G4Media.ro

Augustin Zegrean, fost judecător CCR: Legal nu se pot impozita titlurile de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Augustin Zegrean, fost judecător CCR: Legal nu se pot impozita titlurile de stat pentru că ar însemna că legea pe care o dau să aibă efecte retroactive

Fostul judecător CCR Augustin Zegrean a declarat marţi, despre scenariul impozitării titlurilor de stat, că legal nu se poate lucrul acesta pentru că ar însemna că legea pe care o dau să aibă efecte retroactive, potrivit News.ro. Cele cumpărate deja nu mai pot fi impozitate, a precizat Zegrean despre inclusiderea unei astfel de măsuri în angajarea răspunderii Guvernului în Parlament.

Augustin Zegrean a fost întrebat la Prima News dacă Guvernul poate impozita titlurile de stat.

”Legal nu se poate lucrul acesta pentru că ar însemna că legea pe care o dau să aibă efecte retroactive. Nu poţi să revii asupra acestei situaţii, asta numai dacă te joci de-a statul”, a precizat fostul judecător.

El a arătat că şi în cazul angajării răspunderii Guvernului în Parlament pe o astfel de măsură, ”voi fi impozitate doar cele care sunt impozitate de acum încolo, cele cumpărate deja nu mai pot fi impozitate”.

”Dacă vor face asta şi legea aprobată prin asumare poate fi atacată la CCR sau poate fi atacată de ei care deţin titluri de stat în momentul în care li se va reţine impozit pe banii aceia. Vor da statul în judecată şi vor invoca excepţia de neconstituţionalitate. Ei se joacă cu Curtea, că poate nu atacă nimeni”, a spus Zegrean.

Despre deciziea coaliţiei de a trece pachetul de măsuri fiscale prin angajarea răspunderii, Augustin Zegrean a afirmat că potţi să justifici prin faptul că este o metodă prevăzută de Constituţie dar nu se face exces, iar asta n u îi scuteşte nici de moţiune de cenzură nici de atac la CCR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Tocmai cumparasem ceva titluri de stat norocul meu ca a fost o eroare si mi s-au returnat banii urmand sa aplic din nou. Mai aplica poulea.
    Ce fraier si eu sa imprumut niste borfasi ordinari

  2. Statul: dă-mi mie aia 100 Ron că îți dau într-un an 5 lei in plus
    Statul după 6 luni: știi aia 5 lei? Ii iau tot eu.
    Borfa.și in stat, stat borf.aș.

  3. Decizia ccr al pcr de aplicare a prescrierii dosarelor de coruptie s-a aplicat retroactiv la ordinul ccr ! De atunci s-a discreditat total si definitiv -pentru mine-acest organism bolnav, anacronic chiar prin alcatuirea sa , care da senin sentinte economice cu pretentii de constitutionalitate, din burta, ca la pacanele……

  4. Pute de la distanta de incompetenta si e haos la toate bivelurile administratiwi centrale. Ca sa mai ouna gheara pe niste firfirei sunt in stare sa compromita si aceasta sursa se finantare. Vor lovi si bursa si fondurile dw unvestitii care au in oortofoliu titlueile de stat.. Halal Guvern. Cred ca acestei tari i-ar nerge mai bine fara politicienii actuali si fara muktipartidism. Denisia si alegeri anticipate.