Alegeri parlamentare Franța: Marile partide tradiționale ale stângii – Partidul Socialist – și dreptei – Republicanii, în pericol de a fi anihilate politic   

Partidul Socialist Francez (PS) este ocupat în aceste zile să se sfâșie din interior în legătură cu participarea într-o alianță a stângii la alegerile parlamentare din 12 și 19 iunie. Consiliul național PSF urmează să decidă joi dacă aprobă rezultatul negocierilor cu La France Insoumise – Franța Nesupusă (LFI – stânga populistă), partid inițiator al alianței stângii – Noua Uniune Populară Ecologistă și Socială (NUPES), din care fac parte deja Partidul Comunist Francez (PCF) și Verzii (EELV).

LFI are poziția dominantă în această alianță, bazat pe scorul liderului său, Jean-Luc Melenchon, la alegerile prezidențiale – 21,95%, față de 1,75% cât a obținut candidata PS, Anne Hidalgo, 4,63% pentru Yannick Jadot (EELV) și 2,28% pentru Fabien Roussel (PCF).

Melenchon a cerut electoratului să-l “aleagă prim ministru”, adică să ofere stângii o majoritate în Adunarea Națională pentru a contra-balansa realegerea în funcția de președinte a centristului Emmanuel Macron.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Idei practice pentru a mânca sănătos în călătoriile lungi

5:18

Ce spune filozoful Gabriel Liiceanu despre liderii politici de azi: Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis

9:22

PS, cel mai vechi partid actual al Franței, fondat în 1905 sub denumirea de Secțiunea Franceză a Internaționalei Socialiste (SFIO), a obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale din 10 aprilie cel mai slab rezultat într-un scrutin național și acum este confruntat cu o alegere de neinvidiat: fie merge singur în scrutinul parlamentar din iunie și riscă anihilarea totală, fie intră într-un acord cu LFI și acceptă o poziție subalternă.

Această alegere dificilă este determinată nu doar de rezultatul alegerilor prezidențiale, ci și de modul de scrutin de la parlamentare: majoritar uninominal cu două tururi. În primul tur este ales candidatul care obține majoritatea voturilor valabil exprimate, reprezentând minimum 25% dintre alegătorii înscriși pe liste. În caz că niciun candidat nu obține această majoritate se califică în turul al doilea candidații care obțin minimum 12,5% dintre înscriși sau dacă sunt mai puțini de doi, se califică primii doi. În turul al doilea este ales candidatul care obține cele mai multe voturi, indiferent de procentaj.

Acest mod de scrutin poate duce la dispariția PS, în caz de candidaturi independente. Potrivit relatărilor LFI ar fi oferit PS circa 70 de învestituri unice din totalul de 577 de circumscripții. PS deține la ora actuală 24 de deputați în Adunarea Națională, 62 de senatori (din 348), trei deputați europeni (din 79), dar mai important președinția a cinci din cele 17 regiuni ale Franței, a 21 din cele 95 de departamente și postul de primar în 50 din cele 279 de orașe cu peste 30.000 de locuitori (între care Parisul, unde primar este Hidalgo).

Bazându-se pe această implantare locală, unii lideri mai ales din trecut – fostul președinte al Franței Francois Hollande (2012 – 2017) și doi dintre prim miniștrii săi – Jean Marc Ayrault și Bernard Cazeneuve, ca și fostul prim-secretar al partidului, Jean-Cristophe Cambadelis au respins o aderare a PS la NUPES, argumentând în special cu diferențe programatice, în primul rând euroscepticismul LFI și al lui Melenchon. Pe de altă parte, primarul PS al orașului Lille, Martine Aubry, a făcut apel la acceptarea participării la alianță.

Cei care sunt opuși alianței fac parte predominant din aripa pro-europeană, social-democrată a PS și unii dintre ei s-ar putea alătura partidului pro-prezidențial Republica în Mișcare (LREM), așa cum au făcut deja numeroși Socialiști încă din 2017, printre ei un alt prim ministru al lui Hollande Manuel Valls, acum reînvestit în funcția de candidat pentru Adunarea Națională de către LREM.

La dreapta, Republicanii (LR), sunt într-o poziție la fel de dificilă. După scorul catastrofal al candidatei lor la prezidențiale, Valerie Pecresse – 4,78%, cel mai slab din istorie într-un scrutin național, partidul succesor al Reunirii Poporului Francez (RPF, ulterior UNR, UDR, RPR și UMP) fondat în 1947 de Charles de Gaulle riscă pur și simplu dispariția din Adunarea Națională.

Liderul LR, Christian Jacob, a anunțat că partidul va prezenta propriii săi candidați și nu va intra într-o alianță, nici cu LREM, nici cu dreapta populistă – Reunirea Națională (RN) a cărei candidată Marine Le Pen a obținut 23,15% în primul tur și 41,5% în al doilea tur al prezidențialelor sau extrema dreaptă – Recucerire! cu Eric Zemmour, 7,07% la prezidențiale. LR are 103 deputați, 148 de senatori, șapte parlamentari europeni, deține șase președinții de regiuni și 43 de președinții de departamente și 120 de primari în orașe de peste 30.000 de locuitori.

Ca și în cazul PS, vor fi unii membri LR tentați de migrația către LREM, așa cum s-a întâmplat deja în 2017. De altfel, ambii prim miniștri ai lui Macron din primul mandat – Edouard Philippe (2107 – 2020) și Jean Castex (după 2020) provin din rândurile LR.

Problema PS și LR, partidele care au dominat viața politică a celei de-a Cincea Republici franceze din 1958 până în 2017, este înghesuirea lor în spectrul politic prin apariția partidului centrist LREM și opoziția de stânga și de dreapta, tot mai pronunțat de varietate populistă, anti-europeană, cu accente extremiste. Un fenomen care se întâlnește și în alte țări europene, unde marile partide tradiționale de centru-dreapta și centru-stânga se confruntă cu spectrul declinului sau chiar al dispariției.