G4Media.ro

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu susține că podul CFR proptit cu grinzi de…

Foto: G4media

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu susține că podul CFR proptit cu grinzi de lemn la Târgu-Ocna e în program de reparații și cere aviz rapid de mediu / CFR declarase că în zonă nu există nici un pod periculos

Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă dacă are cunoştinţă de podul CFR din oraşul Târgu-Ocna jud. Bacău care este susţinut în proptele din lemn, Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a răspuns că ştie de el şi că de vină pentru această situaţie este APM (Agenţia pentru Protecţia Mediului) Bacău care nu a dat un aviz de mediu pentru a fi reparat, bani existând.

„Vreau să vă spun că podeţul este inclus într-un program de reabilitare pe 18 poduri şi podeţe, din zona respectivă, dintre care 15 sunt în judeţul Bacău, iar finanţarea în acest moment este asigurată prin POIM. Vreau să verificaţi ceea ce vă spun şi anume faptul că în acest moment sau de ceva vreme şi nu puţină, se aşteaptă după avizul de mediu pentru intrarea în zona de reparaţie. Deci, există banii, sper ca cei care dau avizul de mediu şi e vorba de APM Bacău să dea mai repede aceste avize de mediu. Repet, e de ceva vreme depusă documentaţia pentru reparaţie, nu doar pentru acest pod, ci pentru 18 de pe regionala Galaţi.”, a declarat Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Întrebat de jurnalişti dacă în prezent trenurile circulă în siguranţă, ministrul a răspuns că „da”, atât timp cât viteza este limitată la 15 km/h.

„În acest moment da şi există o reducere de viteză la 15 km la oră pe acel pod. Dacă nu ar circula în condiţii de siguranţă, s-ar închide”, a declarat Grindeanu.

Pe 26 martie, G4Media.ro a scris în exclusivitate cum în oraşul Târgu-Ocna din judeţul Bacău, un pod CFR care se află într-o stare vizibilă de degradare este susţinut de luni de zile cu ajutorul unor proptele din lemn. Podul se află pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi – Secţia L 5 Târgu-Ocna şi este tranzitat zilnic de zeci de trenuri.

Cei care locuiesc în proximitatea podului şi văd zilnic cum acesta se degradează sub ochii lor, susţin că au făcut mai multe sesizări către CFR în ideea că vor preveni o tragedie, însă nimeni nu a intervenit până acum.

Paradoxal, CFR i-a asigurat de fiecare dată că totul este în regulă. Într-unul dintre răspunsurile primite de curând de la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A., scrie negru pe alb că pe raza localităţii Târgu-Ocna nu există niciun pod care să pună în pericol siguranţa trenurilor.

„Personalul Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Galaţi – Secţia L 5 Târgu-Ocna, unitate pe raza căreia se află porţiunea de linie de cale ferată la care se face referire, efectuează periodic, în conformitate cu instrucţiile de serviciu şi dispoziţiile în vigoare, verificările specifice pentru toate podurile care prezintă defecte. În urma acestor verificări, personalul de specialitate a raportat faptul că, pe raza oraşului Tg. Ocna nu există niciun pod cu pericol de prăbuşire sau care să pună în pericol siguranţa trenurilor. Dorim să asigurăm petentul că depunem toate eforturile necesare pentru deservirea, în cele mai bune condiţii, a publicului călător”, se precizează în răspunsul CFR primit pe 20.01.2023 de unul dintre locuitorii oraşului Târgu-Ocna care a sesizat problema.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Asistent
    Avem pensii speciale ! Pentru Ciorlacu , Ciucă Iliescu, Constantinescu , iohannis și pentru lighioanele ce sunt și au fost parlamentari , pentru CCR, pentru cea mai coruptă justiție și pentru toate lichele care au primit munti de bani fara nici un fel de motivație !
    Comunicat comun psd, pnl, udmr și Haur : ” bă potoliti-va că nu avem bani pentru reparat poduri ! Ce așa cu proptele nu merge ? Mai batem câțiva bulamaci și până ieșim de la guvernare rezista . Mai slăbiți și voi ! Că prea v-ați îngrășat și ați distrus linia ferată și vagoanele au arcurile slăbite „!

  2. Am vazut-o pe Excelenta Sa (ES) Domnul Ministru al transpoartelor si infrastructurelor (un fel de Drumuri si Poduri în cunoscuta versiune „dâmburi si hopuri”) la televizor. Capacitatea de a se strîmba dispretuitor a Excelentei Sale augureaza o cariera brilianta în seriale gen Vacanta Mare sau Las Fierbinti (îi rog pe actorii care îsi fac în aceste productii meseria cu incontestabil talent sa nu ma înteleaga gresit si sa nu mi-o ia în nume de rau) desi cred ca ar fi mai adecvat pe sub corturile bâlciurilor/iarmaroacelor/târgurilor banatene, unde presupun ca e deja cunoscut si apreciat în rol de „August…-ul „(va rog sa considerati din nou precedenta paranteza). Expresia si limbajul corporal al Excelentei Sale (de discurs nietzsche nu mai vorbesc !) sunt profund dispretuitoare, expresia (decenta, nu mi-o permit pe cea adecvata) care le rezuma fiind „Mi se bidedalidumbai, bai boilor. Daca nu va place luati-va hielicopter !!!). Sper ca Excelenta Sa priveste înregistrarile conferintelor de presa ale Excelentei Sale si-si vede buzita inferioara tuguiata întru scuiparea publicului. S-apai!

    • Excelenta Sa a repetat de 3 (trei) ori ca locomotiva iesise din revizie…dimineata (pe racoare) ..etc. Cred ca cineva i-a facut semn sa se opreasca. Daca n-ar muri oameni nevinovati as muri de râs. Nu ma mai urc în freun tren nietzsche mort !!!! (tramvaiul este mai mult decât suficient si de eficace la vrâsta mea). Dar as vrea sa o vad pe Excelenta Sa în toaleta de la clasa una într-un tren, în pozitiunea în care se afla mai tot timpul (pantaloni/vine).

  3. Daca intrebam la APM Bacau ne spun ca ceva nu e in regula cu documentatia, sau mai lucreaza cineva acolo?
    Ce institutii se ocupa sa deblocheze astfel de situatii?

  4. „Întrebat de jurnalişti dacă în prezent trenurile circulă în siguranţă, ministrul a răspuns că „da”, atât timp cât viteza este limitată la 15 km/h” si mai ales daca nu circula pe-acolo!

  5. Daca grindeanu n-ar avea incredere in niste grinzi, nu-i asa ca ar suna ca naiba?