G4Media.ro

Mobilizare de forţe la Timișoara, pentru găsirea unui băiat de 9 ani.…

Mobilizare de forţe la Timișoara, pentru găsirea unui băiat de 9 ani. Acesta a plecat de la after school şi nu a mai ajuns acasă

Un băiat în vârstă de 9 ani este căutat prin Timişoara, după ce a plecat, vineri, de la after school şi nu a mai ajuns acasă, relatează news.ro. Sebastian Yvan Legrand este căutat de poliţişti şi de voluntari, iar dacă cineva îl vede este rugat să sune la numărul de urgenţă 112.

”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui minor în vârstă de 9 ani, dispărut din municipiul Timişoara, judeţul Timiş. În data de 9 iunie a.c., Sebastian Yvan Legrand ar fi plecat de la after school, de pe strada Eroilor de la Păuliş din municipiul Timişoara, într-o direcţie necunoscută, iar până în prezent nu a mai revenit la domiciliu”, a transmis IPJ Timiş.

Băiatul are 1,53 metri inaltime, 43 de kilograme, păr brunet, ochi albaştri. La momentul dispariţiei purta pantaloni albaştri, tricou alb, tenişi albaştri şi geacă gri cu verde.

”Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, a mai transmis IPJ Timiş.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...