
Activista suedeză Greta Thunberg susţine că a fost torturată în timpul detenţiei în Israel
Activista suedeză Greta Thunberg a afirmat marţi că a fost torturată în timpul detenţiei în Israel şi că alţi arestaţi din flotila Sumud cu ajutoare pentru Gaza au suferit rele tratamente similare, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Într-o conferinţă de presă la Stockholm, Thunberg a susţinut că a fost „răpită şi torturată” de forţele armate israeliene, dar a refuzat să dea alte detalii. La insistenţele jurnaliştilor, ea a declarat că nu a primit apă curată, iar alţi deţinuţi nu au primit medicamente critice.
„Personal, nu vreau să dezvălui la ce am fost supusă, fiindcă nu vreau să ajungă în titluri şi ‘Greta a fost torturată’, fiindcă nu acesta este subiectul aici”, a spus ea, adăugând că suferinţele lor pălesc faţă de ceea ce trăiesc zilnic locuitorii din Fâşia Gaza.
Ministerul israelian de Externe nu a răspuns imediat unei solicitări a agenţiei Reuters de a comenta acuzaţiile, însă în trecut a negat de mai multe ori că Israelul tratează necorespunzător deţinuţii. „Toţi deţinuţii (…) au avut acces la apă, alimente şi toalete; nu li s-a refuzat accesul la asistenţă juridică şi toate drepturile lor au fost respectate în întregime”, a declarat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al instituţiei.
Thunberg era îmbarcată pe unul din vasele flotilei Global Sumud, care a încercat să ajungă în Gaza cu ajutoare umanitare şi în acelaşi timp să atragă atenţia asupra suferinţelor palestinienilor din enclava respectivă, unde 2,2 milioane de locuitori au fost alungaţi din casele lor, iar foametea face ravagii, potrivit ONU.
Alături de Thunberg au fost arestaţi încă 478 de oameni din flotilă, cu toţii fiind expulzaţi luni din Israel.
Israelienii susţin că relatările despre foametea din Gaza sunt exagerate şi că flotila Sumud este un artificiu publicitar în folosul grupării islamiste palestiniene Hamas.
Thunberg a mai fost arestată şi în iunie pentru o altă tentativă de a sparge blocada impusă de Israel în jurul Fâşiei Gaza. Sâmbăta trecută, unii activişti suedezi au declarat că în timpul detenţiei a fost îmbrâncită şi forţată să poarte un steag israelian. Ea însăşi nu a menţionat asta în conferinţa de presă de marţi, însă – la fel ca şi alţi participanţi la flotilă – s-a plâns de asistenţa insuficientă primită de la guvernul suedez în arest.
Guvernul de la Stockholm a arătat marţi într-un comunicat că a recomandat de mai multe ori evitarea oricăror deplasări către Gaza, dar cu toate acestea le-a acordat activiştilor asistenţă consulară şi a insistat ca Israelul să trateze corespunzător cetăţenii suedezi.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.