G4Media.ro

Reacția CFR la greva feroviarilor: Înseamnă pierderi financiare de circa 1,5 milioane…

Sursa Foto: Club Feroviar

Reacția CFR la greva feroviarilor: Înseamnă pierderi financiare de circa 1,5 milioane de lei pe zi! / ”Greva și perturbarea traficului feroviar NU reprezintă calea pentru rezolvarea situației actuale”

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite într-un comunicat de presă că greva de astăzi organizată astăzi aduce prejudicii financiare companii de aproximativ 1,5 milioane de lei.

”Erau programate să circule 397 de trenuri de călători, care aparțin celor 6 operatori de transport feroviar de călători. De asemenea, în Gara de Nord București, în același interval orar, erau programate să plece în cursă și să sosească 38 de trenuri, dintre care 16 cu plecare din Gara de Nord, începând cu ora 07.00, respectiv 22 de garnituri care urmau să sosească începând cu aceeași oră.

Menționăm faptul că, la această oră, conform primelor centralizări, 80% dintre garniturile programate să pornească în cursă, să sosească în stația de destinație, sau aflate în circulație, care au fost oprite în gări între orele 07.00 – 09.00, vor înregistra întârzieri pe tot parcursul acestei zile, însă vă asigurăm că personalul feroviar de specialitate al companiei va colabora cu toți operatorii de transport pentru restabilirea graficului normal de circulație al trenurilor”, transmite CFR.

Conducerea instituției susține că perturbarea traficului feroviar nu reprezintă calea pentru rezolvarea situației actuale.

”Conducerea CFR SA transmite faptul că înțelege nemulțumirile angajaților, care au recurs la această acțiune, însă greva și perturbarea traficului feroviar NU reprezintă calea pentru rezolvarea situației actuale. Deși CFR SA, prin Ministerul Transporturilor, a transmis la Ministerului Finanțelor, 3 variante ale Bugetului de Venituri și Cheltuieli, toate cele 3 variante au fost respinse. Solicitările Ministerului Finanțelor au vizat prezentarea unui plan de restructurare a companiei în bugetul acestui an. Însă, atragem atenția asupra faptului că o restructurare rapidă în acest moment ar pune în pericol TOATĂ activitatea companiei, în contextul în care măsurile impuse de Ministrul Finanțelor prevăd concedieri, concedieri care afectează grav funcționarea traficului și întreținerea infrastructurii de transport.

De asemenea, tragem un semnal de alarmă, deoarece este exclus să acceptăm lipsa banilor pentru siguranța feroviară, dincolo de problema datoriilor companiei, care nu poate fi rezolvată în câteva luni și considerăm că NU poți să te joci cu soarta a sute de mii de oameni (angajații ai CFR și familiile acestora) și a milioane de pasageri, plus operatori care folosesc infrastructura feroviară”, se mai precizează în comunicat.

Compania susține că sunt în derulare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 144 de contracte în valoare de 15,44 miliarde de lei, pentru modernizarea infrastructurii feroviare, ”o rețea feroviară care, în actualul context strategic, este esențială pentru transportul de cereale, iar avizarea negativă a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe acest an, principala cauză a grevei de avertisment în care s-a aflat o parte a salariaților companiei, afectează în mod direct nu doar continuarea negocierilor cu partenerii sociali, pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar și blocarea absorbției de fonduri europene, reducând astfel capacitatea Statului Român de a implementa programele de modernizare a infrastructurii”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. In România ar trebui o greva generală. Nimeni sa nu mai plătească taxe pana când guvernul nu își da demisia. Sa pierzi 700 miliarde de euro, bani gratis pentru spitale de care ai nevoie e atentat la Securitatea naționala. Păcat ca nimeni nu vede chestia asta, nici măcar justiția