Adevărul despre energia României: Green Deal sau Smart Deal? (Op-ed de Sebastian Burduja)

Nu este întotdeauna comod să spui adevărul, mai ales în lumea post-adevăr, în care nu mai există decât interpretări, sentințe definitive și mult zgomot. Când vine vorba și de un domeniu atât de complex cum e energia, e și mai ușor să cădem în capcana convingerilor puternice, fără o bază factuală. Acolo aș încadra editorialul publicat pe G4Media de Sorin Ioniță și Otilia Nuțu, care mă acuză de „ceaușism” și „georgism”, deși, culmea, sunt printre puținele voci din lumea politică fără teamă de a expune impostura, inepțiile și dezinformările putiniste ale „călărețului fără cap”.

Nu dețin adevărul absolut, dar am datoria să vă prezint cifrele și să spun lucrurilor pe nume, chiar dacă asta deranjează. Am învățat de la Ilie Bolojan că e mai bine să faci ceea ce trebuie și să-i deranjezi pe unii, decât să nu faci nimic și să-i deranjezi până la urmă pe toți.

Primul adevăr – dureros, ce-i drept – este că Europa are o problemă gravă de competitivitate în raport cu principalele forțe economice ale lumii, SUA și China. Dacă în anul 2000 UE înseamna o treime din economia mondială, astăzi contribuie cu doar 15%. Competitivitatea și nivelul de trai depind în mod vital de prețurile la energie. Nu spun ceva nici nou, nici greu de probat. Și nu o spun pentru prima dată. A arătat-o clar Mario Draghi în deja celebrul său raport, am scris și eu negru pe alb în 29 septembrie 2024, cu mult timp înainte ca Donald Trump să devină președintele Statelor Unite. Asta pentru a elimina orice discuție că poziția mea de acum are vreo legătură cu Trump. Pentru cine este interesat, recomand să citească editorialul meu de atunci. La fel cum pot să revadă prima mea audiere în calitate de ministru propus al energiei, în vara lui 2023, când am susținut că rezolvarea „trilemei energetice” pentru România trebuie să se facă în următoarea ordine de priorități: energie sigură, energie ieftină (accesibilă, competitivă), energie curată.

Unde competitivitate nu e, nimic nu e, iar Uniunea Europeană pare mai fragilă decât oricând în istoria recentă. Problema europeană de competitivitate este direct legată de prețul la energie electrică și acesta este de 3 ori mai mare decât în SUA sau China. Trebuie să identificăm rapid modalități prin care investițiile masive în producerea de energie să fie transpuse în facturile noastre, fie că vorbim de sectorul casnic sau de cel non-casnic. Altfel, la ce bun că devenim cei mai „verzi” din lume, dacă ne punem la pământ economia, dacă nu putem să plătim costurile cu energia și dacă crește gradul de sărăcie energetică în rândul populației?

Pentru România, problema este cu atât mai gravă, din trei cauze: (1) nu reușim să ne acoperim consumul din ceea ce producem, mai ales în anii secetoși, cu producție solară și eoliană redusă, pentru că am închis peste 7000MW capacități flexibile de producție în bandă (cărbune, gaz), cât zece reactoare de la Cernavodă, fără să punem altceva în loc, ceea ce înseamnă că trebuie să apelăm la importuri în intervale orare în care energia este foarte scumpă (pentru că nu suntem singurii care avem nevoie de ea în regiune); (2) Ucraina a devenit în urma războiului importator de energie, pe când înainte era un exportator masiv către tot flancul estic al UE, iar România susține, în plus, consumul de energie din Republica Moldova și bine că o face, pentru a nu-i lăsa pe frații noștri în mâinile experților în șantaj energetic de la Est; (3) lipsesc interconexiunile între state cheie ale UE, zone de tranzit, cum ar fi Austria-Slovacia sau Austria-Ungaria, ceea ce duce de multe ori la decuplarea zonei România-Bulgaria-Grecia, unde prețurile la energie electrică sunt pe piața spot și de trei ori mai mari decât în Vestul Europei (altfel spus, limitările fizice fac ca piața energetică europeană să nu fie funcțională de facto).

