G4Media.ro

Premierul Ciolacu afirmă că până la 1 ianuarie va fi promulgată noua…

Foto: Agerpres / Nicoleta Pană

Premierul Ciolacu afirmă că până la 1 ianuarie va fi promulgată noua lege a pensiilor și că până la 1 noiembrie trebuie să se încheie procedurile în privința pensiilor speciale

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca până la 1 ianuarie să fie promulgată noua lege a pensiilor, iar până la 1 noiembrie ar trebui să se încheie toate procedurile în privinţa pensiilor speciale, relatează Agerpres.

„Eu îmi doresc ca până la 1 ianuarie să am promulgată legea pensiilor, întreaga reformă a pensiilor, cea prevăzută în cererea de plată numărul 4”, a afirmat Ciolacu, la Digi 24.

El a menţionat că, împreună cu Banca Mondială şi cu Comisia Europeană, s-a decis să se meargă pe varianta prin care se închid inechităţile în interiorul legii pensiilor.

„Eu merg pe primul scenariu pe care l-am convenit cu Comisia, cea în care se închid foarte mult inechităţile. De exemplu, sunt oameni care au muncit 30 de ani şi au pensie de la CAP de 1.000 de lei, 1.500 de lei. Nu exista contribuţie pe timpul lui Ceauşescu. Să îl scot din mormânt să îl cert? Aşa a gândit el atunci. Aşa era sistemul comunist. (…) Sunt nişte inechităţi. Aceasta este prima variantă”, a explicat prim-ministrul, adăugând că, după adoptarea noii legi, pensiile vor creşte şi cu 5%, cele mari, dar şi cu 20, 40%, cele mai mici.

Potrivit premierului, în privinţa pensiilor speciale se mai poartă negocieri cu Comisia Europeană.

„Ultimele negocieri pe care le avem, mai sunt trei lucruri de negociat, sunt unde ne încadrăm cu calculul, ce luni se iau în calcul când se calculează pensia magistraţilor. Ştiţi foarte bine că a fost pe o singură lună, ultima lună. Vă aduceţi aminte de un procuror general care a ieşit cu 120.000, că şi-a pus toate veniturile într-o singură lună? Procuror general al României, să faci o şmecherie să îţi pui toate veniturile în ultima lună, să iesi la pensie cu 120.000. Nu există măgărie mai mare pe care poţi să o faci faţă de un popor întreg, după ce ai fost procuror, deci tu împărţeai dreptatea în România. Este această negociere, ultimul draft a fost trimis de către Ministerul Justiţiei acum 48 de ore. Aşteptăm răspunsul Comisiei, unde este linia roşie, unde ne putem încadra, astfel încât să facem amendamentele, să le trecem prin Parlament”, a spus Ciolacu.

El a menţionat că toate procedurile în privinţa pensiilor speciale trebuie să se închidă până în 1 noiembrie.

„Noi până la 1 noiembrie trebuie să avem tot procesul parlamentar închis, cu tot cu decizia CCR (în cazul în care legea va fi contestată la CCR – n.r.). Suntem un pic presaţi de timp. Dacă nu închidem acest jalon, vom depune fără închiderea acestui jalon, iar România va pierde 1,4 miliarde de euro”, a evidenţiat Marcel Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Pensiile Speciale raman asa. MAI dixit. Si milițienii de la Transelectrica. Aia cu case de la : Balotesti, Ciolpani, etc sa stie ca suntem cu ochii pa ei.

  2. Ciolacu minte de 2 ori: pe timpul lui ceasca au fost contributii pentru pensii incepand cu sfarsitul anilor ’70 (stiu despre ce vorbesc, am 72 de ani si amplatit contributie pe timpul lui ceasca), mai putin cei din agricultura si toti gradatii; pensie in magistratura de 120.000 e o gogorita, nu e si n-a fost, sunt cateva in jurul a 35.000 lei lei si parca 2 la 45.000 lei (unul fiind magistrat gradat), restul sunt intre 12.000 si 18.000 lei. Cresterea pensiei in procente diferentiate este cea mai mare nedreptate, salariile in baza carora s-au stabilit pensiile au fost diferite iar contributie se plateste de 40 de ani (inclusiv timpul lui ceasca..). Este total ilegal si neconstitutional o astfel de abordare. Pensiile mici se pot „mari” altfel nu prin fondul de pensii care se constituie prin contributii: tichete/vouchere, deduceri diverse, sume de bani cum s-au dat „tintit” si anul acesta.

  3. „Alo, breten Marsel? Mei, cum pot un arab să primește bensie de la Stat Roumain pentru activitate de vânător de animal sălbatic in bădure de la Nehoiu de Buzău ?
    Aleikum Salaam!”
    PS.

    • „PS” s-a vrut legat de muncă grea de gonaci/hăitaș care aduce vânat in cătare de la carabină de arab….

  4. Legea se va face, dar recalcularea nici vorbă în 2024!

  5. Mosu’ala din poza il tot vad de ani de zile drept coperta pentru stiri „cu pensii”. O mai trai, o mai apuca vreun pic de echitate ?

  6. Deci mai pe scurt ce a vrut să zică Cioclu , se vor mari specialele iar pensiile amărâte se vor impozita ca nu e normal să -l lași pe Buzatu la greu când e pe drojdie !