G4Media.ro

Sindicatele din sănătate din Piemont (Italia) acuză lipsa de personal: ”Ne lipsesc…

Sursa: Pexels

Sindicatele din sănătate din Piemont (Italia) acuză lipsa de personal: ”Ne lipsesc 5.000 de asistente. Singura soluție este personalul din străinătate” / Aproape 10% din asistentele din Torino sunt românce / Salariul începe de la 1.600 de euro

Din cele 16.000 de asistente medicale înregistrate la Torino, 2.000 nu s-au născut în Italia. Iar dintre acestea, marea majoritate sunt românce, anunță Corriere della Sera.

Deficitul de asistente medicale din Piemont, (una dintre cele 20 de regiuni ale Italiei, aflată în nord-estul țării, cu o populație de aproximativ 4,4 milioane și capitala este Torino), este un fapt cunoscut în Italia. În februarie, Claudio Delli Carri, secretarul sindicatului Nursing Up, vorbea despre „5.000 de asistente medicale care lipsesc, pe lângă cele 21.000 care activează deja în regiune”.

Aceste cuvinte au fost reluate în urmă cu câteva zile de Giuseppe Summa, un coleg de la Nursid (un alt sindicat sectorial), care a denunțat într-o notă cum ”tot mai multe asistente medicale și profesioniști, epuizați de turele imposibile pentru a acoperi toate serviciile, în lipsa unui personal adecvat, aleg să meargă să lucreze în altă parte, nu doar din motive economice, ci pentru a-și proteja sănătatea”.

Poziția este împărtășită și de Francesco Coppolella, secretarul regional al Nursind, care în schimb vorbește deschis despre problemele economice și despre salariile care sunt ”mici la intrare, maxim 1.600 de euro pe lună” și definește situația piemonteză ca fiind în linie cu cea italiană.

Nu pare să se întrevăd soluții la orizont, cel puțin conform cuvintelor rostite de ministrul sănătății, Orazio Schillaci, care a indicat ca unică soluție recrutarea de personal din străinătate, în special din India.

În acest sens, din cei 16.000 de membri înscriși în ordinul profesiilor de asistente medicale din Torino (dintre care 80% sunt femei), ”2.000 nu sunt născuți în Italia, dar, chiar dacă majoritatea și-au obținut calificarea de asistent medical în străinătate, au trecut cu succes procedura ministerială pentru a obține recunoașterea calificărilor în Italia”, explică președintele ordinului torinez, Ivan Bufalo.

„Populația predominantă este cea română, cu peste 1.200 de persoane înscrise, urmată de cea peruană, cu peste 200 de reprezentanți”, susține oficialul.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. In UK salariile incep de la 2500 lire