G4Media.ro

Washingtonul şi Beijingul continuă „dezgheţul” relațiilor diplomatice cu discuţii în Malta

Sursa foto: WANG Zhao / AFP

Washingtonul şi Beijingul continuă „dezgheţul” relațiilor diplomatice cu discuţii în Malta

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, s-a întâlnit sâmbătă şi duminică în Malta cu şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, într-un context care rămâne, totuşi, tensionat între cele două mari puteri, comentează AFP, citată de Agerpres.

„Cele două părţi au avut discuţii sincere, de fond şi constructive”, a declarat Casa Albă într-un comunicat. Întâlnirea a fost confirmată şi de autorităţile malteze.

O înaltă responsabilă a executivului american, sub protecţia anonimatul, a precizat că reuniunea a durat în total douăsprezece ore pe parcursul a două zile şi a amintit că ultima întâlnire de acest tip, şi la acest nivel, a fost în luna mai.

Aproximativ în aceeaşi perioadă, în primăvară, preşedintele american a prezis un „dezgheţ” în relaţiile chino-americane, care s-au tensionat în februarie în urma zborului deasupra Statelor Unite a unui balon chinez.

În cursul discuţiilor cu ministrul chinez, Jake Sullivan „a subliniat că Statele Unite şi China sunt angajate într-o competiţie, dar că Statele Unite nu caută nici conflict, nici confruntare”, a adăugat ea în timpul unei întâlniri cu presa, preluând o formulare devenită ritualică pentru administraţia Biden.

„Wang Yi a subliniat că problema Taiwanului este prima linie roşie care nu trebuie depăşită în relaţiile chino-americane”, a asigurat Beijingul, la rândul său.

Potrivit responsabilei americane, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe a reiterat că Statele Unite nu „sprijină” independenţa insulei – pe care China o pretinde ca parte integrantă a teritoriului său -, şi nu doresc o „modificare unilaterală a statu-quoului”, fie din partea taiwanezilor, fie a chinezilor.

Pe de altă parte, în aceste discuţii din Malta, China şi Statele Unite s-au angajat să „desfăşoare consultări” în anumite domenii, în special privind „evoluţiile în domeniul politic şi de securitate din Asia-Pacific”, potrivit sursei de la Casa Albă.

Comunicările dintre responsabilii militari din cele două ţări, pe care Beijingul le-a întrerupt în august 2022 în urma unei vizite în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, încă nu au fost reluate.

Americanii au, însă, „indicaţii slabe şi limitate” care arată că chinezii „ar putea fi interesaţi” de o posibilă restabilire a acestui tip de contacte, a spus înalta responsabilă.

Statele Unite şi China au reînnoit dialogul în ultimele luni cu o succesiune de vizite ale unor înalţi oficiali americani la Beijing, printre care şeful diplomaţiei Antony Blinken, şi alte întâlniri la nivel înalt sunt în discuţie, potrivit înaltei responsabile de la Casa Albă.

Ea nu a comentat, totuşi, speculaţiile despre o întâlnire faţă în faţă dintre Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping la următorul summit APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) de la jumătatea lunii noiembrie, la San Francisco (California).

În februarie, tensiunile dintre China şi Statele Unite au crescut odată cu zborul deasupra teritoriului american al unor baloane chinezeşti, o operaţiune de spionaj în opinia Washingtonului.

Relaţiile bilaterale rămân încă tensionate, disputele comerciale, expansiunea chineză în Marea Chinei de Sud şi problema insulei democratice autonome Taiwan rămânând tot atâtea blocaje.

Beijingul nu priveşte favorabil diplomaţia foarte activă a Statelor Unite în Asia, ilustrată de o recentă consolidare a relaţiei americano-vietnameze de exemplu, nici comentariile repetate ale lui Joe Biden cu privire la slăbiciunile economice şi demografice ale gigantului asiatic.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...