În plus, dacă ne uităm pe fluxuri, vedem că România importă energie scumpă din Bulgaria sau Serbia (non-UE), atunci când are nevoie, iar aceasta este produsă în termocentrale pe cărbune. Altfel spus, am închis grupurile și minele noastre ca să importăm energie produsă de vecini, culmea, tot pe bază de combustibili fosili. Să fie acesta obiectivul Green Deal? Ar fi ilogic.

Să ne uităm din nou la cifre. Uniunea Europeană a reuşit, per ansamblu, să-și facă datoria de bun cetățean al lumii, contribuind astăzi cu mai puţin de 5% la emisiile globale de CO2. Însă aceste reduceri vin cu un preţ semnificativ pentru competitivitatea noastră economică, pentru că producția de energie pe bază de combustibili fosili este penalizată de certificatele de CO2, iar asta îi dublează prețul (dacă vorbim de cea produsă din cărbune), piața închizându-se pentru toți producătorii, indiferent de resursa utilizată, pe prețul marginal (cel mai mare). Mai pe înțelesul tuturor, energia ar fi de două ori mai ieftină dacă sistemul certificatelor de CO2 ar fi eliminat (nu susțin asta, dar asta nu înseamnă că trebuie să ascundem adevărul despre consecințe).

În contrast, marii competitori globali – China (32% din emisiile mondiale), SUA (14,4%) și India (9,5%) – continuă să îşi extindă industriile, fără angajamente proporționale. Iar faptul că administrația Trump decide să renunțe la obiectivele climatice nu înseamnă că trebuie să facem la fel din simplu mimetism ideologic, ci să fim conștienți că Europa va rămâne și mai mult în urma altor piețe din perspectiva competitivității dacă nu facem ceva diferit. Mai mult, dependența periculoasă de tehnologii verzi importate, în special din China, subminează ambițiile UE de a deveni un lider global în tranziția verde. Fără o strategie clară pentru producția europeană de panouri solare, baterii şi vehicule electrice, Europa rămâne vulnerabilă din perspectiva securității economice și, la fel de grav, ajunge să subvenționeze cu bani europeni importul de echipamente de pe alte piețe, din state autoritare. Care este rațiunea în starea aceasta de fapt?

Cum stă România la capitolul emisii de CO2? Ei bine, suntem statul membru care a redus cel mai mult emisiile de gaze cu efect de seră (GES) fată de nivelul din 1990, respectiv cu 77%, comparativ cu 31% media Uniunii. Iată că putem fi și noi campioni europeni la un capitol, dar cu ce preț? În fapt, emisiile generate de România astăzi reprezintă aproximativ 2,6% din totalul emisiilor UE de GES, deci un procent de sub 0,3% din emisiile globale – efectiv nesemnificativ. Și atunci, cu atât mai mult în contextul geopolitic actual, cu război la graniță, cu o dependență semnificativă de importuri de energie și cu interconexiuni europene disfuncționale, așa cum am arătat mai sus, nu suntem oare datori să ne punem niște întrebări?

Nu ar trebui să ne susținem poziția la nivel european și să arătăm, așa cum deja a facut-o Mario Draghi, într-un raport apreciat în unanimitate la Bruxelles, că terapia șoc a „înverzirii” trebuie bine cântărită și echilibrată cu măsuri de creștere a competitivității economiei europene? La fel de important, nu ar trebui să analizăm implicațiile asupra securității energetice – deci asupra securității naționale – atunci când ne asumăm să închidem grupuri pe cărbune fără să punem în loc capacități echivalente de producție în bandă? Nu înseamnă asta o dependență periculoasă față de importuri, în cel mai bun caz, și față de importuri toxice de la cei care practică șantajul energetic de decenii, în cel mai rău caz? În interesul cui?

În aproape fiecare intervenție publică de când am preluat mandatul de ministru al energiei în iunie 2023 am spus că prioritatea mea pentru România este să asigur un sistem energetic sigur (să se aprindă becul), accesibil și competitiv (prețuri corecte în facturi pentru consumatorii casnici și non-casnici) și cât mai verde (energie curată). În această ordine, repet obsesiv. Iar asta spun și experți în energie la nivel mondial, cei care au definit trilema energetică.

