G4Media.ro

Peste 100 de timişoreni vor petrece Revelionul internaţi în spital, cu afecţiuni…

Sursa foto: Facebook/ RO Vaccinare

Peste 100 de timişoreni vor petrece Revelionul internaţi în spital, cu afecţiuni respiratorii / Majoritatea prezentau la internare stări febrile, dureri de cap, frisoane, secreţii nazale abundente, tuse, dureri în gât

Peste 100 de timişoreni, din care 10 copii, îşi vor petrece sfârşitul de an internaţi în Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, din cauza unor infecţii respiratorii, anunță Agerpres

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara, dr. Cristian Oancea, a declarat, vineri, că ultimele zile au adus un număr ridicat de prezentări în serviciul de gardă al unităţii spitaliceşti, zilnic prezentându-se între 15 şi 20 de pacienţi cu probleme respiratorii acute.

„Majoritatea prezentau stări febrile, dureri de cap, frisoane, secreţii nazale abundente, tuse, dureri în gât. Au fost investigaţi, li s-a administrat un tratament simptomatic şi cei mai mulţi au fost lăsaţi să plece acasă. Nu puţini sunt însă cei care au necesitat internarea în spital pentru că au dezvoltat inclusiv insuficienţe respiratorii. Practic, în acest moment, mai bine de jumătate dintre paturile destinate bolnavilor acuţi sunt ocupate de pacienţi cu infecţie respiratorie, fie că vorbim de virusuri gripale, SARS-CoV-2, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), şi altele”, spune prof. dr. Cristian Oancea.

Medicii recomandă ca la primele semne de boală pacienţii să se adreseze medicului de familie sau centrelor de permanenţă pentru a începe cât mai repede tratamentul. Amânarea administrării de medicamente simptomatice poate duce la o agravare a bolii.

„Cele mai multe infecţii respiratorii sunt de origine virală şi nu necesită antibiotic. Dacă, însă, după două-trei zile de administrare de simptomatice nu se observă o îmbunătăţire a stării de sănătate, ci dimpotrivă, de exemplu, observăm că sputa dintr-o culoare albicioasă devine galben-verzuie, înseamnă că avem deja o suprainfecţie şi în acel moment este necesară administrarea unui antibiotic. Am mai spus-o şi o repet de fiecare dată: nu trebuie să facem abuz de antibiotice, nu trebuie să administrăm la primele simptome antibiotice, pentru că riscăm să ajungem la momentul în care nu vom mai putea trata chiar şi infecţii banale, întrucât organismul nostru va dezvolta o rezistenţă. Şi atunci când vom avea o infecţie severă, nu o să mai avem soluţii terapeutice”, detaliază pneumologul Cristian Oancea.

În prezent, peste 100 dintre cele 170 de paturi destinate pacienţilor cu boli acute din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara sunt ocupate de pacienţi cu viroze respiratorii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Lasa ca poarta masca ăia de la TV 🤪