G4Media.ro

Organizațiile PSD și USR Sibiu îi cer explicații ministrului Turcan pentru ”azilul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Organizațiile PSD și USR Sibiu îi cer explicații ministrului Turcan pentru ”azilul groazei” din Voluntari, după ce a fost acreditat în timpul mandatului său / Reacția actualului ministru al Culturii: Semnarea acreditării este o cerință administrativă și o obligație legală

Organizațiile județene ale PSD și USR din Sibiu o asociază pe Raluca Turcan, liderul organizației județene a PNL, cu miniștrii Gabriela Firea și Marius Budăi, care și-au dat demisia în scandalul azilurilor de bătrâni din Voluntari. Turcan este acuzată că a semnat acreditarea unuia din centrului pentru seniori din Voluntari.

”Având în vedere faptul că sesizări au fost încă din guvernarea în care ministrul muncii și premierul erau PNL, PSD Sibiu consideră că este obligatoriu ca doamna Turcan, dacă nu a urmat exemplul miniștrilor PSD care și-au dat demisia de onoare, să vină cel puțin cu o explicație în fața sibienilor și a românilor, să spună de ce a semnat acel act când știm, acum, că acel centru social nu îndeplinea condițiile pentru funcționare.

Nu se poate ca doamna Turcan să ocolească acest subiect care a oripilat opinia publică și să iasă cu comunicate de presă pe cu totul alte teme”, transmite PSD Sibiu.

Mesajul USR Sibiu este mult mai aspru la adresa fostului ministru al Muncii.

”Raluca Turcan a fost, nici mai mult, nici mai puțin, ministrul care a avizat în 2021 deschiderea azilelor de tortură a bătrânilor, deschise sub atenta supraveghere a clanurilor din Voluntari, Ilfov, acolo unde domnește cuplul Pandele – Firea. Cel mai probabil, cele două politiciene nu doar că se cunosc, dar sunt și apropiate. (…) Cu această semnătură, Raluca Turcan își consolidează reputația de politician al erorilor, de susținător al marii corupții din România, înșelând și de această dată grosolan așteptările românilor. Este inadmisibil să girezi cu funcția și cu răspunderea pe care o ai ca ministru o structură care umilește și transformă în sclavi bătrânii care abia își mai duc zilele.

USR consideră că, împreună cu Gabriela Firea, Raluca Turcan ar trebui să-și ceară scuze întregului popor, familiilor și bătrânilor afectați de abuzurile din comuna Voluntari”, scriu USR-iștii sibieni într-un comunicat oficial.

Raluca Turcan a scris astăzi pe pagina sa de Facebook că a semnat pentru unul din centrele pentru bătrâni din Voluntari, însă a precizat că la acel moment toate documentele erau în regulă.

”La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităților legale. Semnarea acreditării este o cerință administrativă și o obligație legală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Sunt acreditați peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel național (pe an sunt de ordinul sutelor)”, a scris Raluca Turcan.

Problema intervine, subliniază Raluca Turcan, în momentul în care aceste centre se îndepărtează de la cerințele minime.

”Oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligațiilor în derularea activității, sau pentru a bloca aflarea adevărului, trebuie să plătească.

Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri și că făptuitorii vor fi pedepsiți”, a mai precizat Raluca Turcan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. PNL-ul de ce nu-i cere? Dansa stie ce a semnat acolo?

    • Pai sunt probleme si cu documentatia? Sarma trebuia sa-si dea demisia pentru ca ea l-a ajutat pe animalul ala sa aiba protectie, chiar si indirect. Si Budai tot pentru o acreditare trebuie sa-si dea demisia, dar una pe care a semnat-o si generat-o cu mana lui, adica retragerea ei.
      Dar va place voua sa vopsiti adevarul si minciunile la fel ca poate poate se confunda.

    • Da, sunt probleme.

    • Afirmatie fara dovezi. Tipic. Daca nu, arata problemele aici si sa plece madam turcan invartindu-se.

    • Au prezentat jurnalistii dovezi. Eu nu le fac lor treaba, stiu si singuri sa-si faca meseria. Daca atat ai inteles, asta e. Uite-te la a3!

  2. Ba sa demisioneze! De ce numai Duamna Gabi?

  3. Toti sunt nevinovati :)))

  4. Daca in spatele unei autorizatii pe care trebuie sa o aprobe sau respinga un ministru, sau o alta persoana competenta in acest sens, sunt toate documentele anexa cerute de legislatie, semnate de toate persoanele responsabile, atunci decidentul respectiv era oblligat sa semneze .
    Sunt raspunzatoare persoanele care au semnat anexele, dar si acestea, numai daca se dovedeste ca au facut o prin vreo infractiune, adica daca se dovedeste ca la momentul semnarii fiecarei anexe, nu erau indeplinite conditiile legale, sau prin vreo alta infractiune .
    La dl ministru este cu totul altceva, iar dansul trebuia sa si dea demisia, in primul rand, din cauza inechitatilor si discriminarilor din sistemul de pensii contributiv, pt care este direct raspunzator .