Nu. Nu sunt pentru renunțarea la fondurile UE din PNRR, din Fondul pentru Modernizaare, nu sabotez Green Deal-ul! Nu anulez strategia de decarbonare a sistemului energetic național! O dovadă clară este Strategia Energetică a României pentru 2025-2035, pe care am adoptat-o după mai bine de 17 ani și care prevede creşterea ponderii energiei regenerabile la 44% până în 2035 şi la 76% până în 2050, consolidând rolul energiei curate în mixul energetic. Întrebarea nu este dacă mai facem toate acestea, ci în ce ritm și cu ce costuri.

Dar nu trebuie să țin ochii închiși și să mă prefac că nu văd că România astăzi este importator net de energie, că între 2010 și 2022 s-au închis peste 7000MW capacități de energie în bandă și că în locul lor am pus puțin peste 4000MW capacități de energie solar și eolian, impredictibile, dependente de cum bate soarele sau vântul. Toate sunt investiții private, ceea ce este mai mult decât lăudabil și am un respect enorm pentru mediul privat care a reușit să facă acest lucru. Și vom susține în continuare aceste demersuri.

Da, susțin că Green Deal trebuie să devină Smart Deal pentru România și pentru Europa. Nu ne permitem, pe specificul țării noastre, să dăm înainte în ritmul acesta, să ținem piciorul pe accelerație la maxim scoțând din producție puținele capacități de producție în bandă pe care le mai avem, până nu punem altceva în locul lor. O să intrăm cu capul în zid și apoi poate o să ne trezim, dar va fi prea târziu. Noi abia mai producem acum 1200-1300 MW pe bază de cărbune, undeva la 12-14% din totalul producției anuale. Dacă eliminăm această producție la finalul acestui an, așa cum se cere prin PNRR, ce punem în loc? Cum asigurăm căldura și apa caldă pentru Craiova, care depinde încă de grupuri pe cărbune? Grupurile pe gaz, care ar fi trebuit să înlocuiască aceste capacități, sunt întârziate din cauze independente de voința guvernamentală (întârzieri ale partenerilor privați, lipsa ofertanților la licitațiile lansate, creșterile de peste 50% la ofertele furnizorilor de turbine și echipamente pentru centralele pe gaz, după caz) și alte cauze obiective (războiul din Ucraina, stoparea tranzitului de gaz rusesc, altminteri o măsură corectă a guvernului de la Kiev etc.).

Va trebui să importăm mai mult decât o facem azi, iar asta vine cu două implicații: creștere de prețuri și, un scenariu deloc de neglijat, posibilă incapacitate tehnică de import. Ce se întâmplă când nu mai ai capacitate tehnică pentru a importa cât ai nevoie? Se stinge becul. Cine răspunde pentru asta? Astăzi acest scenariu de blackout total sau parțial este improbabil, pentru că nu am închis niciun MW de la preluarea portofoliului de Ministrul al Energiei.

Cine mă acuză că sunt împotriva energiei verzi și împotriva viziunii Green Deal înseamnă că nu a urmărit activitatea Ministerului Energiei în mandatul meu. Sau că este rău intenționat și că, voit sau nu, alimentează propaganda anti-europeană de tip „georgist”. Sub mandatul meu, Ministerul Energiei a salvat toate jaloanele din PNRR și va face tot posibilul pentru a le îndeplini până la capăt. În cererea de plată 2, am preluat mandatul cu două jaloane neîndeplinite: pe centralele în cogenerare, am îndeplinit jalonul integral, cu contracte semnate pentru Arad, Constanța, Craiova și Râmnicu Vâlcea; pentru producția de hidrogen, am reluat apelul conform solicitării Comisiei Europene și am contractat toate proiectele eligibile depuse (în total, 47MW vs. 60MW asumați de România).

