G4Media.ro

Lacul Ursu de la Sovata se deschide vineri pentru scăldat și tratament

Sursa foto: visitsovata.ro

Lacul Ursu de la Sovata se deschide vineri pentru scăldat și tratament

Deschiderea ștrandului Lacul Ursu este programată pentru vineri, 23 iunie, iar condițiile de acces sunt aceleași ca și anul trecut. Apa sărată este completată de nămolul din Lacul Ursu, care reglează gradul de aciditate al pielii, este antiseptic, cicatrizant și purificator, transmite Radio Târgu Mureș.

„Regulamentul este același, deschidem la 10 și este deschis până la ora 18, cu pauză de îmbăiere între 13 și 15. La suprafață avem 25 de grade, iar între un metru și doi metri, 37, și sper ca, până la data deschiderii, să ajungem la peste 40. În anii precedenți, 2021 și 2022 am avut peste 90.000 de intrări pe sezon, noi sperăm ca anul acesta cel puțin atâția turiști să ne viziteze pe durata sezonului de vară”, a declarat directorul de operaţiuni la Ensana Health Spa Hotels Sovata, Robert Fulop Nagy:

Biletul pentru adulți costă 45 de lei, iar pentru copii și pensionari, 35 de lei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. totusi, cred ca brandul de tara al Romaniei ar trebui sa fie ursul. cu frunza, nu prea mai stiu cum stam . dar un urs tot gasim la tot pasul