G4Media.ro

Medicul Bogdan Opriţa despre cum a intrat tânărul Maru, din cercul lui…

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Medicul Bogdan Opriţa despre cum a intrat tânărul Maru, din cercul lui Vlad Pascu, în zona administrativă a Spitalului Floreasca: Sunt vizionate ore întregi de înregistrări

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, afirmă, joi seară, că ore întregi de înregistrări sunt vizionate, pentru a stabili pe unde şi cum a intrat în spital tânărul cunoscut sub apelativul Maru, parte din cercul lui Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din localitatea 2 Mai. Medicul explică, însă, că intrarea tânărului în zona administrativă şi ancheta la faţa locului care a urmat nu au afectat activitatea medicală din unitatea sanitară, relatează news.ro

”Există o situaţie foarte clară în tot acest lucru: spitalul nu poate fi privit ca o unitate militară, trebuie să existe totdeauna acces pentru vizitatori, pentru rude, pentru aparţinători, aceştia intră între anumite ore, într-un anumit program. Este regretabil că s-a întâmplat lucrul acesta, dar în momentul de faţă nu pot spune cum şi pe unde a intrat acest tânăr în spital”, a declarat Bogdan Opriţa, joi seară, la Medika TV.

Conform acestuia, ore întregi de imagini surprinse de camerele de supraveghere sunt vizionate pentru a se stabili pe unde a intrat tânărul.

Bogdan Opriţa a precizat că medicamentele cu regim special sunt depozitate separat, fiind ţinute sub cheie.

În plus, purtătorul de cuvânt al Spitalului Florească a precizat că intrarea prin efracţie a tânărului nu a perturbat activitatea medicală din unitatea medicală.

Conform reprezentantului spitalului, pe pereţii incintei unde s-a intrat prin efracţie au fost desenate graffitti.

Constatările arată că tânărul ar fi încercat să intre şi în farmacie şi în laboratorul de anatomie patologică, însă fără succes, relatează news.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sa ii intrebati pe parcagii, aia stiu mai multe.

  2. Catastrofal! Aşa, poate oricine sa intre in spital si sa introduca tot felul de substanțe in dulapurile cu medicamente, sau poate sa facă orice alte nebunii!

  3. Nu o fi perturbat in mod direct activitatea spitalului, dar furtul de medicamente/droguri din spital afectează negativ întreaga societate!

  4. Cum ar veni paza este doar pentru rudele pacientilor, e acolo sa pazeasca pacientii de rude cand nu e program de vizita. Felicitari! Pentru cei care lucreaza la un sptal de urgenta, infractorii nu exista. Minunat. Toti, politistii, procurorii, paza din spitale isi fac treaba cum nu se poate mai bine dupa cum prea bine se vede. Eventual se da si cu motoscuterul peste jurnalisti, sa stea la locurili lor, pai da, ca prea sunt bagareti ei asa. Vor sa filmeze ei asa tot, absolut tot, ca doar asa, sub lumina reflectoarelor se ma misca ceva la statul platit degeaba platit! Rusine!

    • Mira draga, ori esti bipolara, ori ti-ai schimbat directia. Cu acest comentariu sunt perfect de acord. (tre’ sa recunosc ca n-am mai vazut de ceva vreme un comentariu dubios de la tine)