 54% dintre liberalii americani sunt de acord cu aceste despăgubiri.

Cu trei ani înainte, în 2016, un sondaj Marist a indicat că aproape 7 din 10 americani, inclusiv peste 80 la sută dintre adulții albi, s-au opus acordării de banii urmasilor sclavilor. Afro-americanii au susținut oferirea de despăgubiri (58% pentru, 35 la sută împotriva), iar respondenții de origine hispanică au fost împărțiti în mod egal în această privință.

Un sondaj YouGov din 2014 a avut rezultate similare, iar o majoritate a respondenților a spus că moștenirea sclaviei nu a fost „deloc un factor” în decalajul de bogăție dintre americanii albi și cei negri.

Unii americani cred că guvernul SUA nu își poate permite să plătească reparații. Alții susțin că compensațiile constituie încă un program guvernamental de ajutor inutil, care descurajează comunitățile negre sărace să iasă singure din starea în care se află.

Cine ar fi beneficiarii. Cei care susțin acordarea de compensatii financiare spun că cea mai simplă metodă este ca potențialii beneficiari să ofere teste ADN sau alte teste de sânge prin care să dovedească legătură cu sclavii. Alții afirma că ar putea fi conceput un sistem în care cei care se declara afro-americani sau negri să aibă oportunitatea de a demonstra că strămoșii lor au fost înrobiți în Statele Unite.

Unii experți au afirmat că restituirile ar trebui să se limiteze la persoanele care pot dovedi că au avut cel puțin un strămoș înrobit în SUA sau că cei care solicită despăgubirile trebuie să se identifice ca negri, afro-americani, „colorați” sau Negro în documentele legale și guvernamentale cu cel puțin 10 ani înainte ca un program de restituiri financiare să fie implementat.

Costurile despăgubirilor. Acestea sunt forțe variate, mergând de la sute de miliarde la 6.4 triliarde de dolari  și pâna la 14 triliarde de dolari.

Câțiva economiști au încercat să calculeze întreaga datorie economică a sclaviei și a așa-numitului sistem Jim Crow, dar rezultatele sunt doar estimative, a scris People. Larry Neal, de la Universitatea din Illinois, a calculat că doar salariile datorate între 1620 și 1840 au însumat până la 1.4 trilioane de dolari la nivelul din 1983.

Alți economiști au calculat că discriminarea de muncă între 1929 și 1969 a costat angajații negri o sumă suplimentară de 1.6 trilioane de dolari. Adică 3 triliarde de dolari, fără a se lua în calcul inflația și dobânda. Iar dacă se împarte suma respectivă la 43.8 milioane de americani negri, conform celui mai recent recensământ din SUA, asta înseamna aproape 63.000 de dolari pentru fiecare bărbat negru, femeie și copil din Statele Unite.

Concluzia. Unii analiști americani au susținut că stabilirea cu exactitate a despagubirilor este mult prea complicată, că va deteriora și mai mult relațiile dintre albi și negri și că sunt prea costisitoare pentru a fi distribuite. Alți critici susțin că restituirile financiare ar putea crea un precedent, deschizând ușa altor grupuri minoritare sa solicite compensații pentru nedreptățile istorice.

Un alt argument ridicat frecvent în cercurile conservatoare este că America este prea departe de perioda de sclavie pentru a justifica un program de reparații financiare.

Găsirea unui program guvernamental corect, sensibil, funcționabil, corect, care să abordeze în termeni monetari această nedreptate istorică este asadar o sarcină aparent imposibilă. De asemenea, este sigur că va fi una nepopulară.

Indiferent de aceste lucruri însa, moartea lui George Floyd și protestele care au loc în America au readus acest subiect delicat în conversația publică. Dacă el va avea o rezolvare concretă, este dificil de afirmat în acest moment. Cert este doar că tensiunea actuală din societatea american va menține acest subiect în actualitate cel puțin pâna la alegerile din luna noiembrie a acestui an.

Surse: The Hill, The Week, Slate, Houston Chronicle, CNN, VOX, AP, Business Insider, Qurtz, New York Times, The Atlantic, New Republic, People, PRN, Pew Research, Census

Sursa foto: Dan Jiman