G4Media.ro

Echipele de fotbal Under 17 ale Rusiei, masculin şi feminin, vor fi…

Sursa foto: UEFA / Facebook

Echipele de fotbal Under 17 ale Rusiei, masculin şi feminin, vor fi primite înapoi în competiții de UEFA/ „Copiii nu trebuie pedepsiţi pentru fapte pentru care responsabilitatea revine exclusiv adulţilor”

UEFA a decis marţi să reintegreze echipele ruseşti de fotbal Under 17, masculin şi feminin, în toate competiţiile sale, menţinând în acelaşi timp excluderea echipelor de seniori din cauza invaziei militare în Ucraina, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Copiii nu trebuie pedepsiţi pentru fapte pentru care responsabilitatea revine exclusiv adulţilor”, explică într-un comunicat de presă UEFA, care interzisese toate echipele ruseşti pe 28 februarie 2022, în acord cu FIFA.

Pentru comitetul executiv al UEFA, „este deosebit de regretabil că, din cauza persistenţei conflictului, o generaţie de jucători minori este lipsită de dreptul lor de a concura în competiţiile internaţionale de fotbal”.

UEFA precizează, însă, că meciurile reprezentativelor Under 17 ale Rusiei vor trebui jucate „fără steagul, imnul şi ţinutele oficiale ale Rusiei”, şi în afara teritoriului rus.

În cadrul aceleiaşi întâlniri, în care s-au examinat diverse probleme, UEFA a ales Stadionul Naţional din Varşovia pentru a găzdui, pe 14 august 2024, următoarea Supercupă (între câştigătoarea Ligii Campionilor şi câştigătoarea Ligii Europa).

În plus, organismul l-a numit pe albanezul Armand Duka drept unul dintre vicepreşedinţii săi în locul fostului şef al Federaţiei Spaniole de Fotbal Luis Rubiales, care a fost forţat să demisioneze pe 10 septembrie după ce a sărutat-o pe internaţionala Jenni Hermoso.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. 👍🏻

  2. Cluburile sportive sunt susținute de armata rusă.