Am salvat alte jaloane parte a tranziției energetice, care fuseseră propuse anterior pentru eliminare. Am semnat contractele pentru producție de baterii și panouri fotovoltaice în România, ca să nu mai finanțăm pe viitor produsele altor piețe și am contractat primele capacități de stocare de energie din PNRR. Fără titlu de laudă, pentru a salva un alt jalon (jalonul 124, investiția 1 din PNRR, producție de energie solară și eoliană), am stat în minister, alături de colegi, în ultima zi din anul 2023 până la 4 dimineața. Adică am salvat investiții de 1800MW noi în parcuri solare și eoliene.

În doar 18 luni, am atras miliarde de euro din fonduri nerambursabile pentru investiții în producția de energie solară și eoliană, 10.000MW noi pentru sistemul energetic românesc. Am finalizat anul trecut cu succes prima schemă națională pentru contracte pentru diferența (1000MW eolian și 500MW solar), iar anul acesta vom finaliza a doua schemă similară, pentru o capacitate triplă (3500MW). Continuăm să investim masiv în capacități de producție din surse regenerabile, pentru că doar așa putem obține un mediu mai curat și prețuri corecte la energie pentru toți cetățenii.

Doar anul trecut am pus în funcțiune noi capacități de producție eoliană și solară de peste 700 MW, de două ori mai mult decât s-a pus în funcțiune în total din 2016 până în 2023 (8 ani!). Cine vede astăzi energie livrată în SEN din baterii, să știe că acum un an nu exista așa ceva. Capacitatea de stocare în baterii a României la finalul anului 2023 era de 14 MWh, iar capacitatea de stocare la finalul anului 2024 a fost de 269 MWh. Adică +255 MWh sau +1800%! Iar în lucru sunt deja încă 1800 MWh finanțate din PNRR (jalon salvat de noi), proiecte în șantier. Plus 150 milioane EUR = schemă de finanțare în curs din Fondul pentru Modernizare pentru baterii behind the meter (+2500MWh), la care se vor adăuga încă 150 milioane EUR schemă de finanțare aflată în consultare (+2500MWh) pentru baterii standalone. Toate acestea sunt investiții în energie verde cu bani europeni. Pe care îi atragem și îi investim și fix așa vom face în continuare. Nu renunțăm și nu neglijăm nici un cent, iar anul acesta ne așteptăm să dublăm toate recordurile, mizând pe minim 1500MW capacități noi de producție de energie regenerabilă.

Suntem acum acuzați că „nu vrem să facem nimic”. Haideți să vedem o parte din ceea ce am făcut deja pentru energia verde a României în ultimele 18 luni:

• PNRR investiția 1 – semnate 300+ contracte pentru 1800MW noi. Proiecte în lucru, o parte finalizate și decontate, inclusiv 30MW parc eolian, primul după mulți ani în România, la Medgidia, cu Romcim.

• PNRR investiția 2 – apel salvat, contracte semnate pentru producția de hidrogen verde în premieră națională.

• PNRR investiția 4 – contracte semnate, proiecte în execuție pentru baterii de stocare și fabrici de baterii și panouri românești, ca să nu mai importăm produse din afara UE cu bani europeni.

• Fondul pentru Modernizare – 815 milioane EUR pentru producție și autoconsum energie verde, proiecte în evaluare, peste 2500MW.

• Schemele contracte pentru diferență (CFD) finanțate din Fondul pentru Modernizare – 3 miliarde EUR, în total 5000MW solar și eolian, România fiind prima țară europeană care reușește după îndelungi negocieri cu Comisia Europeană, BERD, BEI etc. să finanțeze schema cu bani europeni.

• Fondul pentru Modernizare – 700 milioane EUR pentru parcuri solare în 1400 de comunități din toată țara, beneficiari instituții publice.

• Fondul pentru Modernizare – apeluri stocare în baterii, în total 300 milioane EUR.

• Modernizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice, pentru acomodarea mai multor puncte de consum, producători și prosumatori, cu o finanțare record nerambursabilă de peste 1,7 miliarde EUR, tot din Fondul pentru Modernizare.

