G4Media.ro

Tribunalul Bacău le dă dreptate consilierilor care au cerut 1.000 de lei…

Sursa foto: Pixabay

Tribunalul Bacău le dă dreptate consilierilor care au cerut 1.000 de lei pentru fiecare nou născut din municipiu / O hotărâre de consiliu nu e pusă în aplicare de către primărie / Decizia nu e definitivă

Tribunalul Bacău a respins anularea stimulentului financiar pentru nou-născuții din municipiu. Juristul din Primăria Bacău a pierdut, în primă instanță, procesul de anulare al stimulentului pentru nou-născuții băcăuani, anunță News Moldova.

Anunțul aparține inițiatorului acestui proiect, consilierul local Dorin Chirilescu.

„Am câstigat procesul privind acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuții băcăuani! Am speranța că, deşi e o pronunțare în primă instanță cu drept de recurs, toți factorii implicați vor fi suficient de responsabili să înțeleagă şi să accepte că şi nou-născuții băcăuani au aceleaşi drepturi ca şi cei din Bucureşti, Brăila, Galați, Tg. Mureș, Piatra-Neamț Roman, Brașov și multe alte comunități din țară.Sunt bucuros și sper ca cele peste 400 de familii de băcăuani care și-au depus dosarele să primească cei 1000 de lei într-un timp cât mai scurt”, spune consilierul.

Consilierii locali au votat pentru acordarea unui stimulent de 1000 lei pentru fiecare nou-nascut din municipiul Bacău, însa nu este pus în aplicare nici la ora actuală de primarul Viziteu.

Motivul ar fi, susține edilul, răspunsul Curtii de Conturi și un aviz negativ dat de compartimentul juridic din Primaria Bacău.

De asemenea, pentru ca nu a pus in aplicare aceasta hotarare de CL, primarul Viziteu a fost amendat de prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...