G4Media.ro

Operațiunea de golire a ultimelor două cisterne de la Crevedia s-a încheiat…

Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Operațiunea de golire a ultimelor două cisterne de la Crevedia s-a încheiat joi seară / Singurul martor important, un șofer al firmei, ar fi văzut foc sub una dintre cisterne

Operațiunea de golire a ultimelor două cisterne de la Crevedia, în care mai era combustibil, s-a încheiat joi seară. Totodată, întreaga zonă a fost verificată de jandarmi, care au căutat pe câmpuri resturi proiectate de suflul deflagratiilor până la un kilometru depărtare, transmite site-ul știrileprotv.ro

La fața locului rămân în continuare, pentru supraveghere, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

La cererea procurorilor, o firmă specializată a început golirea ultimelor două cisterne în care mai era combustibil. Întreaga zonă a fost verificată de jandarmi care au căutat pe câmpuri resturi proiectate de suflul deflagrațiilor până la un kilometru depărtare.

Două cisterne, care nu au fost afectate de exploziile sucesive de sâmbătă seara ori de incendiile care au urmat, au îngreunat cercetarea la fața locului. Una era încărcată cu gaz, celalată cu gaz lichefiat, așa că riscul de explozie era în continuare ridicat.

Procurorii Parchetului General au apelat la o firmă specializată din Ploiești cu acreditări și experiență în domeniu. Operațiunea a fost una extrem de riscantă, tocmai de aceea a fost impus un perimetru de siguranță.

După golirea completă, cele două cisterne vor fi supravegheate atent și se vor face măsurători continue. Abia în momentul în care aparatele vor confirma categoric că nu mai există niciun risc de explozie, zona va fi declarată sigură și eventual deschisă pentru populație.

Până atunci, procurorii au verificat cu atenție în preajma stației GPL. În ajutor i-au chemat pe jandarmi.

Resturile de cisternă și de instalații împrăștiate în urma celor două explozii au fost strânse bucată cu bucată și duse la remat. Acolo vor fi puse sub sechestru pentru a fi ulterior valorificate ca deșeu pentru recuperarea eventualului prejudiciu.

Cele mai importante resturi – de la instalațiile folosite cel mai probabil la transvazarea gazului lichid petrolier, inclusiv componente ale pompei de transvazare și bucăți de furtun – au fost ridicate de specialiștii de la INSEMEX și duse în laboratorul de la Petroșani pentru expertiză.

Singurul martor important de până acum, susțin anchetatorii, ar fi unul dintre șoferii firmei care se afla în seara fatidică în curtea platformei GPL. Acesta ar fi povestit că ar fi văzut foc sub una dintre cisterne.

Ceilalți doi șoferi au fost răniți în urma primei explozii și sunt internați. Unul este în stare gravă, cu arsuri pe 90 la sută din suprafața corpului, iar celălalt are arsuri pe mai puțin de jumătate din corp.

Citește integral pe site-ul știrileprotv.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Inteleg ca Parchetul General NU a pus sechestru asigurator pe conturile Flagas. Asistenta Medicala acordată victimelor si costurile cu pompierii cine le recuperează ? Cum ? Flagas probabil a facut sa isi golească conturile de luni pana azi. Hmmm ?

    • Fiind din pesedeu, nu există vinovați. Miniștrii de vaită că nu știu și nici nu pot, timpul trece, lumea uită, morții sunt de vină.
      Următoarea explozie poate sa fie oricând, in București niciuna nu are autorizații complete și să respecte distanța legale față de construcțiile civile.
      Țară sigură, zise Bode. Lucru bine făcut, zise lemnul din Cotroceni

    • @IO OI
      nu explozie, „decat” Pasajul Unirii auto sa se surpe, nimeni, nimic se va intampla

  2. @Wright: vor spune: csf? ncsf! Pensie specială să fie și spor de hemoroizi