G4Media.ro

Nouă cetățeni români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Nouă cetățeni români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza

Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați miercuri din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah, anunță ministerul român al Afacerilor Externe, într-un comunicat.

Aceștia au fost preluați de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în Egipt care îi va însoți până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România, în perioada următoare.

De asemenea, marți, 30 aprilie 2024, un alt cetățean român a fost sprijinit să părăsească Fâșia Gaza.

Până în prezent, 323 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.

MAE menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni români și membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...