Plus hidrocentralele deblocate după zeci de ani și parteneriatul în premieră Hidroelectrica cu gigantul MASDAR pentru panouri flotante pe lacurile de acumulare, tot energie curată. Plus programul nuclear, 2200MW noi, contracte semnate și proiecte puse definitiv pe șine. Plus eliminarea „taxei pe soare” pentru prosumatori, eliminarea dublei taxări pentru servicii de stocare în baterii, facilitarea investițiilor în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj și multe altele…Toate sunt parte din raportul meu la 18 luni la ministerul energiei și vă invit să le parcurgeți aici.

Toate investițiile în energie curată vor continua și vom absorbi toți banii europeni disponibili. Investitorii în energie verde știu că ne ținem de cuvânt și o vom face de fiecare dată. Iar cei care mă acuză că, prin dorința de a trece de la Green Deal la Smart Deal, vreau să renunț, chipurile, la Fondul pentru Modernizare, dovedesc o necunoaștere flagrantă, dacă nu este rea voință. Fondul pentru Modernizare a fost stabilit prin revizuirea directivei ETS în 2018 și da, este finanțat din licitarea certificatelor de emisii de CO2, doar că Green Deal a fost anunțat abia în decembrie 2019, deci un an mai târziu. Nu se pune problema să renunțăm la Fondul pentru Modernizare (de unde o fi apărut ideea asta stupidă?), unde România este, datorită eforturilor noastre, campioană europeană la atragerea de fonduri.

În același timp, continui să susțin că tranziția energetică a României și a Europei trebuie să fie pragmatică și sustenabilă. Renegocierea planului de eliminare a cărbunelui este o necesitate pentru securitatea energetică a României. Cine zice altfel trebuie să demonstreze public ce va face România fără 2000MW producție în bandă din 2026, așa cum au hotărât cei care au scris PNRR-ul. Principiul corect este înlocuirea acestor grupuri cu grupuri pe gaz, apoi cu centrale nucleare. Cu adevărat, este important pentru toată Europa să continuăm să ne bazăm pe capacități de producție în bandă care asigură stabilitatea și securitatea sistemului energetic. Asta nu are legătură cu administrația Trump, ci cu logica elementară și cu bunul simț, de care avem nevoie astăzi mai mult ca oricând în istoria recentă.

Nu are legătură nici cu jalonul PNRR privitor la numirile din CA-urile companiilor din sectorul energetic, unde am avut de luni de zile negocieri cu Comisia Europeană. Procedurile vizate sunt, în cea mai mare parte, de dinaintea mandatului meu și au respectat legea, chiar dacă în interpretarea Comisiei nu au respectat spiritul și litera jalonului PNRR. Așteptăm decizia finală pentru a avea cadrul legal de revocare a celor vizați, fără a putea face noi recrutări între timp. Altfel, am expune statul român unor litigii costisitoare, lipsite de fundament juridic, lucru pe care l-am transmis și Comisiei cu subiect și predicat. Cine și-ar asuma să facă asta? Vom avea, după publicarea deciziei, șase luni pentru a corecta toate neregulile sesizate de Comisia Europeană și vom face tot ceea ce este omenește posibil pentru a nu pierde niciun euro din PNRR. Am conștiința că vom reuși.

În concluzie, tranziția energetică nu înseamnă sacrificiu necondiționat, ci construcție pentru un viitor mai bun. Și nu putem construi o economie curată, cu adevărat puternică, fără să avem o fundație solidă. Spuneți-i patriotism energetic sau pur și simplu bun simț. Asta înseamnă investiții în regenerabile, da, dar și o utilizare inteligentă a resurselor pe care le avem: gaze naturale, energie nucleară și, temporar, cărbune. All of the above este răspunsul logic, iar acest adevăr îl voi susține, de fiecare dată, cu argumente bazate pe cifre și bun simț.

Dincolo de energia României de mâine, în joc e recâștigarea rațiunii și de aceea am ținut să răspund public celor care ne-au acuzat pe nedrept. Să luăm aminte: „un sistem ideologic care nu poate fi criticat devine inevitabil o formă de tiranie” (Karl Popper); „cel mai mare pericol nu este minciuna, ci ideologia care îți spune că nu ai voie să întrebi” (Albert Camus); și „când ideologia devine mai importantă decât omul, începe distrugerea umanității” (Alexandr Soljenițîn).