Analiză Foreign Affairs: Un NATO mai european: doar creșterea cheltuielilor pentru apărare nu poate rezolva dependența excesivă a NATO de Statele Unite

Analiză publicată de Max Bergmann în Foreign Affairs, preluată de Rador:

Când liderii NATO se vor întruni la Washington în această vară, cea de-a 75-a aniversare a alianței ar trebui să fie un motiv de sărbătoare. NATO este mai puternic ca oricând după ce, anul trecut, a primit încă doi membri, Finlanda și Suedia. După ce decenii întregi s-a aflat în derivă, alianța și-a găsit un nou obiectiv, respectiv, respingerea agresiunii ruse – practic, scopul principal pentru care alianța a fost inițial înființată. În sfârșit, țările europene își sporesc cheltuielile din sectorul apărării. Laolaltă, aceste tendințe oferă membrilor NATO un viitor luminos, dar în față stau și pericole.

Efortul de a respinge invazia Rusiei din Ucraina cam șchioapătă, iar un Putin revizionist îi amenință pe vecinii europeni. Totuși, nu asta este principala problemă a NATO. NATO știe cum să respingă Rusia. Principala problemă, cea care face ca rezolvarea celorlalte probleme să se arate dificilă, o reprezintă exagerata dependență a NATO de Statele Unite.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Timp de zeci de ani, Statele Unite s-au aflat în centrul NATO, conducând, administrând și uneori făcând chiar și mărunțișuri. Comandantul Suprem al Forțelor Aliate NATO este întotdeauna un american, iar, pentru NATO, ultima garanție a securității o constituie puterea nucleară a SUA. Când Europa intră în luptă, ea se bazează pe avioanele americane și pe transporturile și informațiile SUA. Dacă o țară NATO ar fi atacată, forțele SUA ar prelua conducerea luptelor. La începuturile NATO, în timp ce Europa se refăcea după cel de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au preluat acest rol din necesitate. Dar Washingtonul s-a obișnuit să comande și, în general, liderii europeni au acceptat un rol de plan doi. Dependența Europei de Statele Unite a devenit o caracteristică, și nicidecum un fleac, în cadrul operațiunilor NATO.

Dar acum, odată cu ascensiunea Chinei și cu începutul unui schimb de generații la Washington, este puțin probabil ca Statele Unite să poată oferi nivelul de sprijin de care Europa are nevoie. Indiferent cine s-ar afla la Casa Albă, este aproape sigur că implicarea SUA în NATO va scădea în următorii ani.

De pe ambele maluri ale Atlanticului, toată lumea este de acord că europenii trebuie să preia gestionarea propriei lor securități – o atitudine care s-a întărit în Europa după ce, în februarie, președintele american Donald Trump a declarat că NATO nu trebuie să intervină în apărarea aliaților NATO care “nu plătesc”. Dar mulți lideri americani și europeni au ajuns în mod eronat la concluzia că tot ce trebuie să facă, pentru a înlocui contribuția Statelor Unite, este să cheltuiască mult mai mult pentru securitate. În realitate, chiar dacă toți membrii europeni ai NATO ar atinge obiectivul alianței de a cheltui 2% din PIB pentru apărare, eforturile lor nu ar reduce semnificativ dependența Europei de Washington.

Europa nu are probleme doar în materie de cheltuieli, ci are probleme și în privința acțiunii colective. Țările europene tratează politica de apărare ca pe o responsabilitate națională. Din cauză că, luate separat, țările se confruntă cu puține pericole în materie de securitate, guvernele lor, oarecum pe bună dreptate, investesc puțin în apărare. Și totuși, luată laolaltă, Europa necesită protecție din cauza marelui pericol reprezentat de o Rusie revanșardă, iar ea trebuie să răspundă pericolelor în materie de securitate care derivă dintr-o periferie instabilă, de la Sahel până în sudul Caucazului.

Dat fiind gradul de implicare, prin NATO, al Statelor Unite în sistemul de apărare al Europei, problema securității europene nu se poate soluționa rapid în cazul în care Statele Unite s-ar retrage. Țările europene vor trebui să-și reunească eforturile – un proces care va fi dificil și lent și care va necesita o mai mare coordonare atât la nivelul Uniunii Europene, cât și între UE și NATO. Politicienii ar trebui să se folosească de apropiata reuniune NATO ca să prezinte o nouă strategie, una care va da asigurări că Europa nu dispune doar de armament și de personal, ci și de capacitatea de organizare necesară ca să poată face față și să poată lupta în caz de pericol, cu sau fără sprijinul Statelor Unite. Departe de a submina NATO, asta ar oferi șansa întăririi alianței și a securității statelor europene – atâta vreme cât Statele Unite ar acorda Europei timpul de care are nevoie ca să se poată transforma.

