G4Media.ro

Fosta şefă a diplomaţiei austriece,  cunoscută pentru că a dansat un vals…

Sursa foto: Kremlin.ru via Wikimedia Commons

Fosta şefă a diplomaţiei austriece,  cunoscută pentru că a dansat un vals cu Vladimir Putin în 2018, s-a instalat în Rusia după o călătorie cu poneii săi într-un zbor special organizat de la o bază aeriană rusă din Siria

Numită de extrema dreaptă la conducerea Ministerului de Externe, între decembrie 2017 şi mai 2019, Karin Kneissl locuia în Liban din 2022, dar a decis să se stabilească la Sankt-Petersburg pentru a prelua funcţia de preşedinte al unui nou think tank universitar în iunie.  Cunoscută pentru că a dansat un vals cu Vladimir Putin în 2018, acesta s-a instalat în Rusia după o călătorie cu poneii săi într-un zbor special organizat de la o bază aeriană rusă din Siria, informează miercuri AFP conform Agerpres.

Site-ul de investigaţii The Insider a scris marţi că Kneissl a ajuns în Rusia după un zbor săptămâna trecută împreună cu poneii săi de la baza aeriană rusă Hmeimim din Siria la Sankt-Petersburg.

Fosta şefă a diplomaţiei austriece, în vârstă de 58 de ani, a încercat să se justifice miercuri: „Mi-a fost imposibil să conduc un camion prin Siria în condiţii de război”, a declarat ea pentru AFP.

„Din cauza sancţiunilor, nu există niciun zbor sau (serviciu de expediere) DHL”, a explicat ea în continuare pe contul său de Telegram, exprimându-şi surprinderea că „mutarea sa a devenit un subiect politic”.

Karin Kneissl a ţinut prima pagină a ziarelor în 2018, când l-a invitat pe preşedintele rus la nunta sa, pe când se afla la conducerea diplomaţiei austriece.

Presa apropiată Kremlinului a fost încântată să publice imagini, care au făcut înconjurul lumii, cu mireasa valsând alături de preşedintele rus, pe care l-a onorat cu o amplă reverenţă.

După ce a părăsit guvernul, Karin Kneissl s-a alăturat consiliului de administraţie al gigantului petrolier rus Rosneft în 2021, poziţie pe care a părăsit-o în mai 2022, în urma presiunilor, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.

Foarte controversată în ţara sa, Kneissl s-a mutat în Franţa în septembrie 2020. Ea susţine că a fost forţată să plece şi că se stabilise temporar într-un mic sat din Liban, iar de acum va trăi la Sankt-Petersburg

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ce mizerie…

  2. Intr-adevăr, Austria apăra interesele Uniunii Europene.

    Dar doamnei acesteia nu ar trebui sa i se aplice sancțiuni pentru spionaj și trădare?