G4Media.ro

Poliția britanică a arestat un bărbat pentru spionaj în favoarea Chinei –…

sursa foto: Pexels

Poliția britanică a arestat un bărbat pentru spionaj în favoarea Chinei – presa

Poliţia britanică a anunţat sâmbătă că a arestat un bărbat în vârstă de peste douăzeci de ani pentru că a spionat pentru China, potrivit publicaţiei Sunday Times, notează agenţia France Presse, preluată de Agerpres.

„Agenţi ai Serviciului metropolitan de poliţie au arestat doi bărbaţi pe 13 martie, fiind suspectaţi de încălcarea articolului 1 din Legea secretelor oficiale din 1911”, a indicat poliţia. Primul a fost arestat în regiunea Oxford, celălalt la Edinburgh.

Potrivit Sunday Times, cel de-al doilea bărbat a avut contacte cu deputaţi ai Partidului Conservator de guvernământ în timp ce lucra la parlament.

Printre aceştia s-au numărat ministrul securităţii Tom Tugendhat şi Alicia Kearns, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Comunelor.

Este un britanic care a lucrat în domeniul politicii internaţionale, în special legat de relaţiile cu Beijingul, şi care a lucrat deja în China, a adăugat jurnalul.

Anul trecut, serviciul britanic de informaţii a dezvăluit cazul unei agente a guvernului chinez, Christine Lee, „angajată în activităţi de ingerinţă politică în numele Partidului Comunist Chinez, dialogând cu membrii Parlamentului”.

În iulie, Comisia pentru Informaţii şi Securitate a Camerei Comunelor a afirmat că China ţinteşte Marea Britanie, neputincioasă să îi facă faţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...