Fără alte garanții

Statele Unite au stat multă vreme în calea Europei, reclamând un rol mai important în materie de securitate. Sfârșitul Războiului Rece a oferit atât șansa restabilirii direcției NATO și a refacerii Europei, cât și pe cea a unor ambițioase planuri de apărare, care de altfel s-au vehiculat mai apoi prin recent înființata Uniune Europeană. În 1998, Franța și Statele Unite au ajuns la ceea ce părea să fie o înțelegere istorică, înscrisă în declarația de la Saint-Malo, în urma căreia UE își putea forma o armată de 60000 de oameni.

Dar Washingtonul a șovăit în privința planului La câteva zile după anunțul declarației, secretarul de stat Madeleine Albright a pomenit o nouă poziție a SUA, cunoscută sub numele de „cei trei D”. Orice politică de apărare a UE nu trebuie să Despartă apărarea europeană de NATO, nu trebuie să fie un Duplicat al capacității NATO și nu poate Discrimina țările NATO care nu sunt și membre ale UE. Statele Unite au afirmat clar că își vor păstra rolul central în securitatea europeană, iar deciziile lor care nu vor fi în concordanță cu cele ale UE ar afecta integrarea apărării europene în deceniile următoare.

Dacă, în noiembrie, Trump va câștiga alegerile prezidențiale, NATO va fi în mare pericol. Trump consideră NATO mai degrabă o rachetă de protecție decât o instituție de care ar beneficia și Statele Unite. Or, spre deosebire de prima sa administrație, cea de-a doua ar putea include niște oficiali de nivel înalt care îi împărtășesc scepticismul. Asemenea planuri circulă deja prin cercurile lui Trump, cum ar fi Centrul de Reînnoire a Americii și Fundația Patrimoniului, care evidențiază o restrângere semnificativă a NATO, respectiv, reducerea personalului NATO și retragerea forțelor americane din Europa.

Totuși, indiferent de rezultatul alegerilor, Trump a rupt deja consensul ambelor partide în privința sprijinului față de NATO. În plus, politicienii republicani sunt divizați în privința obligației SUA de a contribui la apărarea Europei. Liderul minorității republicane din Senat, Mitch McConnell, care sprijină un rol mai tradițional al SUA în materie de securitate, s-a luptat să îi convingă pe senatorii republicani mai tineri, cum ar fi Josh Hawley sau J.D. Vance, să aprobe ajutorul militar suplimentar acordat Ucrainei./…/

Cel mai important este însă faptul că Statele Unite nu mai pot garanta că armata va putea să mai vină în ajutorul apărării Europei. Strategii de le Pentagon sunt concentrați asupra unui eventual conflict cu China or, în cazul în care ar izbucni un asemenea război, fără îndoială că Statele Unite își vor schimba mobilizarea capacităților, cum ar fi sistemele de apărare antiaeriană și aeronavele de transport și de alimentare cu combustibil, amplasând-o în regiunea indo-pacifică.. Dependența Europei de o industrie militară americană la strâmtoare ar crea o mare vulnerabilitate, având în vedere că producția SUA va acorda prioritate înarmării forțelor SUA aflate în plină luptă. Dacă Statele Unite s-ar angaja în niște ostilități cu China, Rusia revizionistă ar putea și ea profita de ocazie ca să atace flancul estic al NATO. Lipsite de mijloacele de apărare, țările europene ar putea ajunge în situația de-acum a Ucrainei, eforturile lor fiind periclitate de lipsa întăririlor americane./…/

Pentru liderii NATO, cea mai bună soluție ar fi ca, atunci când se vor întruni la Washington în această vară, ei să pledeze pentru un rol mai mare al Europei. Statele Unite trebuie să-și folosească influența pentru a susține integrarea europeană, trebuind să sprijine niște eforturi de apărare ale UE pe care, în trecut, Washingtonul le dezaproba. O Europă mai puternică și mai puțin dependentă va deveni pentru Statele Unite un partener adevărat, oferind Washingtonului noi motive de angajare în această relație. În definitiv, NATO va deveni mult mai valoros ca alianță între două puteri militare comparativ cu actuala situație, când arată ca o echipă cu un singur conducător. (Traducerea: Alexandru Danga)

Max Bergman este director al Programului Europa, Rusia și Eurasia și al Centrului Stuart de studii euro-atlantice și nord-europene din cadrul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale.