G4Media.ro

Analiză: Piaţa caselor de amanet din România, nivel record estimat la 1,8…

Sursa foto: Pixabay

Analiză: Piaţa caselor de amanet din România, nivel record estimat la 1,8 miliarde de lei, în 2023 / Rezultatul net al caselor de amanet a crescut anul trecut cu 23% faţă de 2021

Piaţa caselor de amanet din România va ajunge anul acesta la un nivel record estimat de 1,8 miliarde de lei, după ce tot mai mulţi români aleg să-şi amaneteze obiectele de valoare, de la bijuterii şi electronice, până la biciclete şi maşini, potrivit unei analize efectuate de KeysFin, informează Agerpres.

În 2022, cifra de afaceri a pieţei caselor de amanet din România a crescut cu 23% faţă de anul precedent şi a fost de două ori mai mare decât în 2013, atingând cel mai ridicat nivel din istorie, de peste 1,6 miliarde de lei.

„Este vizibilă erodarea puterii de cumpărare a românilor pe fondul persistenţei presiunilor inflaţioniste şi a reducerii venitului disponibil ca urmare a scumpirii creditării. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, cheltuielile medii lunare ale unui român au crescut în trimestrul al doilea din acest an cu 12% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, la 2.392 lei (după un avans anual de 16% în 2022), în timp ce veniturile s-au majorat cu 11,6%, la 2.770 lei (după un plus anual de 14,8% în 2022). Astfel, tot mai mulţi români aleg să-şi amaneteze obiectele de valoare: de la bijuterii şi electronice, până la biciclete şi maşini. Pentru 2023, estimăm continuarea creşterii pieţei de amanet şi depăşirea maximului istoric atins în 2022, la aproximativ 1,8 miliarde de lei”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

Rezultatul net al caselor de amanet a crescut anul trecut cu 23% faţă de 2021 şi a fost cu 107% peste nivelul din 2018, la maximul istoric de 402 milioane de lei. Potrivit KeysFin, dintre cele 1.700 de companii analizate, aproximativ 1.100 (65,5%) au înregistrat profit, 358 (20,8%) pierdere, iar restul au avut un rezultat net nul în 2022.

Cei mai mari 20 de jucători au concentrat puţin peste jumătate (50,4%) din cifra de afaceri a caselor de amanet în 2022. Astfel, anul trecut, au fost 1.718 de companii care administrau case de amanet, cu 8% mai puţine faţă de 2021 şi în scădere cu 25% comparativ cu 2013. Numărul de insolvenţe a rămas acelaşi în patru din ultimii cinci ani, la opt insolvenţe în 2022.

Printre cele mai mari reţele de case de amanet în 2022 se află Bertus, compania care acţionează sub brandul BSG Amanet & Exchange. Aceasta a rămas lider de piaţă, cu o cifră de afaceri de 265 milioane de lei (16,2% din total) după cea mai mare creştere nominală, de 87,1 milioane de lei şi cea de-a şasea creştere procentuală din top 20, de 49% faţă de 2021.

Invest Intermed GF IFN a urcat pe locul al doilea după cifra de afaceri (este în acelaşi timp al doilea angajator şi numărul 2 ca profitabilitate), în urma unui avans anual de 76,5%, la aproape 83 milioane de lei în 2022.

În ceea ce priveşte numărul mediu de angajaţi din piaţa caselor de amanet, acesta a scăzut cu 3,9% faţă de 2021 şi a fost cu 18,4% sub nivelul din 2018, la aproape 4.600 în 2022.

Pe tip de companii, microîntreprinderile au fost cei mai mari angajatori, cu 48,6% (2.200 de salariaţi) din forţa de muncă a pieţei caselor de amanet în 2022. La polul opus, un semnal îngrijorător este dat de cele aproximativ 601 companii (35%) care nu au avut niciun angajat în 2022.

KeysFin oferă soluţii 100% digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare şi juridice, rapoarte, grafice şi analize actualizate la zi despre companiile din România şi din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial.

Cu un portofoliu de peste 700 de clienţi, KeysFin este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.

KeysFin deţine şi aplicaţia KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa uşor şi rapid situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste 4 milioane de entităţi economice din România, direct de pe telefonul mobil.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. se vede bogatia generata de pesedenele :DD

  2. Unde este sărăcie extremă ,prospera păcănelele și casele de amanet .Comuniștii știu de ce ..